Astăzi te invităm să urci cu noi cărările de munte ale unui masiv căruia localnicii îi spun ”Muntele Sfânt din inima Moldovei”. Masivul Ceahlău. Un loc absolut tulburător prin frumusețea peisajelor, pe care care orice român iubitor de munte și de natură nu are voie să îl ocolească.
Masivul Ceahlău este un masiv muntos aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali, situat pe teritoriul județului Neamț.
Cele mai înalte vârfuri sunt Ocolașul Mare (1907 m) și Toaca (1904 m). Masivul Ceahlău este cel mai înalt dintre grupa Munților Bistriței. Este străbătut de paralela 47 grade latitudine nordică și de meridianul 25 grade longitudine estică.
Drept limite are: la nord, Valea Bistricioarei, la est lacul Izvorul Muntelui, la sud Valea Bicazului, iar la vest văile Jidanului Bistrelor și a Pinticului. Locuri absolut minunate.
Cel mai apropiat oraș de masivul Ceahlău este Bicaz.. La poalele masivului la circa 800 de m altitudine se află stațiunea turistică Durăuu.
Cum se ajunge la masivul Ceahlău?
La est și nord pe DN15 pe porțiunea Bicaz – Poiana Largului – Tulgheș, la sud pe DN12C pe porțiunea Bicazu Ardelean – Bicaz. Din DN15 se desprinde calea rutieră secundară DJ155F între Izvoru Muntelui – Durău – Ceahlău – Bistricioara.
Cum este vremea în Masivul Ceahlău?
Masivul Ceahlău se află în zona temperat-moderat continentală în cadrul căreia sunt diferențiate două etaje determinate de altitudine și anume: ținutul climatic al munților înalți și ținutul climatic al munților mijlocii.
Temperatura medie anuală este de 0,7 grade C pe vârful Toaca și 7,2 grade C la poalele muntelui. Valorile maxime sunt înregistrate în luna iulie, când temperatura medie se situează în jurul valorii de 18 grade C, iar valorile minime în ianuarie, când se înregistrează o temperatură medie de -3 grade C. În zonele înalte numărul zilelor de îngheț ajunge la 200, acest fenomen putând apărea chiar și vara.
Nebulozitatea atinge cote maxime în anotimpul rece și primăvara, din cauza faptului că Vf. Toaca are înălțimi ce se apropie de zona de formare a norilor. Numărul zilelor senine crește în intervalul iunie-octombrie și atinge maximul în octombrie. Media anuală a precipitațiilor este de peste 700 mm, din care 60-75% în lunile de primăvară și vară. Pot apărea precipitații sub formă de zăpada în orice lună a anului. Un alt aspect important este ceața, care apare foarte des de-a lungul anului (70%).
Frumusețea Masivului Ceahlău este dată nu numai de înălțimea munților dar și de densitatea extraordinară a sistemului hidrografic.
Apele de suprafață din aria Masivului Ceahlău aparțin în totalitate bazinului hidrografic al râului Bistrița. Pe râul Bistrița s-a format lacul de acumulare Izvorul Muntelui iar afluenții direcți sunt pâraiele Schit-13km, Izvorul Muntelui-13km, Izvorul Alb, Secu, Coșușna, Răpciunița, Tiflic.
Alți afluenți sunt indirecți și sunt colectați de doi afluenți importanți ai Bistriței, Bistricioara și Bicaz. Bistricioara adună apele de pe versantul nord-vestic (pârâul Pintic) iar Bicazul pe cele de pe versantul estic (Chișirig , Neagra și Bistra).
Pârâul Rupturi, alături de Bistrele Mare și Mică sunt cele mai atractive pentru turiști, Rupturi formând cascada în două trepte Duruitoarea cu o cădere de 30 m iar Bistrele formând chei și cascade mai greu accesibile însă.
Rețeaua hidrografică este radiară și relativ densă iar lungimea totală este de 200 km. Datorită petrografiei, pâraiele sunt alimentate de pânzele subterane aflate la baza conglomeratelor și grohotișurilor. Izvoarele acestor pâraie se află la altitudini de 1200-1300m.
Fauna din Masivul Ceahlău
Masivul Ceahlăul adăpostește o faună diversă și bogată. Oficial aici sunt 180 de specii de păsări, 20 de specii de herpetofaună, numeroase specii de mamifere mari și mici, precum și o varietate de insecte. În pădurile Ceahlăului trăiesc aproape toate speciile de animale existente în Carpați: ursul bun, cerbul, mistrețul, lupul, vulpea, râsul, căprioara, pisica sălbatică, jderul de pădure, veverița și mândria stâncăriilor, capra neagră.
În pădurile de molid viețuiesc: cocoșul de munte, ciocănitoarea neagră – cea mai mare ciocănitoare din România, aușelul – cea mai mică pasăre din România. În locurile umede de păduri trăiește o specie de amfibieni – tritonul carpatic, endemic al Carpaților Orientali.
Parcul Național Ceahlău
Bogăția floristică a Masivului Ceahlău, vulnerabilitatea ecosistemului montan și frumusețea peisajelor au determinat declararea în acest spațiu muntos a Parcului Național Ceahlău, cu o suprafață de 7742 hectare. În cadrul acestuia sunt incluse ca arii naturale protejate: Rezervația “Polița cu Crini” (370 ha), Cascada Duruitoarea (1 ha) și s-a creat o zonă de cercetare științifică, cu o suprafață de 5830 ha, cuprinsă între Complexul Lespezi, Piciorul Șchiop și Scaunele Zeilor – Ocolașul Mare, la sud.
Muntele Ceahlău este plin de sacralitate prin faptul că, de-a lungul timpului, oamenii l-au asociat cu Olimpul Moldovei, dar şi cu istoria precreştină.
Se zicea că Zamolxe, zeul dacilor ar fi sălăşluit pe acest munte. Doar Ceahlăul şi muntele Găina au o sărbătoare recunoscută a muntelui, celebrată de populaţia care i se închină o dată în an.
În fiecare an, pe 6 august, umbrele muntelui se contopesc într-o piramidă spaţială. Fenomenul deși are o explicaţie ştiinţifică, dar este înconjurat şi de o aură de mister. Umbra piramidală, spaţială se produce pe muntele Ceahlău în primele zile ale lunii august şi are intensitate maximă pe data de 6, atunci când creştinii ortodocşi serbează „Schimbarea la Faţă”. Fenomenul durează circa 80 de minute în dimineaţa zilei de 6 august.
Fenomenul este un joc al luminii si umbrelor umbra piramidală – aproape perfectă, este o compunere de minimum patru umbre. Vârful Toaca, stânca Piatra Ciobanului, Piatra Vulcanului şi Panaghia. Peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august, dimineaţa, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se unesc la vârf şi se creează o imagine magnifică tridimensională, ca holograma unei piramide.