Astăzi vă invităm într-un loc care a extaziat pe toată lumea. Cascada Bigăr din România este una din numeroasele frumuseți pe care natura le-a pus la dispoziția privitorilor. Imaginile spectaculoase au făcut înconjurul lumii, iar presa internațională nu a ezitat să o includă într-un top al celor mai frumoase cascade naturale din lume.

Cascada Bigăr face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița (176,60 hectare), din județul Caraș-Severin. Aici este și locul de trecere prin țara noastră a Paralelei 45. Cascadă Bigăr se află în Valea Minisului, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN57B ș  la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator.

în apropiere de localitatea Bozovici din județul Caraș-Severin, Bigăr a devenit unul dintre principalele obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, având una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume.

De altfel, The World Geography a clasat cascada Bigăr pe primul loc în clasamentul  celor mai frumoase cascade unice din lume realizat în 2013. 

Amenajarea cascadei Bigăr a pornit de la inițiativa angajaților din fabrica Coca‑Cola HBC Timișoara, care au remarcat potențialul turistic al zonei și și-au dorit ca accesul la baza cascadei să fie mai ușor și sigur.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

După aproape zece luni de amenajări, pe 26 mai 2017, cascada Bigăr și-a deschis oficial porțile pentru turiștii pasionați de frumos și natură.

Demarate în luna iulie 2016, aceste lucrari au vizat dezvoltarea unui traseu turistic coerent, începând cu accesul în zona cascadei Bigăr și continuând cu restul obiectivelor turistice din apropierea sa.

Printre principalele lucrări de reabilitare aduse zonei se numară:

  • amenajarea unui traseu pietonal între parcare și intrarea în Parcul Național, de-a lungul DN 57B;
  • amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc și construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei;
  • amenajarea unor spații și poteci între cascada și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei;
  • dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenționare și locuri de repaus.

Din București până la Cascada Bigăr sunt circa 452 de kilometri

Din dreptul cascadei Bigăr se intră în rezervația naturală. Cascada se află la câțiva metri distanță de șosea. Aici există și un loc de popas pentru turiști.

Cascada Bigăr sau Cascada Coronini

Poți înainta, pe jos, circa 10 minute pentru a vedea de unde izvorăște apa-Peștera Bigăr. Izvorul Bigăr sau Izbucul Bigăr, cum i se mai spune, este unul puternic a cărei apă provine din subteran și trece prin peșteră ce îi poartă numele din Munții Aninei. Cascada Bigăr mai este cunoscută și sub denumirea de Cascada Coronini.

Apa este bogată în calcar și se varsă în răul Miniș de pe un prag stâncos de circa 8 metri înălțime, acoperit cu mușchi, formând celebra noastră cascadă. Apa iese de sub o stâncă ce are o înălțime de peste 50 de metri. Iarna, țurțurii de gheață ai cascadei formează un adevărat Palat de Cleștar.