Ca unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Transilvania, dar și din țară, Mănăstirea Nicula este cu precădere vizitată în luna august, de Sfântă Mărie Mare (15 august), lăcașul de cult având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Pelerinajul își are valențele și însemnătatea proprie în viețile celor care îl practică în scop religios. Mănăstirea poate fi însă vizitată și în restul anului, iar un astfel de „pelerinaj” mai inedit se poate „întâmpla” cu pornire dintr-o curbă în care autocarul nu-și mai are loc pe străduța îngustă și abruptă. Cobori și pornești la pas, dacă tot ai ajuns până în inima satului. Satul Nicula face parte din comuna clujeană Fizeșu Gherlii, aflându-se la doar 5 km distanță de Gherla și la aprox. 50 km distanță de Cluj-Napoca.
Biserica de la Mănăstirea Nicula este renumită datorită faptului că de-a lungul timpului a adăpostit între pereții săi renumita icoană făcătoare de minuni, pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Icoana ar fi lăcrimat timp de 26 zile, între 15 februarie – 12 martie 1699, conform unui proces verbal care a fost întocmit de ofițeri austrieci la vremea respectivă. Este momentul în care mănăstirea a ieșit din anonimat, an de an credincioșii venind aici în pelerinaj, pe jos.
„Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”
Atenția ne este furată de biserica din lemn din curtea mănăstirii. Micul lăcaș de cult datează încă din secolul al XVII-lea, a fost strămutată aici din cătunul Năsal – Fânațe, înlocuind biserica din lemn ce se afla la Nicula încă din anul 1552 (distrusă în urma unui incendiu).
Articolul continuă mai jos. Îți place?
Urmărește Colțișor de România și pe facebook
Prezența vechii biserici de lemn, în stil maramureșean, este prima mărturie istorică cu privire la așezarea monahală de la Nicula. Pășind în negurile istoriei încă două secole, prin anul 1326, la Nicula se afla o pădure. Aici își găsise liniștea pustnicul ortodox Nicolae, numele său fiind asociat atât pădurii, cât și satului și, mai apoi, mănăstirii.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este una extrem se importantă atât pentru ortodocşi, cât și pentru catolici. Deși, dacă în ortodoxie se folosește termenul de “Adormire”, în Biserica Romano-Catolică, termenul utilizat este “înălțare” deoarece vorbeşte despre mutarea trupului Maicii Domnului la cer.
La Cluj, de Sfânta Maria, zeci de mii de credincioşi de îndreaptă spre Mănăstirea Nicula.
Povestea Icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula
Icoana Maicii Domnului aflată la Mănăstirea Nicula şi în jurul căreia s-a şi dezvoltat pelerinajul, a fost pictată în anul 1681, de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod.
Potrivit câtorva militari austrieci, care au consemnat într-un proces verbal, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată în zilele noastre la Nicula, a lăcrimat continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699.
Icoana Maicii Domnului a fost încredinţată călugarilor de la Nicula de către nobilul local Ioan Cupşa. Călugării au aşezat icoana într-o strană de lemn, în biserica mănăstirii.
În vremurile de grea încercare, în perioada comunistă, fostul îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana, zidind-o într-unul din pereţii casei sale. Abia în anul 1964, în pragul morţii, el a mărturisit cele ştiute despre icoană stareţului ortodox al mănăstirii. Icoana a fost adusă la mănăstire însă, la doar câteva zile, a fost confiscată de către comunişti.
La insistenţele episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj Napoca. În anul 1991, a fost restaurată într-o stare destul de precară, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la Mănăstirea Nicula.
Icoana de la Nicula are o însemnătate deosebită şi în rândul romano-catolicilor. Astfel, în anul 1767, papa Clement al XIII-lea a acordat „indulgenţa plenară” tututor pelerinilor ce călătoresc la Mănăstirea Nicula, spre a se închina icoanei, în zilele de 15 august şi 8 septembrie.
În anul 1928, papa Pius al XI-lea numeşte locaşul: „sanctuar marian”, adică închinat Maicii Domnului într-un mod deosebit.
Pelerinajul la Nicula este o tradiție, dar mai mult decât atât, fiecare pelerin preferă să parcurgă drumul cu trudă, mergând pe jos din sat sau de la distanţă mai mare. Pentru a adăuga un plus de greutate, unii credincioşi, se căiesc înconjurând bisericuța de lemn din curtea mănăstirii, în coate și genunchi.
Mănăstirea Nicula mai este renumită și datorită picturii pe sticlă, un meșteșug călugăresc care a fost învățat inclusiv de săteni. Nicula reprezintă, așadar, prima școală de pictură pe sticlă din România, iar datorită meșterilor iconari de-aici, tehnica picturii pe sticlă s-a extins și în Transilvania (obiceiul își are originile în Bavaria, Boemia și Austria).
Admirând pentru câteva clipe împrejurimile, poți concluziona că, poate, nu (mai) contează. Valoarea locului stă, oarecum, în momentul prezent. Cei pe care pelerinajul îi unește și îi (re)găsește în credință și spiritualitate, își iau valorile din aceste aspecte ce țin de suflet. Pentru ceilalți, locul poate surprinde prin pitoresc, liniște, istorie bogată, rural primitor.
Pelerinajul nostru nu a fost unul religios. Însă a fost bogat prin prisma experienței directe cu un loc atât de renumit la nivel național pentru o bună parte a celor din jurul nostru, precum și prin prisma familiarizării cu istoria locului și a artei monahale, renumite în Transilvania. Mănăstirile își deschid mereu porțile călătorilor, indiferent dacă aceștia ajung acolo în căutarea liniștii sufletești sau dintr-o curiozitate turistică și culturală.