Stațiunea Băile Herculane, stațiunea de pe Valea Cernei a fost atestată documentar în anul 153 d.Hr. Prima denumire a stațiunii a fost dată de romani și este Ad Aquas Herculi Sacras Ad Mediam, adică Apele Sfinte ale lui Hercules de la Ad Mediam.
Factorii naturali ai stațiunii: climat de depresiune intramontană, cu influențe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale și hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziții chimice:
- sulfuroase, clorurate, calcice, sodice;
- clorurate, sodice, calcice;
- oligominerale.
Posibilități de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase și sărate, în vane și bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalații de hidrotermoterapie (și saună), electroterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren.
Din stațiune se pot face excursii la ruinele Băilor Imperiale Romane, Grota Haiducilor (Peștera Hoților), Grota cu aburi, Crucea Albă, și altele.
Orașul Băile Herculane se găsește în județul Caraș Severin, format din localitățile componente Băile Herculane (reședința) și Pecinișca. Orașul este situat pe Valea Cernei, la 5 km de DN 6 (E70), principala arteră rutieră ce leagă vestul țării de București.
Gara Băile Herculane se află pe Magistrala CFR 900, care leagă stațiile București Nord și Timișoara Nord.
Situată într-o depresiune foarte îngustă, localitatea este strâns delimitată de Culmea Vlaşcu (capătul sud-vestic al Munţilor Cernei) şi de abrupturile Culmei Domogled – Vârful lui Stan (parte din Munţii Mehedinţi). Un farmec deosebit al stațiunii este dat de abrupturile montane care delimitează așezarea. Zona montană limitrofă Văii Cernei este inclusă în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
Este o zonă cu foarte multe oportunități de recreere în natură: rafting pe Cerna, drumeții montane, speologie, canyoning.
Apele termo-minerale sunt cele care au oferit stațiunii Băile Herculane și împrejurimilor unicitate.
Toate izvoarele emană miros de sulf, unele mai puternic, altele mai slab.
Sursa apelor termo-minerale din izvoare se pare că este de fapt apa de suprafață.
Apa se infiltrează în subteran și pătrunde până la adâncimi între 1000 şi 2000 metri. Se încălzesc considerabil (până la 190°C), după care urcă la suprafaţă unde izbucneşte sub formă de izvoare.
Întregul proces chimic, care începe din momentul infiltrării apei în subteran şi se termină prin ieşirea la suprafață sub formă de izvoare termo-minerale, poate dura zeci sau chiar mii de ani.
Temperatura apei este în medie între 35°C și 45°C, dar în unele cazuri ajunge până la 62°C. Apa are un grad de mineralizare înalt – rezultat al acţiunii apelor fierbinţi asupra rocilor străbătute în drumul de întoarcere la suprafaţă.
Istoricul stațiunii: după cucerirea Daciei de către romani, aici au fost clădite termele lui Hercules. Așezarea este una dintre puţinele terme romane care şi-a păstrat funcţiunea iniţială până astăzi.
În cei peste 160 de ani de stăpânire romană, termele lui Hercules au devenit cunoscute în tot imperiul.
Cultul lui Hercules era adânc înrădăcinat în conştiinţa romanilor. El reprezenta echilibrul perfect dintre forţa fizică şi energia spirituală creatoare. Pentru romani era Hercules Sanctus, Hercules Salutiferus, Hercules Invictus, cel mai popular dintre eroii mitologiei antice.
În războiul din 1716-1718 austriecii îi înving pe otomani sub orânduirea cărora era Banatul la acea vreme.
Regiunea a fost declarată domeniul coroanei sub numele de „Banatul Timişan” şi administrat direct de Curtea de la Viena. Sub admnistrația vieneză au fost redescoperite termele romane, stațiunea începând să se dezvolte.
S-au construit băi, oamenii venind la tratament din tot imperiul. Vizitând băile în 1852, împăratul Franz Joseph I a declarat că „acum în Valea Cernei există cea mai frumoasă staţiune de pe continent„.
Statuia lui Hercules, simbolul stațiunii Baile Herculane a fost realizată la Viena din metal de țeavă de tun.
Statuia este de fapt o reproducere a uneia din statuile găsite în anul 1724 în urma unor săpături arheologice.
Șase statui înfățișându-l pe Hercules au fost trimise la acea vreme la Viena. Doar 3 au ajuns la destinație, restul s-au scufundat cu vasul care le transporta pe Dunăre.
Cea mai cunoscută dintre statui, s-a reîntors la Herculane în copie mult mărită.
A fost instalată în plin centru în anul 1847. Această statuie îl reprezintă pe erou cu pielea leului din Nemeia şi cu măciuca pe umărul stâng.
Stațiunea Baile Herculane în zilele noastre: deși are un patrimoniu arhitectonic foarte important, centrul istoric al stațiunii este într-o degradare acerbă. Chiar și așa, clădirile monument istoric sunt de o frumusețe deosebită și merită vizitate.
Centrul „nou” al stațiunii găzduiește complexele balneo–climaterice dar și hotelurile construite în perioada comunistă.
Stațiunea Băile Herculane dispune de cincisprezece izvoare cu ape minerale și termale, folosite exclusiv pentru tratarea afecțiunilor reumatice, nervoase și nutriționale.
Valea Cernei este dispusă într-o zonă cu munți măreți de ambele părți, oferind turiștilor, sosiți în număr foarte mare aici, o priveliște încântătoare precum și o serie de facilități curative și de relaxare.
Stațiunea Băile Herculane este vizitată astăzi datoriăa efectelor ei curative: izvoare termale fierbinți cu sulf, clor, sodiu, calciu, magneziu, oligominerale, ape tonice și puternica ionizare negativă a aerului cu efecte sănătoase asupra corpului uman.
De jurul împrejurul stațiunii există aceste izvoare bogate în minerale care tratează diverse afecțuni, precum problemele reumatice , inflamatorii, articulare, problemele neurologice, problemele nervoase și nutriționale, ginecologice, dermatologice, obezitatea.
Există aici o mulțime de camere de masaj prin hidroterapie, kinetoterapie, electroterapie, piscine termale în aer liber, săli de gimnastică și de saună. Se pot efectua atât cure interne cât și externe. Datorită temperaturii înalte a apelor minerale și a mineralizării bogate, acțiunea lor este complexă și din punct de vedere psihologic. Dar există și o serie de contraindicații, cum ar fi: tuberculoza, bolile ficatului, ulcer, hipertensiune arterială.
Pe lângă renumita stațiune, turiștii mai pot vizita nenumărate obiective turistice în zona precum peșteri, grote, izvoare, statui, cascade, chei, pavilioane, temple și alte mărturii istorice.
În apropierea stațiunii Băile Herculane (aproximativ 7 km) se afla o piscină olimpică cu apă termală, numită Șapte Izvoare, situată în inima munților, dotată cu un tobogan, unde apa curge continuu din munte.
Alte locuri ce merită văzute sunt Pecinișca, cheile Pecinișcăi, Valea Feregari, Cheile Șoimului, Cheile Domogled, Crucea Albă, Varful Domogled – 1106m, sau Izvorul Munk, Izvorul Roșu, Peșstera cu Aburi (56 grade C), Peștera lui Adam (lungă de 169m), Grota Haiducilor (143 m).
Alte trasee recomandate sunt: Valea Cernei, satul Cerna, Cheile Corcoaiei, Izvorul Cernei, Vârful Giselei, cascada Cociu (100m) și alte atracții ca Platoul Austriac, izvorul de apă plată, peștera lui Șerban, Cheile Tasnei, Moara Dracilor, Termele Romane, apartamentele reginei Tereza si Sfinxul Bănățean.