Nici nu știu cum să îi spun Cetății Poenari? Muzeu de istorie în aer liber? Minunată îngemănare de loc interesant și misterios? Un cadru natural fabulos? Cred că niciuna nu acoperă suficient de bine cea mai bună caracterizare. Cel mai sigur este să mergi tu acolo și cu propria percepție să stabilești care i se potrivește cel mai bine.
Este chiar momentul potrivit la final de septembrie pentru că nu peste mult timp se închide Transfăgărașanul – drumul ”minunăție” care leagă Muntenia de Ardeal peste Masivul Făgăraș. Așa împuști nu doi ci trei iepuri dintr-o dată. Vezi și Cetatea Poenari, admiri superbitatea barajului de la Vidraru și ajungi și pe cel mai frumos și generos drum al României.
Cum spune waze-ul vă zic și eu: ”Să plecăm la drum!”
Plecăm de la Curtea de Argeș și după 27 de kilometri mergând spre Barajul Vidraru dar fără să ajungem acolo, mai precis în satul Căpățâneni, ne oprim, ne tragem puțin sufletul și ne face curaj pentru că dacă vrem să ajungem la Cetatea Poenari avem de urcat nu mai puțin de 1480 de trepte. merită să urcăm sus, în cetate?!?!
Sigur că da. Cetatea Poenari, este unul dintre cele mai misterioase și interesante locuri din România, plasat într-un cadru natural fabulos pentru a cărei frumusețe trebuie să depui un pic de efort. Pe care însă nu-l vei regreta.
Articolul continuă mai jos. Îți place?
Urmărește Colțișor de România și pe facebook
Așadar va trebui să urci nu mai puțin de 1480 de trepte pentru a ajunge la Cetatea Poenari, care se află la o altitudine de 850 m, pe Muntele Cetățuia. Drumul nu e greu de parcurs iar pădurea de fag prin care treci și care a căpătat deja culorile toamnei e suficient de frumoasă cât să impulsioneze călătorul mai leneș, mai obosit sau mai un pic trecut de prima tinerețe.
Așa cum spuneam locul poate fi considerat un muzeu de istorie în aer liber.
De-a lungul timpului, edificiul ridicat în vârf de munte de Negru Vodă în secolul al XIV-lea, a jucat un rol important în sistemul de fortificații ce proteja limita de Nord a Țării Românești de atacurile venite din această parte. Numită și Castelul Poenari, construcția are o formă alungită cu ziduri ce variază între 2 și 3 metri grosime, suficient pentru a ține piept chiar și celor mai furibunde atacuri.
Poate tocmai de aceea, aici a ales să se retragă și domnitorul Vlad Țepeș din calea armatelor turcești, transformând Cetatea Poenari în a doua sa reședință și dispunând refacerea și întărirea zidurilor acesteia.
În 1456, Vlad Țepeș descoperă locul și decide că un amplasament atât de bun merită exploatat mai bine, prin urmare adaugă încă patru turnuri, unite prin ziduri solide de cărămidă, stabilindu-și aici cea de-a doua sa reședință, după cea de la Tîrgoviște. În fapt, Țepeș a trebuit să refacă inclusiv structura inițială, distrusă serios de marele cutremur ce a avut loc în 1446. Un plan bun. Și, de aici încep o mulțime de legende legate de cetate.
Prima dintre legende, îi vizează pe boierii ce puneau la cale uciderea lui Vlad Țepeș, considerându-l pe acesta un conducător prea dur. Ceea ce, probabil și era. Doar că Vlad a aflat de planul lor, i-a adunat în Cheile Argeșului și i-a silit să urce și să lucreze la construcția cetății.
A doua e legată de istețimea conducătorului, care în timpul bătăliei cu turcii din 1462, i-a păcălit pe aceștia potcovind caii invers, retrăgându-se apoi fără probleme în cetate.
În fine, dar nu în cele din urmă, se spune că în Cetatea Poenari s-a sinucis, în același an 1462, Anastasia, soția lui Vlad Țepeș, înnebunită de gelozie la aflarea veștii că bărbatul ei – Vlad Țepeș – dorea să se căsătorească cu Katharina, amanta lui din Brașov. Anastasia era nepoata reginei Poloniei și s-ar fi aruncat dintr-unul din turnurile cetății.
Există și legenda că soția domnului Vlad Țepeș s-a prăpădit, aruncându-se din turn pentru a nu cădea pradă în mâna turcilor.
Odată ajuns sus vei avea de văzut câteva dintre pedepsele care făceau ”deliciul” cruntului voievod. Te vor întâmpina doi turci trași în țeapă dar și o spânzurătoare, o ghilotină și un butuc pe care se odihnește un topor cu o misiune precisă.
Nu te lăsa mult prea mult marcat de pedepsele, chiar detaliile horror ale unui asemenea peisaj și bucură-te de priveliștea minunată ce se deschide către Transfăgărășan și Cheile Argeșului.
Cetatea nu este, din păcate, restaurată și merită o soartă mult mai bună din partea autorităților care ar trebui să o includă de urgență într-un proiect de reabilitare, potențialul turistic fiind enorm. E o invazie mereu de turiști străini, veniți din toate colțurile lumii fascinați de personajul Vlad Țepeș. Am văzut o mulțime de polonezi, spanioli, francezi care urcau treptele și se minunau de frumusețea covârșitoare a peisajului, dorindu-și să audă sau să citească mai multe explicații despre zidurile cetății aflată în ruină, care l-a inspirat inclusiv pe celebrul Jules Verne, pentru romanul său, ”Castelul din Carpați”. Am citit că există un plan de restaurare, ce prevede inclusiv un echipament de transport pe cablu, dar până la punerea în practică a lucrurilor în România avem încă de așteptat.
Remarcabilă este arhitectura cetății (chiar dacă peretele nordic s-a prăbușit în hău, în urma cutremurului din 1915) – aceasta are o formă alungită, ce urmează cumva șaua piscului, zidurile fiind ridicate direct pe stâncă.
Urcând la cetate și văzând locul în care a fost construită, te gândești că era aproape imposibil ca aceasta să fi fost cucerită vreodată. Și, lăsând gândurile să zboare, îți imaginezi cum se desfășura viața cotidiană într-un asemenea loc ascuns de lume, în acele vremuri întunecate.
Așa că urmează sfatul nostru. Urcă cele 1480 de trepte și lasă-te purtat de istorie!