Povestea nașterii și creșterii Sfintei Mănăstiri ”Sfânta Maria” din Stațiunea balneară Techirghiol este una cât se poate de interesantă. Am vrut neapărat să v-o spunem fiindcă mulți dintre românii aflați la mare, pe Litoral, nu numai în zilele de sărbătoare, sunt în căutare de locuri memorabile pentru a se reculege, pentru a se ruga bunului Dumnezeu și, nu în ultimul rând, pentru a afla, ei și copii lor, lucruri interesante despre locurile minunate ale credinței românești.
[sc name=”outstreamplayer”][/sc]
Din acest motiv vă invităm și pe voi să citiți această frumoasă istorisire despre cum s-a născut această bijuterie spirituală a Litoralului românesc. Locul pe care, orice turist venit în sudul Litoralului nu are voie să-l ocolească.
În anul 1928, primul patriarh al României – Miron Cristea – cumpără în staţiunea balneară Techirghiol o vilă modestă cu 16 camere, înfiinţând un sanatoriu preoţesc pentru clerul din întreaga ţară.
Mai târziu, patriarhul Justinian, confruntându-se cu politica partidului comunist din primii ani ai epocii lui Gheorghiu-Dej – când, deşi nu se începuse încă campania de dărâmare a bisericilor, se încerca totuşi prin toate mijloacele confiscarea clădirilor care aparţineau Bisericii – a încercat să salveze printre altele şi Sanatoriul Preoţesc de la Techirghiol care era râvnit foarte tare de puterea comunistă.
Astfel, în anul 1951 aduce aici de la stana regala de la Sinaia, o bisericuţă de lemn, înfiinţând un schit de maici şi făcând din sanatoriu o anexă a schitului. Aceeaşi strategie aplicat-o şi pentru salvarea reşedinţei de vară de la Dragoslavele şi a sanatoriului Patriarhiei de la Olăneşti unde a plantat câte o astfel de bisericuţă.
Construită de către obştea sătească din satul Maioreşti, judeţul Mureş, în sec. al XVIII – lea, bisericuţa cu hramul “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al II-lea la Castelul Pelişor de la Sinaia, unde însă, după instaurarea comunismului, a rămas în paragină până când patriarhul Justinian a adus-o şi a restaurat-o la Techirghiol. Iniţial, planul bisericii este un tip arhaic: dreptunghiular, cu partea de vest poligonală cu trei laturi şi absida altarului, decroşată, poligonală cu cinci laturi. După transportarea ei la Techirghiol, restauratorii adaugă un pridvor sculptat şi un turn de clopote cu foişor. În documentele care s-au păstrat în legătură cu această bisericuţă se aminteşte că exista o clopotniţă, situată însă separat de corpul bisericii propriu-zise.
Pereţii bisericii sunt alcătuiţi din bârne de stejar de grosime variabilă între 25-30 cm, suprapuse orizontal şi îmbinate printr-o tehnică specifică lăcaşurilor de lemn din Transilvania numită: “coadă de rândunică” iar în unele locuri prin cuie de lemn. Aceste bârne au un aspect natural, nefiind finisate, păstrându-se astfel caracteristicile trunchiului de stejar din care au fost tăiate. Întregul ansamblu este împrejmuit de un brâu median cu aspect de funie împletită, simbol al comuniunii sau o modalitate de delimitare simbolică a spaţiului sacru.
Foişorul clopotniţei este ornat cu motive geometrice şi cruci pe fiecare din cele patru laturi. Motive populare româneşti, geometrice şi florale, se regăsesc şi la ancadramentul uşii, situată pe latura de sud. Pridvorul adăugat ulterior, pe lângă ornamente populare de felul celor amintite, prezintă un profil de maică şi unul de călugăr despărţite de o cruce, sculptate în colţul din partea de vest.
Întreg edificiul a fost supraînălţat pe un postament de piatră de Techirghiol, punându-se astfel şi mai bine în valoare frumuseţea şi armonia acestei bisericuţe de lemn.
Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi zugravi din zonă. Supravieţuind intervenţilor succesive asupra picturii întreprinse în diferite perioade, s-a păstrat până în zilele noastre o inscripţie pe uşile împărăteşti: “Aceste dveri au plătit Maer Eremia şi cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale – 1750”. Cercetătorii în domeniu presupun că au fost pictate de Andrei de la Sunfalu, un zugrav renumit în zona de unde provine biserica. Icoanele împărăteşti sunt datate în jurul anului 1730. Pe scenele pictate pe pereţi nu s-a păstrat nici o inscripţie originală, unele din ele fiind refăcute în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania şi aici se întâlneşte pictat tricolorul ca semn de unitate naţională. Pe de altă parte prigonitorii Mântuitorului sunt înfăţişaţi în chipul husarilor, modalitate de exprimare, în viziunea populară, a adversităţii faţă de duşmanii poporului, sentimente care îşi puteau găsi libera expresie în astfel de lăcaşe sfinte de rezistenţă ortodoxă în faţa prozelitismului protestant si catolic. O altă imagine larg răspândită în pictura din sec. al XVIII-lea este cea a Sfântului Cristofor cu cap de câine, care în această bisericuţă este asociată cu imaginea morţii în chip de schelet cu coasa şi care, în Transilvania se întâlneşte chiar şi pe zidurile caselor, ţăranii având credinţa că îndeosebi acest sfânt îi protejează de duhurile rele.
Se regăseşte, astfel, pe de o parte stilul naiv al ţăranilor zugravi anonimi iar pe de altă parte rafinamentul unei picturi de factură romanică tîrzie. Este una din puţinele biserici de lemn care şi-a păstrat integral pictura.
Între anii 1965-1967, patriarhul Justinian a iniţiat lucrări de renovare şi de extindere a căminului (s-a lărgit şi supraetajat aripa dreaptă) iar între anii 1975-1977 s-a construit aripa stângă a complexului şi partea perpendiculară care uneşte cele două aripi, dând complexului aspectul tradiţional al mănăstirilor (mai ales al celor brâncoveneşti) – de careu deschis.
În incinta mănăstirii se află şi fântâna cu statuia Sf. Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculptată în bronz de renumitul sculptor român Ion Jalea şi adusă de patriarhul Justinian de la Spitalul “Sf. Pantelimon” din Bucureşti.
În anul 1999-2000 s-a amenajat în cadrul mănăstirii o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sf. Pantelimon care, în prezent funcţionează în cadrul Centrului Social-Pastoral “Sf. Maria”.
Între anii 1969-1990 aici au avut loc cursurile anuale pentru pregătirea ghizilor şi muzeografilor de la bisericile şi mănăstirile din toată ţara cu excepţia Moldovei. Personalităţi de seamă ale culturii româneşti – d-na. prof.dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, dl.prof.dr.Adrian Rădulescu, dl.prof.dr.Ioan Curinschi, P.C.prof.Păcurariu, dl.prof.dr.Constantin C.Giurăscu şi alţii – au dat acestor cursuri o aură de înaltă competenţă profesională. În anul 1990 aceste cursuri s-au desfiinţat, fiind reluate în anul 1999 la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor.
În prezent, mănăstirea are peste 35 de vieţuitoare care îmbină rugăciunea cu diverse activităţi gospodăreşti şi artistice. Astfel s-a înfiinţat aici un atelier de picture unde maicile execută icoane bizantine în tehnica tempera, si un atelier de croitorie unde, pe lângă culioane, dulame şi alte articole de îmbrăcăminte pentru personalul monahal, se brodează şi vesminte preotesti.
Pentru protejarea bisericuţei care, fiind monument istoric, are nevoie de condiţii speciale de întreţinere şi adăugând faptul că este neîncăpătoare pentru obştea monahală şi credincioşii care participă la slujbe, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a înfipt crucea in anul 2000 pentru construirea unei noi biserici de zid cu acelaşi hram: “Adormirea Maicii Domnului”. Lucrările de construcţie au început în anul 2003 iar în anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit Paraclisul cu hramul „Sf. Pantelimon” de la demisolul noii biserici, unde în prezent se desfăşoare slujbele religioase.