Băile Govora reprezintă cu adevărat una din ”fabricile de sănătate ale României”.

Băile Govora se dezvoltă târziu ca localitate urbană și stațiune balneară. În anul 18766, țăranul Gheorghe Ciurea sapă un puț și constată că iese apă care arde (denumire a petrolului greu, cunoscut și sub numele de păcură). De asemeni iese și apă sărată, aceasta neputând fi folosită ca apă de băut.

Sondajele ulterioare după petroll, scot la suprafață apă sărată, iodurată și nămol sapropelic, pe care medicul militar Zorileanu o recomandă pentru tratamente reumatismale.

Se începe exploatarea izvoarelor în anul 1879, tratamentul făcându-se un timp în copăi (căzi de baie din lemn) amenajate la Mănăstirea Govora în chilii, mănăstire ce se află la circa 6 Km de locul acestora. Apa de la aceste izvoare era dusă cu sacalele (niște butoaie mari puse în care trase de animale) la mănăstire.

Primul stabiliment pentru tratament balnear ia ființă în anul 18877 și avea 29 de cabine pentru băi calde.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Inaugurarea oficială a stațiunii are loc în anul 19100 odată cu darea în exploatare a hotelului Palace, care are particularitatea constructivă ca fiecare cameră să aibă cel puțin o oră soare pe zi. Se spunea că la Govora se închiria soarele cu ora. Tot atunci se dă în exploatare o bază de tratament cu căzi de baie din fontă, centrala termică pentru încălzirea apei și iarna pentru căldură.

Ulterior, paralel cu dezvoltarea stațiunii se construiesc alte hoteluri și pensiuni, se dezvoltă ca localitate, devenind după anii 1950 oraș. Aceasta ar fi foarte pe scurt istoria unei stațiuni cu efecte miraculoase asupra trupului și sufletului.

Într-o zonă de un farmec deosebit, cu dealuri împădurite cu fag, brad, stejar, molid şi salcâm, vă invităm să experimentați combinația ideală pentru trup si suflet: aer puternic ozonat, ape minerale pure, alături de cele mai bune tehnici și echipamente pentru tratament balnear, relaxare si spa.

Cu peste o sută de ani în urmă, stațiunea Băile Govora era locul cu cel mai curat aer din Europa, iar oamenii veneau aici să își trateze afecțiuni respiratorii, boli de piele și reumatism. Marile voci ale României au venit la Băile Govora pentru tratament. Primele descrieri amănunțite ale izvoarelor de la Govora datează din anul 1881 când se descoperă izvoare cu miros de păcură și petrol care răsar din margini de văi, cu păduri în mai multe culori de jur împrejur.

Prim-ministrul României, I.C. Brătianu

În anii următori, generalul medic Nicolae Popescu Zorileanu a aflat că la Govora există ape tămăduitoare care pot vindeca rănile soldaților din Războiul de Independență. Atunci o companie (circa 120 de militari) a fost cazată la Mănăstirea Govora, iar cu apa minerală de aici rănile soldaților au fost vindecate. Informația a fost transmisă primului ministru de la acea vreme, I.C. Brătianu, care a decis să facă cercetări asupra acestor ape minerale. Așa a fost adus inginerul geolog francez Bochet, care  a avut vaste experiențe în captarea apelor minerale precum cele  de la Vichy și Aix-les-Baines. După ce a făcut primele expertize de la Băile Govora, a dat girul terapeutic al apelor minerale.

General medic Nicolae Popescu Zorileanu

Fiind în perioada de dezvoltare a stațiunilor balneare din întreaga Europă, statul român a decis să dezvolte stabilimente pentru sănătatea oamenilor. Astfel a fost construit din lemn, primul stabiliment de băi, împreună cu alte trei hoteluri. 1910 este anul în care statul român a decis să concesioneze pentru 49 de ani zăcămintele de la Călimănești și de la Govora societății Govora Călimănești, al cărui capital majoritar aparținea familiei Brătianu.

Acesta a fost momentul dezvoltării Băilor Govora. Toata protipendada Bucureștilor și Europei se afla la Govora la băi, devenind de „bon ton” să te afli aici în vacanță de cură. Efectul terapeutic al apelor minerale devine din ce mai cunoscut și căutat.

Staţiunea Băile Govora este situată în judeţul Vâlcea, în zona depresionară subcarpatică din nord-estul Olteniei la o distanţă de 20 km. de Rm. Vâlcea, pe o derivaţie a şoselei către Horezu şi Tg. Jiu, în apropiere de Transalpina, pe valea pârâului Hinţa, la o altitudine de 330 – 380 m, într-o zonă de un farmec deosebit, cu dealuri împădurite cu fag, brad, stejar, molid şi salcâm, în suprafață de 370 ha.

Înființată în baza legii pentru exploatarea stațiunilor balneare ale statului promulgată prin Decret Regal în 1909, Societatea Govora – Călimănești a avut un rol covârșitor în dezvoltarea Stațiunii Băile Govora, atât din punct de vedere turistic cât și edilitar. Prin amenajări de izvoare, drumuri, fântâni cu apă, poteci, construirea de vile și hoteluri, sanatoriul militar, terasamente, societatea a ajuns la apogeul dezvoltării ei din punct de vedere economic, o parte importantă din beneficiile obținute investindu-le în dezvoltarea stațiunii dovedind că fără aportul acesteia, localitatea Băile Govora nu ar fi reușit să evolueze în perioada interbelică până în prezent. Astăzi, Societatea Băile Govora SA – cel mai important operator economic din domeniul turismului din Stațiunea Băile Govora – deține un hotel unic de 4 stele, clădire de patrimoniu – Hotel Palace, despre care găsiți o amplă prezentare în paginile publicației www.coltisorderomania.ro, un hotel cochet de 3 stele – Hotel Belvedere și un hotel de 2 stele – Hotel Parc.

Stațiunea mai deține și alte hoteluri cu baze de tratament care reprezintă o alternativă convenabilă sub aspectul beneficiilor de sănătate – cost pentru pacienții interesați.

Băile Govora este atestată ca stațiune balneară de interes național şi european. Vegetaţia naturală dă pitorescul şi nota de particularitate a staţiunii, ceea ce face să fie căutată tot timpul anului de foarte mulţi turişti din ţară şi străinătate.

Parcul balnear din Govora, cel mai mare parc balnear din România cu o suprafață de aprox. 20 ha și alei cu o lungime totală de 5-6 km, a fost proiectat de arhitectul peisagist Emil Pinard în anul 1930, și este unic prin arhitectura sa specifică începutului secolului al XX – lea.

Hotelul Palace – o adevărată bijuterie arhitectonică a Stațiunii Băile Govora – este un monument istoric proiectat de arhitectul francez Ernest Dornaud și construit de inginerii N.I. Brătescu și A. Puklicky în perioada 1910–1914, hotelul de 4*, este situat în centru parcului din Băile Govora și are o capacitate de 245 locuri de cazare,  repartizate pe 5 etaje astfel: 5 apartamente, 108 camere duble și 19 camere single printre care și spații special amenajate pentru persoane cu dizabilități. Hotelul are restaurant cu capacitate de 176  locuri, bar de zi cu 40 locuri, terasă de vară cu 100 locuri, boutique cu artizanat handmade, centru  balnear propriu, centru SPA deschis și pentru turiști care nu sunt cazați în hotel, piscină exterioară de vară, loc de joacă pentru copii (exterior) și parcare proprie cu 80 locuri.

Băile Govora este una dintre cele mai bogate staţiuni balneare în ape iodurate şi bromurate din Europa, iodul şi bromul fiind de origine organică. Profilul statiunii este respirator si reumatismal.

Factorii naturali utilizaţi ca resurse naturale de tratament in cura balneo interna si/sau externa sunt:

  • ape minerale de mare concentraţie, iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone.
  • ape minerale bicarbonatate, sulfuroase, sodice, calcice, hipotone.
  • izvoare minerale pentru crenoterapie(terapie hidrominerala prin ingestie)
  • climatul continental cu influenţă mediteraneană, umiditate relativ constantă, temperatura fără extreme şi usoară încărcare cu polenuri alergogene.

Beneficiul unui sejur într-o staţiune balneară, în cazul nostru, Băile Govora, constă de fapt în ruperea lanţului monoton al rutinei zilnice. În zona parcului şi a izvoarelor, aerul este puternic ionizat şi cu încărcătură bogată în ioni negativi cu efect bronhodilatator şi relaxant psihic, motiv pentru care se recomandă cura de teren în schema terapeutică. Intreg procesul unei cure balneare este recomandat si atent supravegheat de medici primari balneologi, asistenti medicali de specialitate, fiziokinetoterapeuti si maseori. Complexul Balnear Palace oferă tratamente pentru profilul Respirator si cel Reumatismal dar si tratamente pentru alte afectiuni precum cele neurologice, metabolice, tratamente pentru combaterea stresului si a mentinerii starii de sanatate. De asemenea proceduri complexe de tratament și individualizate: inhaloterapie, electroterapie, termoterapie, hidrotermoterapia, crenoterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie si masaj.

Zona Wellness&Spa din Complexul Palace îți oferă o mulțime de masaje cu efect miraculos:

MASAJ AROMATIC DE RELAXARE „DeStress”

Supliment de echilibru și pură energie

Relaxează întregul trup, combinând tehnici manuale din Est și Vest, iar amestecul de portocale și scorțisoară restabilește echilibrul pielii, îmbunătățeste fluxul sangvin la suprafața corpului, eliminând în mod eficient toxinele. Între timp parfumul portocalelor și picant al scorțișoarei, relaxează și te ajută să te simți plin de energie, pentru întreaga zi.

MASAJ TERAPEUTIC cu ulei de rozmarin

Profunda detensionare musculara

Accelerează circulația sângelui ameliorează durerile inflamațiilor articulare și ale rănilor. Este recomandat în perioadele de fizioterapie după muncă fizică și exerciții.

MASAJ DE RELAXARE „Oriental Touch”

Uleiul de masaj cu iz de lemn, te îndeamnă la un masaj de relaxare, prin care pielea este răsfățată cu un parfum din îndepartatul Orient… Te vei simți minunat, fără tensiuni nervoase, stări de iritabilitate, stress și chiar extenuare.

MASAJUL FACIAL „Express Beauty”:

Masajul Facial este unul dintre cele mai apreciate masaje, deoarece ne eliberează de o mare parte din stresul acumulat în corpul nostru. Efectele masajului facial sunt imediate și extrem de vizibile. Acțiunea uleiurilor folosite în combinație cu masajul facial și stimularea punctelor reflexogene are un efect rapid, redându-i feței vitalitatea, strălucirea și luminozitatea și îmbunătățindu-i tonusul firesc.

Uleiul de argan este usor, placut revigorant, fara miros. Dupa masaj, pielea ramane catifelata, hidratata si flexibila pentru o lunga perioada de timp.

MASAJ CU NĂMOL SAPROPELIC

Nămolul puternic hidratat este bogat în substanțe minerale (Fe, Cl, Mg, Na, Ca), hidrogen sulfurat/sulfuri și substanțe organice (componente bituminoase estrogen-like, vitamina B12 și aminoacizi). Este combinația  ideală între masajul de relaxare cu beneficiile  nămolului asupra întregului organism. Efectele sunt vizibile după prima ședință, prin hidratare și detoxifiere cutanată, exfoliere prin cristalele de sare, activarea circulației, pielea devenind catifelată, regenerată, strălucitoare.

Împachetare  generală  și locală (cataplasme) cu nămol sapropelic – nămolul este aplicat pe tot corpul sau doar pe zonele afectate, la temperatura de 40-45 grade C, în strat de diferite grosimi în funcție de consistența nămolului, timp de 15-20 minute. Sunt remarcabile beneficiile împachetării cu nămol – eliberarea endorfinelor cu scăderea intensității diferitelor dureri, încetinirea procesului de îmbătrânire, eliberarea toxinelor din organism, îmbunătățirea mobilității  articulare.

TERAPIA BAMBOO

Pentru asiatici, bambusul este o plantă excepțională care încarnează liniștea, alinarea și simplitatea. Această plantă, conform mitologiei, simbolizează bunăstare, flexibilitate, elasticitate, sinceritate și noroc. Cu ajutorul bețelor de bambus se localizează cu ușurință tensiunea musculară. Beneficiile se simt imediat: energie, revitalizare, relaxare. Din punct de vedere estetic se observă că pielea devine mult mai suplă, tonifiată și elastică.

MASAJUL CU ROCI VULCANICE

Pietrele calde se folosesc de peste 3000 de ani, evocand echilibru emoțional, pace, stabilitate și răbdare, cu eliberarea creativității. Pietrele folosite la masaj sunt sterilizate și încălzite într-un dispozitiv special ce le încălzește la o temperature de aproximativ 40-50 grade C, se scot și se ung cu un ulei de diverse esențe, apoi maseorul obișnuieste gradual clientul cu căldura pietrelor după care se începe aplicarea și masarea.

Rocile vulcanice înmagazinează o cantitate mai mare de energie benefică, ce o transmit în timpul masajului, întregului corp, până la nivel de celulă, prin meridianele energetice și astfel sunt neutralizate energiile negative acumulate în corp pe parcursul timpului; se elimină dizarmoniile, stresul și se reface echilibrul și armonia întregii ființe.

Contraindicațiile acestui tratament: pentru persoane cu boli infecțioase ale pielii, imediat dupa intervenție chirurgicală, chimioterapie sau radioterapie, pentru persoane predispuse la formarea cheagurilor de sânge, pentru persoane cu poliartrită reumatoidă.

LOMI LOMI & CANDLE MASSAGE

Este una dintre cele mai vechi forme de masaj din lume. Lomi Lomi a fost practicat de indigenii polinezieni din Hawaii. Acolo, Lomi Lomi e la loc de cinste, iar tehnicile de masaj sunt trasmise din cele mai vechi timpuri. Se spune că Lomi Lomi reprezintă atingerea divină. O atingere care vizează atât corpul, cât și inima.

Mișcările sunt curgătoare, ample, ca un val. Terapeutul poate executa mișcările de masaj cu ambele mâini în zone diferite ale corpului clientului. Lomi Lomi stimulează totodată circulația sanguină și ajută organismul să se detoxifieze, dar stabilește  și un flux limfatic mai bun. Durerile la nivelul întregului organism sunt eliminate, organismul se va revitaliza și își va instala o senzație de pace și bunăstare. Masajul Lomi Lomi este recomandat pentru durerile de ceafă, de umeri și de spate. El face minuni în cazul migrenelor și a insomniilor, dar și atunci când te confrunți cu depresii, traumatisme și lipsa de încredere în sine. Masajul se combina cu cu intrebuintarea lumanarii cu ulei esential de iasomie.

Uleiul esential de Iasomie este extras din Jasminum officiale, din familia Oleaceae, cunoscut ca Iasomie. Conform istoriei botanice și simbolismului, florile de iasomie au fost inițial aduse de arabi care le numeau “Yasmyn”; prin urmare denumirea florii vine de la Yasmyn și înseamnă “floare parfumată”. Acesta este un ulei foarte greu de obținut și unul dintre cele mai scumpe din lume. Dacă trandafirul este considerat “regele florilor”, iasomia este considerate “regina florilor”. Ea are numeroase proprietăți: oferă o relaxare profundă, îndepărtează depresia și stimulează încrederea de sine, ușurează nașterile, ajută la rezolvarea problemelor sexuale, vindecă răceala, tonifică și oferă fermitate pielii, în timp ce ajută la reducerea vergeturilor și a cicatricilor. Utilizat ca un ulei de masaj  ajută la tratarea dependenței, favorizând relaxarea, ușurând durerile musculare, vindecând răcelile, reducând tensiunea, stresul și stările de anxietate. Este potrivit pentru toate tipurile de piele, indicate în special pentru cele iritate și sensibile. Crește elasticitatea și este adesea folosit pentru a reduce vergeturile și a favoriza cicatrizarea. Este un mod de relaxare puternic pentru trup și minte, favorizând relaxarea și eliminând tensiunea. Să aprindeți lumâanarea și lăsând-o să ardă timp de aproximativ 20 de minute pentru a avea suficient ulei de masaj la temperatura potrivita. Se aplică uleiul pe piele și se masează.

La Hotel Palace – o adevărată oază de sănătate – ai de ales dintre numeroasele terapii cu apă existente într-un spațiu foarte ofertant:
terapia Kneipp, dușul subacval, piscinele, jacuzzi și cascadele de apa – tot atâtea metode de relaxare desăvârșită și eliminare a stressului.

CE POATE FACE UN TURIST VENIT ÎN STAȚIUNEA BĂILE GOVORA

Poate vizita Parcul Balnear

Parcul stațiunii este cea mai spiritualizată zonă a stațiunii, aici fiind amplasate cele mai multe monumente arhitectonice şi comemorative, trăind într-o perfectă simbioză cu cele ale naturii. Cele mai reprezentative monumente de sculptură sunt ale medicilor Nicolae Popescu-Zorileanu şi Haralambie Botescu precum şi bustul lui I. C. Brătianu – fost prim-ministru al României.

Parcul balnear se întinde pe o suprafață de 20,5 hectare, teren care a fost răscumpărat de la localnicii din comuna Păuşeşti Otăsău prin achitarea unor sume de bani sau prin schimburi.

Acest perimetru  a constituit leagănul stațiunii balneare Govora, deoarece aici s-a ridicat în perioada 1882-1894, primul stabiliment de băi şi primele spatii pentru cazarea pacienților.

Poate merge pe Transalpina

Cunoscută și drept „Drumul Regelui”, este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m).

Având în vedere învățămintele din Primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele care se mișcau între Valahia și Transilvania. Pentru stabilirea traseului drumului, primul-ministru Gheorghe Tătărăscu a plecat pe munte de la Novaci la Lotru, însotit de 20 de călăreți din Novaci, conduși de învățătorul Ion D. Giurgiulan. În urma acestei acțiuni, Gheorghe Tătărăscu a inaugurat lucrările de construcție a drumului pe platoul Novaciului…

După inaugurare, drumul a fost cunoscut sub denumirea de Drumul Regal sau Drumul Regelui, care a înlocuit denumirea populară de Poteca Dracului

Poate merge la Salina Ocnele Mari

Salina Ocnele Mari se află în localitatea Ocnele Mari, situată în județul Vâlcea, în partea central-sudică a României, în zona Subcarpaților Vâlcii. Salina Ocnele Mari a fost de curând amenajată pentru vizitare, pentru turiștii care doresc să cunoască un loc deosebit. Zona de vizitare este amenajata la 225 de metri față de nivelul mării, se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri ăatrați.I

Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserică, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, baruri, un teren de fotbal, de baschet, de tenis, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii.

În Ocnele Mari se poate ajunge folosind drumul DN67 (strada Copăcelu a municipiului Râmnicu Vâlcea) și strada Alexandru Ioan Cuza a orașului care se intersectează cu aceasta. Distanța de la Salina Ocnele Mari la Râmnicu Vâlcea este de 12 km.

Poate vizita Centrul Ceramicii Românești de la Horezu

Este cel mai important centru de ceramică din România cu o expoziţie permanentă (la Casa de Cultură şi în atelierele meşterilor olari).  Împreună cu Mănăstirea Horezu reprezintă emblema localităţii.

Meşteşugul prelucrării lutului s-a transmis de-a lungul timpului prin intermediul familiilor de olari care au reuşit sa-l menţină viu în vatra strămoşească, devenită acum strada Olari.Pe uliţa principală a satului se află 18 ateliere de ceramică în care meşterii modelează argila cu aceeaşi măiestrie neîntrecută ca şi strămoşii lor. Fiind înzestrat cu o vitalitate creatoare de excepţie, Horezu este un caz aproape singular in cadrul centrelor ceramice romaneşti prin faptul ca mesteşugul este practicat ca principala sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti Vicşoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare.

Poate merge la Mănăstirea Horezu, la Mănăstirea Govora și la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Dar cum acestora din urmă trebuie să le acordăm un spațiu mult mai profund pentru a prezenta tot ceea ce reprezintă ele pentru România o vom face într-un articol viitor.