Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită de poetul național Mihai Eminescu „Ierusalimul Neamului Românesc”.
Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava.
Mănăstirea Putna, așezată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima și cea mai importantă ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, și străjuiește, de peste cinci veacuri, ținutul legendar al Bucovinei.
Cronicarul Ion Neculce istorisește astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită Mănăstirea Putna: „Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul”.
Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetății Chilia (1465), lucrările de construcție a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului„, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfințire având loc la 3 septembrie același an, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478.
S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente și Turnul Tezaurului, lucrările finalizându-se în anul 1481.
Domnul Moldovei, Stefan cel Mare, care, la 1 mai 1488, a dăruit Mănăstirii Putna craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, adoarme în Domnul la data de 2 iulie 1504. „Ștefan Voievod, care a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni a trecut la veșnicele locașuri în anul 7012 (1504), luna iulie, in ziua a doua, marți, la ceasul al patrulea din zi – ora 10.” El a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Putna.
Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Marele domnitor Ștefan cel Mare își doarme somnul de veci la Mănăstirea Putna.
Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki. Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662.
Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacov Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.
Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești.
Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat și „Turnul clopotniței” construit în anul 1882.
Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spații. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.
Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către patriarhul Teoctist Arăpașu în timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei.
Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaș.
Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653–1662. S-au păstrat liniile arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice și renascentiste.
Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropnița) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit în secolul al XVII-lea peretele despărțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene.
La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația interioară.
Aici sunt înmormântați: Ștefan cel Mare, Maria Voichița – ultima soție a domintorului, Maria de Mangop – a doua soţie a domnitorului, Bogdan cel Orb – fiul domnitorului și alți urmași ai săi până la Petru Rareș.
În 1966, la recomandarea UNESCO, cei
500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna au fost sărbătoriți pe plan
mondial.
Mănăstirea Putna este inclusă în Lista monumentelor
istorice din România.
Acest articol utilizează informații de pe Wikipedia, enciclopedia liberă.