Este una dintre cele mai cunoscute rețete tradiționale românești și se pregătește foarte ușor, cu puține ingrediente. Denumirea de „poale-n brâu“ vine de la modul de împachetare a compoziției în aluat, care se face dinspre margine spre centrul brânzoaicei, pliindu-se puțin peste aceasta, astfel încât compoziția să nu iasă din aluat. Populara plăcintă ”poale în brâu” stă la baza tuturor plăcintelor românești, singura diferență făcând-o forma.

Iată o rețetă tradițională românească, foarte apreciată şi iubită de toți, poale-n brâu cu brânză dulce și stafide. Cine nu a încercat aceste minunății, nu ar trebui să mai aștepte, ci să prepare cât mai repede aceste brânzoaice extrem de bune, specialități ca la bunica.

Deși poate părea greu de făcut la prima vedere, merită tot efortul. Lucrurile bune necesită timp, dăruire și talent. Așadar, apucați-vă de treabă numaidecât.

Ingrediente  Poale-n brâu cu brânză dulce și stafide:

Pentru aluat:

  • 500 de grame de făină
  • 240 de ml de lapte
  • 25 de grame de drojdie proaspătă
  • 2 ouă potrivite
  • 60 de grame de unt
  • 90 de grame de zahăr
  • 1 vârf de cuțit de sare
  • Coaja de la 1 portocală

Pentru umplutură cu brânză dulce și stafide:

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

  • 350 de grame de brânză de vaci bine scursă
  • 150 de grame de zahăr
  • 2 ouă
  • Coaja rasă de la o portocală
  • 2 linguri de griş
  • 60 de grame de stafide
  • 1 vârf de cuţit de sare
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 1 gălbenuș ou cu 2 linguri de lapte pentru uns

Mod de preparare Poale-n brâu cu brânză dulce și stafide:

Făina se cerne și se pune frumos într-un castron mare. Drojdia se desface cu puțin zahăr din cantitatea totală și se pune apoi în centrul castronului cu făină într-o gropiță. Laptele se pune la foc, doar atât cât să fie cald, apoi se toarnă peste compoziție. Se începe frământarea, apoi se adaugă treptat ouăle, sarea, coaja de portocală, zahărul și untul moale.

Toate acestea se pun încet după ce s-a format aluatul inițial. Aluatul se frământă până devine elastic, apoi se pune într-un vas, se acoperă cu un prosop de bucătărie și se lasă la dospit la loc cald, în jur de două ore. Trebuie să își dubleze volumul.

Brânza de vaci dulce se pune într-un vas, după ce a fost scursă bine. Se adaugă coaja de portocală, ouăle, grișul, zahărul vanilat, sarea și stafidele. Se amestecă cu un tel până devine o compoziție omogenă și se bagă la frigider.

Aluatul dospit se lucrează pe masa presărată cu făină. Se întinde în formă dreptunghiulară de grosime 7-8 mm și se taie în pătrățele de  7-8 cm. În fiecare pătrățel se pune câte o lingură de umplutură. Apoi, se leagă bine două câte două colțurile fiecărui pătrat.

Plăcintele poale-n brâu cu brânză dulce și stafide se așază în tava tapetată cu hârtie de copt și se mai lasă la dospit circa o oră acoperite cu o cârpă de bumbac. Apoi, se ung cu atenție cu gălbenuș și lapte și se pun la cuptorul preîncălzit la 200 de grade. Se țin 15-20 de minute până se rumenesc, se scot la răcit, se pudrează cu zahăr și se servesc calde.

Poftă bună!