Am văzut recent Lacul Sfânta Ana. Nu era prima dată și, sper, nici ultima oară, fiindcă Lacul Sfânta Ana este unul dintre cele mai frumoase locuri de văzut și savurat din România. O minunăție a naturii pe care Dumnezeu a dăruit-o Carpaților Orientali și Ținutului Secuiesc în mod special.

Între județele Harghita și Covasna, la 950 m altitudine, este frumosul lac vulcanic Sfânta Ana. Acesta este înconjurat de munți, care sunt acoperiți de păduri de conifere ce păstrează zona răcoroasă pe timpul verii. Acesta este singurul lac vulcanic din Europa Centrală și de Est care s-a format în craterul unui vulcan stins.

Lacul Sfânta Ana se află la poalele Muntelui Ciomatu, în Rezervația Naturală Mohoș. Acesta acoperă o suprafață de 19,3 hectare și are o adâncime maximă de 6,3 m, după unii specialiști. Ultima erupție a vulcanului este estimată a fi avut loc în urmă cu aproximativ 35.000 ani. În craterul care s-a creat, apa din precipitații s-a adunat și a format lacul.

Am venit la Lacul Sfânta Ana fiind în concediu în zona Ținutului Secuiesc, unde constat de fiecare dată când vin, ospitalitatea oamenilor, frumusețea locurilor, respectul neprețuit pe care oamenii de aici îl au pentru natură, pentru calitatea mediului înconjurător. Pentru imaginea cu care turiștii pleacă acasă. Și chiar vă rog să mă credeți, în ciuda cârcotelilor unora, despre oamenii care locuiesc în această zonă, că eu îi admir de fiecare dată și iau notițe cu două mâini deodată. Mai spun o dată, îi admir și în prețuiesc fiindcă sunt oameni gospodari și își iubesc din toată inima tradiția și locurile natale.

Așa că am să vă istorisesc pe scurt mica mea călătorie la lacul Sfânta Ana pe care am ales să o fac cu mașina. Posibilități de a ajunge din Tușnad Băi sunt mai multe. În primul rând pe poteci de munte pe cărări minunate. Sau cu trenulețul care pleacă aproape în fiecare zi din centrul stațiunii Tușnad Băi spre lacul Sfânta Ana. Este important de reținut că prin trenuleț trebuie să înțelegeți un titicar mai mare și capabil să urce șoseaua că pe șosea se face deplasarea chiar și în porțiunile cu înclinare mai mare.

Plecând din Băile Tușnad unde mă aflam cazat am luat-o pe drumul european ce leaga Miercurea de Sfântu Gheorghe și chiar în prima localitate, Bixad, din județul Covasna am luat-o la stânga pe un drum minunat și în mare măsură reabilitat, prin pădure și prin locuri de o frumusețe tulburătoare. Din drumul european până la locul de destinație parcurgi aproximativ 15 kilometri. Lacul Sfânta Ana.

E drept, de la locul de oprire și de parcare a mașinii (extrem de ieftine) mai este o bucată importantă de mers pe jos pe un drum asfaltat și care, nu pune probleme nici la coborâre și nici la urcare. Chiar neantrenat fiind te poți opri din loc, drumul având numeroase băncuțe poziționate în locuri foarte frumoase.

În sfârșit am ajuns la lac. Unde am rămas surprins de câtă lumea era deși am ajuns pe la orele amiezii (orele 16.00). Oameni admirând lacul, oameni întânși pe pături la soare, oameni aflați pe lac la o plimbare cu barca, oameni pe băncuțe, oameni filmând sau făcând mii de poze fiindcă peisajul este fermecător.

Lacul Sfânta Ana este considerat a fi fost format în urmă cu 2.700 de ani. Apa este foarte limpede, aproape de parcă ar fi distilată, dar nu este oxigenată. Acesta este motivul pentru care foarte puține specii de pești și alte animale de apă populează lacul.

Dar zona este ionizată negativ, așa că are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Din acest motiv, o plimbare cu barca pe lac poate fi foarte relaxantă.

Lacul Sfânta Ana are o formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor.

Întoarcearea de la lac chiar dacă o faci urcând muntele este o plăcere. Vă recomand din inimă să nu vă refuzați această plăcere. De a vă întâlni cu farmecul unui loc de poveste. Lacul Sfânta Ana.