Dacă îți dorești să petreci câteva zile pentru odihnă și relaxare Stațiunea Slănic Moldova este o destinație pe care merită să o iei în considerare. Iți dorești să petreci un weekend relaxant sau câteva zile de concediu în mijlocul naturii, într-un loc liniștit, cu aer curat și păduri întinse? Avem soluția: Stațiunea Slănic Moldova, una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din Romania! Numită o lungă perioadă de timp ”Perla Moldovei”.
Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. În 1852 s-au efectuat primele teste chimice, iar în 1877 au apărut primele instalații balneare.
Orașul se află în partea de sud-vest a județului, la limita cu județul Covasna, în bazinul râului Slănic (un afluent al Trotușului), la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali, la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi.
Orașul este deservit de șoseaua națională DN12B, care duce spre nord-est la Târgu Ocna, unde se termină în DN12A. Pe teritoriul orașului se află două zone protejate: calcarele cu Litothamnius din localitatea Cireșoaia, și tuful de Falcău. Localitatea de reședință a orașului este stațiune cu sezon permanent cu o climă intramontană-depresionară temperată.
De-a lungul timpului, calitățile apelor minerale descoperite aici au fost confirmate prin medaliile obținute la expozițiile internaționale de la Paris, Viena sau Frankfurt pe Main. Specialiștii le-au comparat cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains etc.
Botezată „Perla Moldovei”, Slănic Moldova asigură tratament pentru tulburări digestive (gastrite cronice hipo și hiperacide, ulcere gastrice și duodenale, la un interval de cel puțin 3 ani de la faza dureroasă, afecțiuni stomacale postchirurgicale, colite cronice atipice, colon inflamabil, constipație cronică), boli hepatobiliare (dischinezie biliară, colicistită cronică cu sau fără calculi, stări postoperatorii în boli ale ficatului), boli metabolice și nutriționale (diabet melitus, forme ușoare și intermediare, obezitate), boli ale rinichiului și urinare (stări de după tratamentul infecțiilor urinare, acolo unde nu au existat leziuni sau dereglări renale).
Cura externă cu apele minerale de la Slănic Moldova ajută la tratamentul bolilor reumatismale degenerative și diartritice, al celor cardiovasculare și respiratorii (astma alergică, traheobronșite cronice, rinosinuzite cronice, emfizem pulmonar), tratamentul bolilor endocrine (stări prepubertale la copii hiperreactivi), al bolilor ginecologice (sindrom ovarian menopauzal) și al altor boli.
Pentru cura internă cu apă minerală se recomandă izvoarele nr.1, nr.8 și 8 bis (aflate în același pavilion) și izvoarele nr.1 bis, nr.3 și nr.10 (aflate într-un alt pavilion).
Aici există instalații pentru băi calde în cada cu apă minerală, instalații pentru terapie respiratorie (aerosoli și inhalații), electroterapie și hidroterapie, bazine pentru kinetoterapie, mofete, instalații pentru tratamentul anumitor boli vasculare periferice, și pentru gimnastica medicală.
Pacienții pot ajunge cu autocarul la Târgu Ocna (18 km), unde există un sanatoriu balnear subteran, cu un microclimat de salină și o stație de îmbuteliere a apei minerale.
La Slănic-Moldova se află cazinoul construit în 1894, monument istoric de arhitectură de interes național.
Stațiunea Slănic Moldova din județul Bacău este cunoscută, în principal, în randul turiștilor datorită izvoarelor sale cu ape minerale, ale căror calități au fost premiate cu medalii internaționale.
Imediat cum ajungi în stațiune, vei fi cucerit de clădirile construite în perioada interbelică.
Cazinoul, amplasat in parcul central, domina parcul atât prin mărime, cât și prin arhitectură. Nu e de mirare că această stațiune era locul preferat de vacanță al lui I.L. Caragiale.
Iată ce poți vizita în Slănic Moldova într-un weekend sau în 4-5 zile de concediu:
Parcul Central
O adevărata oază de verdeață, cu alei ornate cu flori, brazi și fântâni arteziene, parcul central este și el, alături de Cazino, o moștenire interbelică.
Din loc în loc găsești
panouri informative cu traseele montane pe care le poți parcurge, fauna zonei,
izvoarele și beneficiile acestora. Parcul este liniștit, curat, iar turiștii
sunt civilizați. În centrul parcului se găsește un foișor, unde în serile călduroase
de vară se țin concerte folk. La intrarea principală în parc, dinspre strada
Nicolae Bălcescu, există un ecran cu imagini din stațiune, iar jos, se află
ghivece de flori ce arată data
din calendar.
În parc există o biserică și o zonă special amenajată pentru copii. Parcul este îngrijit și modern, iar felinarele de la lăsarea serii luminează plăcut întreg parcul.
Traseul 300 de trepte
Traseul este marcat cu triunghiul alb și roșu. Acesta pornește de la izvorul Sf. Spiridon, izvor ce marchează trecerea dinspre parc către zona izvoarelor. Treci podul de vis-à- vis de izvor și poți întrezări câteva trepte ce-și fac loc printre copaci. Începi să urci si simți cum totul devine din ce în ce mai liniștit, iar aerul din ce în ce mai tare. La origini au fost 300 de trepte, însă acum au rămas în jur de 160 (pe număratelea). Traseul te poartă prin pădure pâna la zona de camping. După cele “300 de trepte”, mai ai de urcat încă doua dealuri, apoi vei trece printr-o zona de platou unde vei putea să poposești câteva clipe și să faci câteva fotografii. După această porțiune dreaptă, începe coborărea spre zona de camping. Coborârea este destul de abruptă, însă nu este periculoasă. Traseul durează între 2-4 ore, depinde de conditța fizică a fiecăruia.
Panorama
Traseul către panorama Slănicului este pe cât de scurt, pe atât de plăcut. Durează in jur de 20-30 de minute să ajungi în vârf, de unde vei putea observa întreaga stațiune. Punctul de belvedere este de regula liniștit, însă în zilele de vară, turiștii se cam înghesuie să se așeze la singura măsuță de lemn de pe platou. Traseul pornește din parc, traversezi strada către Hotel Dobru, mergi tot înainte pe lângă câteva căsuțe, iar la un moment dat, pe partea stângă iți va apărea în cale o potecă spre pădure. Acest traseu este cel mai simplu și cel mai plăcut.
Aleea Izvoarelor
Dupa atâtea trasee, este cazul sa ne mai și odihnim. Dar cum altfel să te odihnești la munte, dacă nu activ? Este timpul pentru promenadă pe aleea de la izvoare! Pe strada principală, Nicolae Bălcescu, treci de parc și vei găsi pe partea stângă câteva trepte ce coboară către o esplanadă. “Traseul” izvoarelor durează în jur de 40 de minute, însă sunt 40 de minute relaxante, umbrite de brazi și foioase, răcorite de stânci și apă rece a izvoarelor, dar și a râului Slănic ce trece când în stânga, când în dreapta ta. Pe drum vei întâlni și delicioasa Păstrăvărie, unde dacă ți se face foame, vei putea gusta din peștele faimos al stațiunii – păstrăvul.
Unde mănânci în Slănic?
După ce am vorbit de păstrăv, ni s-a făcut foame și ne-am gândit să-ți spunem și unde se mănâncă bine în Slănic Moldova. Aici, opțiunile sunt destul de multe și dacă vii pentru prima dată în stațiune vei fi derutat. La restaurantul Crama Domnească vei putea servi cea mai buna ciorbă de burtă și cel mai sațios bulz tărănesc, la Class vei gusta cea mai delicioasă pizza, iar la terasa Cascada, cu siguranță vei întâlni cei mai gustoși mici! Poftă bună!
Ce mai poți vedea?
Dacă iți mai rămâne timp, în dreapta vei zări un pod destul de lat. Mergi în direcția aceea și privește în jos. Vei zări frumoasa cascada, destul de gălăgioasă când e fluxul mare de apă, însă extrem de atractivă și de fotogenică!
Împrejurimi
La 13 kilometri de Slănic Moldova se află localitatea Târgu Ocna, ce ascunde o Salină unde iți poți petrece câteva ore cu familia! Adâncimea salinei este de 240 de metri, iar de la suprafață până in salină te va purta un autocar, pe un drum în forma de spirală. Acolo sunt amenajate locuri de joacă pentru copii, un teren de fotbal, dar și o biserica.
Unități de cazare în Slănic Moldova
Hotel Dobru 4* – dispune de 43 camere elegante și comode cu: baie, televizor, minibar și balcon, de unde se pot admira superbele peisaje din jurul hotelului, dar și o terasă unde poți servi o băutură în timp ce admiri apusul și spațiile verzi.
Vila Teleconstrucția 3* – Așezată în inima stațiunii, vila este compusă din spații de cazare, restaurant, sală de consiliu, piscină, sauna, sala fitness și sala polivalentă (tenis de masa, tenis de câmp).
Stațiunea dispune de numeroase hoteluri și vile și de un complex sanatorial.
Articolul a folosit informații pentru documentare din Wikipedia, enciclopedia liberă.