Nu am fost niciodată la Vama Veche să stau, să rămân noaptea pe plajă, să mă bucur de aerul nonconformist al unei generații și al unei localități la malul Mării Negre care fuge de tipare, de etichete, de reguli bine stabilite. Cei care au fost și au trăit mulți ani în spiritul ”vamaiot” recunosc că astăzi, Vama veche este o umbră palidă a ceea ce a fost acum 30-40 de ani la Vama Veche. Am vorbit cu amatori de Vama Veche, am citit impresiile unor ”vamaioți” celebri, am încercat să surprind spiritul tânăr al celor care așteaptă cu mare drag întâlnirea cu Marea Neagră la Vama Veche. Și iată ce a ieșit.

Încă de la finele lunii martie, începutul lunii aprilie, toți tinerii visători, iubitori de mare, soare, distracție și muzică bună, se gândesc la Vama Veche și încep să își facă fel și fel de planuri legate de vacanțele pe care doresc să le petreacă în acel colț de libertate absolută. Însă care este motivul pentru care această localitate, nici măcar stațiune de la malul Mării Negre, este atât de faimoasă?

Înainte de toate, este vorba despre aspectul hippie și ușor sălbatic pe care Vama îl are. Desigur, în ultimii ani, stațiunea și-a pierdut aerul sălbatic, chiar și nisipul de pe plajă s-a domesticit din ce in ce mai mult, însă încă există acele accente de “vechi” ce au atras oamenii încă din anii ‘60. Mai mult, se spune ca există o regulă nescrisă conform căreia toți cei care ajung în Vama Veche trebuie să stea la cort pe plajă sau în campinguri, pentru a intra cât mai mult în spiritul adevărat al acestei localități-emblemă.

Tocmai de aceea, Vama Veche este cea mai iubită stațiune a tinerilor non-conformiști, liberi, cărora nu le plac regulile impuse. Despre acest lucru vorbește profesorul universitar dr. Vintilă Mihăilescu: “Acest teritoriu s-a dezvoltat diferit și atrage anual diferite categorii de turiști, al căror singur punct comun este refuzul ‘stațiunilor’. S-au dezvoltat chiar ‘culturi turistice’ relativ distincte, cu moduri specifice de utilizare a spațiului. ”

Dar de ce este atât de mare notorietatea acestui fost sat de pescari și de ce reprezintă o atracție atât de mare în rândul tinerilor, în special al studenților?

Între anii 1960-1980, Universitatea din Cluj-Napoca avea contract cu Primăria localității Vama Veche prin care studenții puteau veni aici în tabere în perioada vacanțelor de vară. Taberele aveau loc din două în două săptămâni, din prima zi de vacanță, care avea loc în jurul datei de 15 iunie, până la finalul ei, adică pe 15 septembrie. Cei din cadrul universității construiseră în Vama Veche până și o cantină, unde studenții aveau să își procure mesele necesare. De fapt, în afara de casele localnicilor, cantina universității era singurul loc în care studenții aveau unde să mănânce. În acei ani, Vama era totalmente sălbatică, fiind lipsită de luxul și pretențiile mai mici sau mai mari ale barurilor, restaurantelor și cluburilor ce o aglomerează în prezent. Atunci exista doar plaja, marea și, în jur, câțiva mărăcini și câteva terenuri agricole.

Așadar, faima Vămii provine mai mult dintr-o nostalgie a vremurilor trecute, când oamenii obișnuiau să își petreacă zilele de var departe de civilizație, în mijlocul naturii, unde soarele răsărea și apunea în mare ca nicăieri altundeva în lume.

În prezent, Vama Veche nu mai este ce era odinioară, însă este la fel de fermecătoare și, an de an, ne atrage către ea pentru a-i mai admira răsăriturile încă și încă o dată. Acum, tinerii se distrează la Stuf, un local pe plajă, unde de seara până dimineața dansează, cântă și socializează pe ritmurile trupelor rock.

Alte cluburi și localuri din Vama Veche, unde merită să îți petreci serile, fie pentru a bea o bere rece, fie pentru a asista la un concert folk, sunt: Expirat, Amphora, El Comandante, Goblin, Iron City etc.

Daca nu ai fost niciodată până acum în Vama Veche, atunci trebuie să mergi. Cel puțin o dată. Se spune că atmosfera petrecerilor de la Stuf și nu numai este unică. Oamenii vin aici întotdeauna cu voie bună, cu chef de a cunoaște persoane noi și cu dragoste pentru mare. Fiecare seară transformă întreaga plajă într-o mare petrecere. Cu focuri de tabără, cu cântăreți de chitară și cu multe zâmbete largi și fericite.

Iar dacă statul la cort nu este pentru tine, nu trebuie să îți faci griji. În ziua de azi, poți găsi o cazare bună în Vama Veche indiferent de gusturile pe care le ai.