George Coşbuc, poet şi traducător, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani.

În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc şi şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Mama”, ”Numai una”, ”Trei, Doamne, şi toţi trei”, ”El Zorab”, ”Duşmancele”, ”Noi vrem pământ!”, ”Iarna pe uliţă” sau ”La oglindă”.

Educaţia timpurie a primit-o la şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud (1874-1876). A urmat, apoi, liceul la Năsăud (1876-1884), unde s-a familiarizat cu literaturile clasice precum şi cu limba germană. A început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit, conform dicţionarului ”Membrii Academiei Române” (2003) şi ”Dicţionarului scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).

Între anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.

La îndemnul scriitorului Ioan Slavici, a început colaborarea la revista ”Tribuna” din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia ”Filosofii şi plugarii”. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Revenind la ideea de casă a lui Coșbuc ne întoarcem pe meleagurile natale ale poetului George Coșbuc. la Hordou, sat de pe Valea Sălăuței.

Apreciată ca una din cele mai vechi clădiri din spaţiul Tării Năsăudului, casa natală a poetului George Coşbuc a fost clădită în preajma anului 1840, fiind locuită, rând pe rând, de părinţii poetului împreună cu cei paisprezece copii şi bunicul poetului, preotul Anton Coşbuc.

După moartea preotului Sebastian, tatăl lui Coşbuc (1901) şi a mamei, Maria (1903), casa rămâne, prin înţelegerea fraţilor, celui mai mic dintre ei, Aurel. Acesta o transmite fiului mai mare, Sebastian, de la a cărui văduvă, Maria, o va cumpăra statul român în 1954.

Din iniţiativa grupului de cărturari ardeleni, redactori ai revistei „Luceafărul”, de la Sibiu se convine de comun acord cu „stăpânul” casei, Aurel Coşbuc, să înfiinţeze un muzeu dedicat poetului. Lucru acesta se şi întâmplă şi astfel casa natală a poetului Coşbuc devine primul muzeu memorial de literatura română din spaţiul românesc.

Este foarte adevărat că acest muzeu era organizat în spaţiul primelor două încăperi ( chilia şi camera de oaspeţi), unde erau expuse pe nişte mese volumele apărute în România , fotografii înrămate, cu poetul şi familia, ziare şi reviste în care poetul a publicat.

În celelalte patru încăperi locuia Aurel cu familia. În 14 mai 1922 este dezvelită prima placă comemorativă pe zidul casei, la numai patru ani de la moartea poetului, din iniţiativa unui grup de profesori şi studenţi medicinişti clujeni Până la Salva placa este adusă cu trenul. În gara Salva profesorii şi studenţii de la Cluj sunt aşteptaţi de notabilităţile Năsăudului şi Salvei precum şi de profesorii şi elevii şcolilor năsăudene, care împreună vor forma o procesiune ce urma să facă traseul Gara Salva – Casa poetului, cale de 8 km, de-a lungul Sălăuţei. Placa din marmură a fost purtată pe braţe de studenţii şi elevii eminenţi care intonau romanţe pe versurile poetului.

Presa vremii consemnează astfel evenimentul: ”În gara Salva, popor fără sfârşit în haine de sărbătoare iese în întâmpinarea noastră; celor câteva sute de surtucari veniţi din praful oraşelor să cinstim pios casa bătrânească a cântăreţului de plaiuri. Sunt bucuroşi şi stângaci ţăranii ce ne întâmpină; bucuroşi şi stângaci suntem şi noi, în hainele noastre negre şi strâmte , ce ni se par întâia oară în toată urâţenia lor alături de spuma veşmintelor albe şi cămăşilor cu altiţă…După un urcuş scurt, scoborâm deodată în satul mic, înfundat în poalele dealurilor care-l împrejmuie strâns ca un talger. Turnul bisericuţei abia se ridică sfios şi cucernic, deasupra gospodăriilor cari n-au o înfăţişare de bogăţie. E sărac de tot satul Hordou unde s-a născut George Coşbuc.”, observă C. Humureanu în „Gândirea”, nr.II, p.74-75, Cluj, 1922.

Şi în perioada tulbure, de restrişte, din timpul războiului, când autorităţile vremelnic ocupante vor aduce o crâşmă în casă, hordouanii s-au solidarizat să nu calce pragul casei pe care, în semn de salut, ocupanţii îl scuipau.

4 iulie 1954 este ziua în care Muzeul Coşbuc este redeschis pentru marele public după ce vreme de doi ani s-au făcut reparaţii capitale, la acoperiş, împrejmuire etc. A fost o zi de duminică în care uliţele satului s-au umplut iarăşi de lume „străină” căreia i s-a alăturat populaţia locală.

În prezenţa autorităţilor Regiunii Cluj, a Raionului Năsăud , a multor intelectuali Academicianul slavist Emil Petrovici, Gavril Scridon de la Cluj, Gavril Istrate şi Al.Husar de la Iaşi, a numeroşi scriitori clujeni între care şi regretatul A.E.Bakonschi, Vasile Rebreanu, Aurel Rău etc., foarte mulţi studenţi clujeni şi elevi năsăudeni a fost dezvelită a doua placă comemorativă şi o altă variantă a bustului poetului realizată de acelaşi C.Medrea.

Presa regională şi centrală informa pe larg despre serbările de la Coşbuc. Iarăşi hordouanii au făcut dovada proverbialei lor ospitalităţi. Un moment inedit şi cu adevărat înălţător a fost aniversarea Centenarului naşterii poetului în zilele de 17 –19 septembrie 1966. În aceste zile fiecare cetăţean al satului a avut o misiune de îndeplinit pentru cei peste 150 de oaspeţi, cum consemnează statisticile. Şi „a fost atâta chiu şi cânt…că nu s-a pomenit cuvânt”.

Trecut în calendarul Marilor Aniversări pentru anul 1966, Centenarul a fost onorat de prezenţa unor scriitori de pe toate continentele. „Pretutindeni se nasc poeţi, dar voi românii îi faceţi pe ai voştri nemuritori” – observa reprezentatul Uniunii Scriitorilor Italieni, Ellio Filippo Accroca.

Omagierile ori aniversările în memoria poetului se desfăşoară conform aceluiaşi tradiţional ritual de câte ori este nevoie. De fiecare dată coşbucenii îşi aduc tributul spiritual şi material pentru buna reuşită a evenimentului. La toate activităţile este prezentă populaţia şcolară care de la micul grădinar până la absolventul de gimnaziu îmbracă, alături de părinţii lor hainele de sărbătoare, bine rânduite în lăzile de zestre şi participă la manifestări.

Amintim aici, întâmpinarea unor delegaţii străine, a oamenilor politici , a scriitorilor, la toate ediţiile din prima decadă a lui octombrie, a „Colocviilor Coşbuc”, la decernări de premii, lansări de cărţi etc. În cadrul şcolii există un grup literar artistic al cărui repertoriu este gândit pe teme coşbuciene.

O altă acţiune culturală mai amplă s-a desfăşurat în mai, 1998 cu ocazia omagierii poetului la împlinirea a 80 de ani de la moarte. Atunci au fost schimbate pietrele funerare din cimitirul bisericii ale străbunicului şi părinţilor poetului cu altele din marmură şi dezvelite 3 plăci comemorative, la şcoala nouă, pe locul vechii şcoli şi la Centru cultural „Iuliu Bugnariu Sălăuţeanu, dascăl şi folclorist”.

Aşa cum arată muzeul azi a fost gândit în 1986 după planul tematic expoziţional realizat de cerc.ştiinţ. Constantin Catalano când în urma sprijinului Preşedintelui de atunci al Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud, Mihai Marina a fost reabilitat întregul ansamblu muzeistic de la Hordou.

S-au refăcut ferestrele şi uşile după modelul iniţial (original) la toate încăperile clădirii vechi, a fost construit un şopron pentru expoziţia de obiecte gospodăreşti, amfiteatrul în aer liber din curtea casei, clădirea administrativă cu două nivele, s-a refăcut din temelii moara coşbucenilor, a fost asfaltată strada morii şi pietruită poteca de la moară.

De această dată moara devenise funcţională prin amenajările hidrotehnice realizate pe Sălăuţa de unde a fost adusă apa special pe un canal pentru a putea măcina moara spre bucuria vizitatorilor şi mai ales a elevilor dar şi pentru nostalgia bătrânilor.

Primele trei încăperi ale casei (tinda, camera de oaspeţi şi chilia) recompun atmosfera copilăriei poetului prin prezenţa obiectelor provenite din inventarul familiei preotului Sebastian Coşbuc. Piese de mobilier, cărţi din biblioteca preotului, tablouri de familie obiecte decorative(ştergare, farfurii), întregesc această atmosferă idilică şi patriarhală.

Expoziţia documentară din camera de zi a familiei reuşeşte să convingă vizitatorul de valoarea naţională şi universală a poetului de la Hordou. Aspecte din istoria muzeului le regăsim în cea de-a cincea încăpere, fosta cămară a familiei unde ne oprim ceva mai insistent asupra momentului 1966, Centenarul naşterii lui George Coşbuc. O parte din biblioteca poetului precum şi câteva obiecte personale sunt adăpostite în fostul birou parohial.

După acest itinerar vizitatorul este invitat să vadă expoziţia de obiecte gospodăreşti şi apoi condus la moara-muzeu, adevărat colţ de rai şi reculegere în mijlocul naturii de unde se văd şi plopii care mai „doinesc eterna jale”…!!!8.