“Zona rurală și viața satului în Maramureș sunt comori fantastice. Aveți ceva ce noi nu mai avem demult, acest contact atât de puternic cu pământul și cu cultura vie tradițională. E ceva unic în Europa”, spune un irlandez fermecat de minunățiile Maramureșului. S-a stabilit de mai mulți ani într-un sat maramureșean, aducând sute de străini să se întâlnească cu oamenii minunați, cu tradiția, cu un loc unic și, totodată, fermecător. Cine a fost și a văzut Maramureșul nu îl va uita niciodată.
Stabilit în România, bărbatul luptă pentru salvarea caselor tradiționale și aduce în fiecare an aici sute de străini.
Valea Stejarului, fiindcă acesta locul unde s-a stabilit acest om fascinat de România, i-a oferit irlandezului posibilitatea să se nască a doua oară și să fie mândru de acest minunat colțișor de România. Vorbește despre Maramureș și despre România ca un român adevărat.
Oamenii locului cosesc, lăcuiesc gardurile din lemn sculptat și impozantele porți vechi de peste 100 de ani. Totul, în așteptarea turiștilor care, aproape în fiecare weekend, vor fi găzduiți aici.
Peisajul este mirific. Fascinant. Maramureș plai cu flori, cu oameni ospitalieri și îndrăgostiți pe vecie de locul de baștină și de tradiție, un tărâm cu păduri fermecate, cu dealuri line străjuite de căpițe țuguiate. Este locul în care tradițiile românești sunt cel mai bine conservate, iar localnicii încă mai merg la muncile câmpului în straie populare. Evident, biserica, familia și casa sunt stâlpii de temelie ai ideii de continuitate pe aceste pământuri.
Maramureșul este locul în care te vei întoarce la origini. Sunt foarte multe motive pentru care trebuie să vizitezi Maramureșul, însă noi iți arătăm mai jos doar zece dintre ele, pentru cazul în care vrei să-ți programezi o vacanță de neuitat în acest minunat colțișor de România:
- Peisaje la superlativ, oameni parcă rămași de secole pe aceste meleaguri respectând și iubind ce le-au lăsat strămoșii.
De îndată ce treci de “poarta” Maramureșului, peisajele îți fură privirea: munți împăduriți, adăpați de râuri și pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpițe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, pășuni, cascade și izvoare, specii florale excepționale, toate îndemnându-te să nu mai lași deoparte aparatul de fotografiat. Aproape că aparatul foto se declanșează singur la atâta explozie de frumusețe, Și peste toate, maramureșeanul și mândra lui, familia și dragul de locurile natale. Toate însoțite de ospitalitate, bucuria de a-și deschide casa și a pune pe masa oaspeților cele mai bune bucate și, bineînțeles, horinca. Maramureșeanul completează prin prezență și ospitalitate aproape orice imagine dintr-un Maramureș de poveste.
Cu o avere alcătuită dintr-un parc național (Munții Rodnei), un parc natural (Munții Maramureșului) și numeroase alte arii protejate, peisajul Maramureșului e mai mult decât înstărit: Creasta Cocoșului, Lacul Albastru, Cheile Lăpușului sunt doar câteva dintre acestea, o sărbătoare pentru ochi, pledând convingător pentru versurile populare fredonate de maramureșeni ori de câte ori au prilejul să-și laude meleagurile: ”Maramureș plai cu flori, mândru ești în sărbători…”
2. Porțile de lemn maramureșene.
Porțile de lemn sunt, de când lumea, simbolul satelor maramureșene. Maramureșenii iubesc lemnul căruia i-au fost totdeauna credincioși, căruia i-au dat cele mai felurite forme și cu el și-au umplut viața în fiecare zi. De la blidul în care mâncau, până la acoperământul de deasupra capului și bisericile în care se închinau. Acolo unde miroase a lemn, maramureșeanul se simte acasă. Porțile de lemn, așa cum spuneam, sunt locul prin care intri fericit și descătușat și eliberat de orice gânduri rele în lumea satului maramureșean. Motivele încrustate în stâlpii porților, pe acest hotar simbolic dintre lume și gospodărie, dintre spațiul neutru și cel sacru, au rolul de a proteja casa și familia: funia răsucită, soarele, pomul vieții sunt toate expresia marilor mituri din cultura românească. Azi, în Maramureș, mai pot fi văzute porți și case vechi din lemn, în special în satele de pe Valea Cosăului și Valea Marei, precum și în Muzeul Satului din Baia Mare și Sighet.
3. Ospitalitatea oamenilor.
Când vei alege să mergi în Maramureș, vei descoperi că localnicii regiunii sunt cei mai veseli și plăcuți români. Vei fi întâmpinat chiar de la poartă cu cel mai larg și mai sincer zâmbet de pe pământ. Apoi, dacă nimerești în zona lor în preajma unei sărbători, vei vedea că maramureșenii nu se despart de portul lor popular aproape niciodată. Sunt atât de mândri de straiele lor frumos colorate încât le îmbracă la orice zi ”înroșită” în calendar, la nunți, botezuri și mai ales în zilele de duminică. Maramureșul este o zonă în care te vei simți în largul tău.
Despre satele maramureșene se spune că reprezintă sufletul vieții la țară din România, o atracție și o sursă de tihnă pentru turistul obișnuit cu aglomerația și zgomotul citadin. Vizitând Maramureșul rămâi cu impresia întoarcerii în timp la simplitate și arhaic. Primul lucru care îl încântă pe călătorul ostenit de drum este gazda întotdeauna ”veseloasă” și primitoare și o masă cu bucate tradiționale. Apoi îl încântă munca la câmp, adierea de iarbă proaspăt cosită, gustul laptelui proaspăt muls, plimbările cu căruța sau cu sania, somnul odihnitor. Iar asta se întâmplă în toate pensiunile agroturistice ale locului.
Dacă îi vizitezi pe moroșeni, vei avea prilejul să îi vezi meșterind, mai ales în lemn, de la blide, linguri, pecetare și obiecte de mobilier, la case, porți și biserici. În domeniul țesăturilor, femeile din Maramureș cunosc secretul extragerii culorilor naturale din plante și coajă de copac, așa că în fiecare casă există în camera bună, lada cu țesături din lână și cânepă, lucrate la războiul de țesut.
Meșteșugul olăritului se mândrește cu centrul de la Săcel, unde lutul roșu, scos de la mari adâncimi, este prelucrat cu tehnici străvechi. Tot aici se meșteresc măștile tradiționale care îmbogățesc obiceiurile de iarnă. În satele Sârbi și Budești, pe Valea Cosăului, mai pot fi găsiți ultimii clopari din Maramureș, dar și cele mai spectaculoase instalații țărănești din lemn (vâltori, pive, mori, horincii). Confecționarea costumelor populare, a podoabelor tradiționale ori pictura pe sticlă sunt alte meșteșuguri transmise din generație în generație în Maramureș.
4. Mâncarea și ”beutura” tradițională
Neapărat trebuie să încerci rețetele tradiționale precum ”mămăliga în paturi”, o mâncare care se face astfel: într-un vas se alternează câte un strat de mămăligă și un strat de brânză, peste care se adaugă niște cârnați afumați (și ei preparați tot în casă) tăiați cu bărdița.
E musai ca acest fel de mâncare sa fie stropit cu niște horincă. Horinca (sau pălinca) nu e numai băutura tradițională, ci și mândria fiecărui moroșan gospodar, licoarea care stropește orice ospăț, descrețește frunțile, leagă prietenii și dezleagă limbi, un soi de elixir care capătă puteri tămăduitoare. Vorba cântecului: ”De beau un pic de horincă, nu mă mai doare nimică”. Cei inițiați în tainele licorii știu cum să verifice cât e de bună. Fie freacă o picătură în palme și dacă mirosul băuturii aduce cu cel al mierii, testul a fost trecut, fie numără mărgeluțele de pe marginea sticlei, după ce o agită. Pentru toate acestea, atunci când intri în casa unui moroșan și ești omenit cu pălincă se spune că trebuie să bei paharul până la fund înainte de a-l pune pe masă, pentru că altfel aduce ghinion gazdei. Însă oricât te-ar preocupa soarta gazdelor, nu uita că horinca e ”apă de foc” și după o înghițitură-două ”picioarele ți se înmoaie ca pământul după ploaie”!
5. Muzica tradiţională.
Născută în inima naturii, muzica tradițională maramureșeană este plină de patos. Fie de dor, de dragoste, de băut sau de învârtit, cântecul maramureșan te umple de emoție și vitalitate.
Muzica populară din Maramureș este una din cele mai îndrăgite din această zonă a Transilvaniei. Iar unul dintre motivele care o fac atât de îndrăgită este modul în care artiștii de aici însuflețesc atmosfera și cântecul lor plin de viață.
Cetera, instrumentul omniprezent din cântecele din Maramu (așa cum i se mai spune frumoasei zone a Maramureșului), dă un farmec aparte cântecelor, pe care orice om care a ascultat câteva melodii populare (nu trebuie sa fie el mare cunoscător de folclor maramureșan sau românesc) îl recunoaște încă de la primele acorduri.
Maramureșul a dat țării artiști de mare valoare si plini de viață, care sunt îndrăgiți nu doar pentru versurile de pe scenă ci și pentru spectacolul pe care-l fac în afara ei sau cel puțin în afara timpului în care cântă efectiv. Practic, putem spune că, în materie de muzică populară, a dat niște artiști fascinanți și greu de copiat.
6. Cimitirul Vesel de la Săpânța.
Cimitirul care te face să râzi în fața morții. Săpânța este o localitate maramureșeană vestită pentru cimitirul de care se știe în toată lumea, grație artistului Ion Stan Pătraș, sculptor, pictor și poet. Bucurându-se de o deosebită considerație în rândul sătenilor, el a reușit să facă mai multe cruci sculptate și pictate, pe care a fost adăugată o scurtă istorioară, de fapt un mic rezumat reprezentând esența vieții răposatului. Totul este în culori vesele, plin de umor și haz și astfel Cimitirul Vesel de la Săpânța a devenit elementul de referință pentru un spațiu încărcat de o spiritualitate de obârșie dacică. Citind poeziile din Cimitirul Vesel, o să te molipsești de optimism.
În Săpânța vei găsi un cimitir neobișnuit, care intrigă și impresionează prin originalitate: Cimitirul Vesel, numit așa pentru crucile pictate în culori vii, peste care domnește un albastru special, denumit albastru de Săpânța. Inițiatorul acestui cimitir a fost Stan Ioan Pătraș, care în anii 1931-1935 a început să confecționeze crucile altfel decât în cimitirele obișnuite. Imaginile cioplite în lemn înfățișează în mod naiv una din caracteristicile vieții celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezioare pline de tâlc, scrise în limbaj popular, la persoana întâi, ca o spovadă a răposatului. Toate acestea au propulsat acest loc în topul 10 al celor mai vizitate destinații funerare din lume.
7. Mocăniţa din Valea Vaserului
Nicio altă vale din Carpați nu se poate compara cu Valea Vaserului. Având o lungime de 50 km această zonă minunat împădurită nu poate fi admirată decât din mocăniță, un trenuleț care circulă pe calea ferată forestieră. Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului şi se află sub protecție europeană.
Calea Ferată Forestieră Vișeu de Sus este știută în lume ca fiind ultima cale ferată forestieră pe care încă și astăzi circulă locomotive cu abur. Ea traversează un peisaj spectaculos cu regiuni înguste ale defileului, căptușite cu stânci și pădure, trecând prin trei tuneluri scurte.
Până în urmă cu patru decenii, în Maramureș erau în funcțiune 200 de kilometri de linii ferate înguste, pe care circulau trenuri cu aburi ce transportau sare, lemn, mărfuri și persoane. Astăzi, Mocănița de pe Vaser este singura cale ferată îngustă din Uniunea Europeană pe care mai circulă un tren forestier. Sistemul are o lungime de peste 50 de kilometri, atât de-a lungul defileului împădurit al râului, cât și pe două văi laterale. Trenul turistic urcă până la jumătatea văii (km 22), la stația Paltin, unde se face popas pentru picnic, întorcându-se înapoi după câteva ore. Locomotivele care-l tractează, construite între anii 1910 și 1986, sunt cu aburi și au opriri pitorești pe traseu.
8. Peisajele vulcanice impresionante
Munții Igniș și Gutâi se bucură de un mare interes, datorită mai multor rezervații naturale:
- Rezervația naturală Lacul Albastru, la trei km nord de Baia Sprie, pe Dealul Minei.
- Rezervația naturală Cheile Tătarului, în văile râurilor Brazi și Runcu, la estul Munților Igniș.
- Rezervația Chiuzbaia, aproape de orașul Baia Sprie, la poalele vârfului Igniș.
- Creasta Cocoșului, la nordul Munților Gutâi, cel mai vizitat lanț vulcanic.
9. Muzee unicat.
În Maramureș, există o multitudine de muzee. Muzeul de Mineralogie Baia Mare găzduiește o spectaculoasă colecție de minerale, unele unicat în lume. În Sighetu Marmației, o celebră închisoare politică a fost transformată în Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistenței.
În Maramureș, cele mai multe muzee sunt concentrate în jurul municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației. Muzeul de Mineralogie Baia Mare găzduiește o spectaculoasă colecție de minerale unicat în lume. De asemenea, în ambele localități există muzee dedicate arhitecturii tradiționale și etnografiei, care spun totul despre casele, meșteșugurile, mobilierul țărănesc, portul, ceramica și alte îndeletniciri ale localnicilor.
În Sighetu Marmației, o celebră închisoare politică a fost transformată în Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, însă astfel de instituții există și în localitățile mai mici. La Dragomirești există un muzeu al țărăncii române, iar în Leud, familia Pleș a transformat o casă veche din lemn, în muzeu al cânepei.
10. Monumente incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO
Nu de puține ori, numele Maramureșului se substituie cu ”țara bisericilor din lemn”. Călătorind prin sate, e ușor să observi că mai toate așezările au vechea lor biserică de lemn, creație a meșterilor locului. Opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz și Șurdești. Bisericile nu sunt doar obiective turistice: în fiecare duminică și de sărbători, sătenii, mulți dintre ei îmbrăcați în straie tradiționale, vin aici să se închine. Cu turnuri înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar, sculptați manual și cu acoperișuri de șindrilă, cu valoroase picturi interioare, de o vechime impresionantă, fiecare biserică are istoria și povestea ei încrustată în lemn.
11. Turismul activ
Celor dornici de mișcare după mesele îmbelșugate, Maramureșul le oferă poteci pitorești pentru drumeții, lacuri și râuri pentru o scaldă pe cinste în zilele de vară și pârtii de schi în timpul iernii (Borșa, Șuior, Mogoșa, Cavnic, Izvoare). Cicliștii se pot bucura de rute îndepărtate de trafic, care străbat locuri uimitoare, iar alpiniștii de hamuri, chingi și adrenalină, pe Creasta Cocoșului.
12. Clopurile maramureșene
In satul Sârbi, pe Valea Cosăului, mai pot fi întâlniți ultimii clopari din Maramureș. Aceștia confecționează din paie și talaș clopurile fără de care costumul bărbătesc nu este întreg. Bărbatul poartă pe cap acest mic element decorativ cu mândrie și expresia lui este sclipitoare de umor atunci când și-l dă pe ceafă pentru a-și arăta mirarea sau admirația pentru o faptă sau o vorbă…
Clopul este decorat diferit în funcție de ocazie, cu mărgele și flori la nunți și sărbători, simplu la înmormântări sau la lucru…dar ceva e sigur: fiecare moroșan are în casa lui cuiul pentru clop, locul unde și-l agață în fiecare seară când a săvârșit munca de zi cu zi și se așează cu ai lui la masă.