• Ne-am propus ca de astăzi, 1 Decembrie – Ziua Unirii tuturor românilor – să acordăm spații largi în publicația noastră COLȚIȘOR DE ROMÂNIA – unor locuri, produse și servicii turistice foarte atractive din Republica Moldova.

Și o să mergem astăzi într-un loc minunat, emblematic pentru Republica Moldova și pentru toți cunoscătorii și iubitorii vinului de foarte bună calitate, la Cramele Cricova.

Cricova reprezintă cel mai mare complex subteran, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale imense şi vinurile excelente. Istoria acestui loc uimitor datează din 1952.

Perla vinificației moldave, „Cricova”, este situată chiar în inima Republicii Moldova. La o adâncime de 60 de metri, sub supravegherea vinificatorilor, sunt păstrate şi maturate cele mai bune vinuri marca Cricova.

Aici s-au păstrat cele mai vechi tradiţii vinicole, astfel, Cricova este prima companie din ţară care produce vin spumant după metoda celebrului călugăr Pierre Perignon – „Méthode Traditionnele”.

“Cricova” se mândreşte nu doar cu produse de cea mai înaltă calitate, dar şi cu labirinturile sale subterane. Renumitele beciuri adăpostesc o colecţie remarcabilă de vinuri, adunate din toate timpurile şi din toate colţurile lumii.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Istoria Combinatului de Vinuri “Cricova” începe în anul 1952. Anume în această perioadă, în Republica Moldova a apărut problema cu privire la spaţiile de păstrare şi maturare a vinurilor. După lungi căutări, două personalități marcante ale vinificației moldovenești, Petru Ungureanu și Nicolae Sobolev, au propus utilizarea în calitate de depozite hrubele din care se extrăgea piatra de construcție. Curând s-a stabilit că vinurile produse la Combinatul „Cricova” şi maturate în liniştea subterană au calităţi excepţionale.

Pe bună dreptate, denumită „Perla vinificaţiei moldave” – “Cricova”, reprezintă un Complex Subteran unic, care s-a remarcat în întreaga lume pentru labirinturile sale imense şi pentru vinurile sale excelente.

„Cricova” este prima întreprindere din Moldova, care produce vin spumant după metoda celebrului călugar Dom Pérignon – „Méthode Traditionelle”. Tehnologia este una complexă şi presupune fermentarea secundară în sticlă şi o maturare ulterioară cuvée. Asortimentul companiei se caracterizează prin calitate și diversitate. Astăzi se poate cu siguranţă afirma că unul dintre cele mai remarcabile produse oferite de către Combinatul de Vinuri „Cricova” este spumantul clasic – un vin efervescent nobil şi extravagant.

“Cricova” produce, de asemenea, și vinuri spumante obținute prin fermentarea secundară în recipiente din inox, iar efervescentul având un caracter fructat şi plin de prospeţime. Această metodă permite păstrarea tuturor calităţilor unui vin refermentat.

Combinatul de vinuri “Cricova” s-a afirmat printr-o tendință de inovație continuă. În prezent, întreprinderea utilizează cele mai sofisticate tehnologii din lume în domeniul vinificației, posedă arta de a produce cele mai diverse tipuri de vinuri și satisface cele mai rafinate gusturi și cerințe ale pieței. “Cricova”, este cel mai valoros brand din Moldova, fiind cunoscut departe peste hotarele ei. Este prima și unica întreprindere, decorată cu cea mai înaltă distincție de stat, Ordinul Republicii. Prin legea Parlamentului Republicii Moldova, Combinatul de vinuri “Cricova” este declarat Patrimoniul Cultural-Național al țării în anul 2003.

Combinatul “Cricova” este situat într-un loc unic şi pitoresc, în regiunea de centru a Republicii Moldova. Aici, în vecinătatea celor mai impunătoare atracții naturale și istorice ale țării – rezervația naturală ”Codrii” şi Complexul arheologic Orheiul Vechi, se întind podgoriile companiei. Este știut faptul că Republica Moldova se bucură de climă favorabilă, cu ierni blânde, cu un număr mare de zile însorite şi sol fertil. Astfel, vinificatorii de la Cricova sunt unii dintre cei mai norocoşi.

La momentul actual, podgoriile companiei sunt cele mai vaste din țară și se întind pe o suprafață de peste 600 de hectare. În zona de centru a ţării sunt situate fermele agricole Cricova şi Criuleni, iar la sud – Găvănoasa şi Luceşti.

Diversitatea geografică a podgoriilor care aparțin Combinatului mai are o prioritate importantă – posibilitatea cultivării diferitor soiuri de viță de vie, în dependență de particularitățile climaterice și ale solului localității. Ca urmare, compania cultivă în raionul Cahul, predominant, soiuri roşii de viţă de vie, precum : Cabernet, Merlot, Codru, Pinot Noir. În regiunea centrală a țării, sunt cultivate soiurile albe ca Pinot, Sauvignon, Rkatiteli și Aligote.

Ciclul complet al producerii și materia primă proprie – iată avantajele care detașează Combinatul încă de la obârșie. Datorită controlului la toate etapele ale procesului de producere, de la sădirea butașilor și până la livrarea producției finite, compania Cricova asigură calitate superioară, autenticitatea și originalitatea formulei vinurilor produse aici.

Datorită condițiilor naturale și a depozitelor de vin unice, Combinatul, încă de înfiinţare, a dispus de premise excelente pentru producerea vinurilor de cea mai înaltă calitate. În același timp, în toți acești ani, întreprinderea continuă să investească în echipamente de producţie şi utilaje performante.

Vinurile de la Cricova își încep viața pe podgoriile pitoreşti din centrul și sudul Moldovei. Și deși proprietățile de viță de vie ale Combinatului sunt cele mai mari din țară, strugurii sunt culeși manual în containere speciale cu masă limitată, ceea ce permite păstrarea lor în stare excelentă. Mai nou combinatul folosește o serie de utilaje de cules care substituie muna a 150 de oameni.

Originalitatea vinurilor Cricova se datorează condițiilor de păstrare în depozitele subterane – unde are loc așa numita etapă de creare a vinului. În beciurile de la Cricova sunt create condițiile ideale pentru derularea cu succes a acestui process, întrucât pe parcursul întregului an temperatura medie este de +10…+12 °C, iar umiditatea relativă a aerului de 97-98%. Ultimul indice are o importanță specială: cu cât este mai mai ridicat nivelul de umeditate relativă, cu atât este mai scăzut riscul pierderii vinului.

Trebuie de remarcat faptul că, spre deosebire de multe întreprinderi vinificatoare, inclusiv cele cu renume mondial, în depozitele de păstrare a vinului de la Cricova lipsesc sistemele de aer condiționat artificial sau de ventilație. Aici persistă un microclimat unic, creat de natură însăși, care este perfect pentru producerea și maturarea vinurilor de înaltă calitate.

Înfiinţat în anul 1952, Laboratorul de Încercări al Combinatului de Vinuri „Cricova” SA este acreditat de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare şi funcţionează în concordanţă cu standardele globale SR EN ISO/CEI 17025:2006. Competenţa tehnică şi imparţialitatea laboratorului de încercări este confirmată şi prin acreditarea în sistemul naţional MOLDAC.

Misiunea Laboratorului de Încercări este controlul tuturor proceselor tehnologice care au loc la Combinatul „Cricova”. Totodată, în conformitate cu ISO 17025-2006, scopul Laboratorului de Încercări este asigurarea calităţii produselor vinicole şi îmbunătăţirea continuă a metodelor de încercări. Pentru realizarea acestor obiective, angajaţii laboratorului respectă cu stricteţe cerinţele internaţionale de standardizare.

Labotarorul este dotat cu echipamente moderne, iar echipa profesionistă în continuă contribuie la creşterea calităţii produselor marca Cricova. Specialiştii nu doar asigură calitatea produselor, dar şi participă la elaborarea şi implementarea produselor noi în scopul satisfacerii preferinţelor fiecărei pieţe în parte.

Vinurile „Cricova” au o identitate uşor de recunoscut. Cuceresc prin arome expresive şi gust intens. Fiecare vin este o poveste unică, care merită a fi descoperită.

Beciurile de la Cricova sunt cu adevărat de neîntrecut în lume. Aici istoria, arheologia și arta vinificației unite într-un tot întreg au format un adevărat Oraş Subteran. În prezent, oraşul vinicol se întinde pe o suprafaţă de 53 de hectare, iar galeriile subterane, transformate în străzi, au o lungime totală de 120 de kilometri.

Adâncimea la care sunt situate labirinturile poate ajunge chiar şi la 80 de metri, în funcţie de relief. Ca într-un adevărat oraş, aici se regăsesc străzi, semafoare şi indicatoare rutiere. Doar că drumurile labirintice au denumiri mai neobişnuite precum: „Cabernet”, „Dionis”, „Feteasca”, „Aligote”, „Sauvignon”, astfel, fiecărei străzi în parte îi corespunde numele vinului care se păstrează în nişele adiacente.

În decursul întregului an, temperatura în galeriile subterane rămâne constantă, în jur de +12…+14° C, pe când umiditatea relativă a aerului constituie circa 97-98%. Anume datorită acestor condiţii naturale este posibilă păstrarea şi măturarea vinurilor de calitate superioară, precum şi a spumantului clasic, cu formarea caracterului autentic al acestora.

De fapt, renumitele beciuri au apărut în urma activităţii extractive din aceste locuri, astfel, de la bun început subsolurile au fost mine de piatră. Multe clădiri din Cricova, Chişinau, Bălţi şi alte oraşe din Moldova au fost construite anume din calcarul extras de aici. În unele braţe ale galeriilor încă se extrage calcar, astfel acest imens oraş subteran continuă să crească!

Beciurile Cricova adăpostesc o remarcabilă colecţie de vinuri – Oenoteca, care işi are începuturile în anul 1954. Colecţia numără aproape 1,3 milioane de sticle cu vin, fiecare având calități excepționale și o istorie neordinară. Exemplarele irepetabile au fost adunate de-a lungul anilor din diferite colţuri ale lumii, toate împreună acestea reprezintă tezaurul prețios atât al combinatului, cât și al ţării.

Perla colecţiei este vinul roşu de desert “Ierusalim de Paști”. Este singurul exemplar din lume care s-a păstrat din cele 400 de sticle îmbuteliate în 1902.

Un alt exemplar unic constituie o licoare, de asemenea, produsă în anul 1902, în Cehia. Vorbim despre lichiorul Jan Becher, care are la bază 27 de ierburi medicinale şi care se produce şi până în zilele de astăzi.

Cea mai valoarosă colecţie a Oenoticii este cea a înaltului demnitar nazist şi comandant al aviaţiei hitleriste, Hermann Göring. Din ea fac parte circa două mii de vinuri de elită precum: Mosel, Bordoaux, Porto, Tokay, Chablis. Toate exemplarele au fost produse din recolta de struguri din anii 1940. Aceste vinuri au fost capturate de către Göring din ţările contropite de către germani. După război în calitate de trofeu militar, vinurile au fost duse de către soldaţii sovietici mai întâi la Moscova şi aproape toate băute. Rămăşiţele colecţiei se regăsesc la Cricova.

Colecţia Naţională este completată în permanenţă cu noi mostre, atât prin schimburi cu alte colecţii de vinuri, cât şi prin achiziţionări făcute de peste hotare, precum şi din contul vinurilor de elită făcute cadou Combinatului. Totuşi, mândria Oenotecii constituie în primul rând vinurile marca „Cricova”, distinse cu medalii şi diplome la cele mai prestigioase concursuri internaţionale.

Unicitatea Complexului Subteran este asigurată de cinci săli mari, spaţioase şi impunătoare, în care se împletesc elementele de arhitectură clasică cu ornamente moderne. Sălile sunt decorate cu vitralii, tapiserii, sculpturi în lemn, cioplite de cei mai iscusiţi meşteri populari din Moldova, care reprezintă adevărate opere de artă.

„Sala Europeană”

 Vitraliile vestitei „Săli Europene” redau vița de vie în toate anotimpurile anului. În această sală este realizat și un panou din sticlă care reprezintă podgoriile Combinatului „Cricova”. Aici au fost create toate condițiile pentru organizarea congreselor, simpozioanelor, întâlnirilor de afaceri.

Sala de degustări „Fundul Mării”

Denumirea sălii simbolizează adâncurile Marii Sarmate, ce a existat aici circa 12 milioane de ani în urmă (epoca Miocen), pe fundul căreia s-au depus și s-au pietrificat crustele moluștelor preistorice. Originalitatea acestei săli vine de la plafonul-calcar, în forma lui naturală neprelucrată, care se reflect ca într-o oglindă în decorul acvatic cu nuanțe albăstrii-verzui. Pe pereți sunt pictate acvarii decorative ce dau încăperii o notă de extravaganță. Totodată sala este utilată cu tehnică modernă, datorită căreia se pot face auzite adevaratele mistere ale mării.

„Sala Prezidențială”

Aici au loc multiple întâlniri la nivel înalt, cu demnitari de stat și oameni de vază de la noi și de peste hotare. Încăperea, foarte spațioasă, cuprinde imagini tematice din domeniul viticulturii și vinificației Republicii Moldova. Artiștii plastici au creat o viziune amplă inspirată din frumusețea lumii antice. Atmosfera de antichitate o creează panourile sălii, executate într-o gamă luminoasă, bogată, plină de eleganță și rafinament. Lucrările sunt concepute în tehnica basoreliefului, păstrând tradițiile clasice ale reliefului antic. Operele de artă și mobilierul din lemn sunt de o mare valoare pentru decorul solemn al încăperii. Alte elemente de decor interior sunt ușile monumentale încadrate în rame de marmură.

„Sala cu șemineu”

Această sală se deosebeşte printr-un un interior nobil, iar elementul predominant în decorul acestei săli este șemineul, generând o atmosferă caldă și relaxantă. Gama de culori a interiorului şi decorațiunile accentuează stilistica vânătorească. Într-o ambianţă liniştită şi intimă, oaspeţii se vor simţi confortabil şi absolut liberi de grijile cotidiene. „Sala cu şemineu” este o locul perfect pentru o cină de suflet cu prietenii sau pentru a petrece o seară romantică.

„Casa Mare”

Această sală poartă numele celei mai frumoase odăi a unei case tradiționale din zona rurală a Moldovei. Sala este decorată cu mobilier din lemn de stejar, ornamentat cu motive decorative naționale. Atmosfera rustică predomină în această sală datorită plafonului din lemn cu grinzi, care creează impresia de vechime. Aşa cum se cuvine, pereţii „Casei Mari” sunt decorați cu prosoape brodate și covorașe țesute din lână, toate ornamentate cu elemente geometrice și florale.

Oraşul Subteran găzduieşte un muzeu în care au fost adunate exponate inedite din toate timpurile, care descriu amănunțit istoria vinificaţiei. În muzeul Cricova, se regăseşte o amprenta de viță de vie care a fost descoperită î satul Naslavcea. Această amprentă datează aproximativ din secolul V î.e.n şi vine încă o dată să confirme lucru că în Moldova vinul se produce din cele mai străvechi timpuri.

Totodată, în muzeu au fost adunate mai multe utilaje care se foloseau în viticultură și vinificație. Aici se regăseasc două teascuri din lemn din Grecia şi Imperiul Roman. La fel, s-a păstrat un teasc tradițional moldovenesc din secolul XIX, care şi până în prezent poate fi întâlnit în unele sate de la noi din ţară. Un alt exponat care se regăseşte în unele gospodării din Moldova şi în muzeul Cricova este o zdrobitoare, folosită la fărminţarea strugurilor. Amfore din lut, ulcioare, ploşti pentru vin, o căruţă cu butoi – acestea sunt alte exponate care pot fi admirate la muzeul nostru.

În premieră pentru Republica Moldova, Cricova a inaugurat un cinematograf în piatră. Situat la o adâncime de 80 de metri, pe strada „Frații Lumière”, cinematograful, care este unul modern şi contemporan, poate găzdui 40 de persoane. Acesta a fost inclus în traseul turistic, astfel, vizitatorii pot privi filmul documentar ce descrie istoria Combinatului de vinuri „Cricova”. La fel, aici pot fi organizate diverse evenimente şi prezentări publice. Lansarea acestui proiect aduce un element de originalitate, distincție și contemporaneitate a rusticității locurilor.