România este o ţară cu o mare biodiversitate şi cu un procent ridicat de ecosisteme naturale intacte. Aici se găseşte cea mai mare suprafaţă de pădure naturală din Europa şi pe teritoriul ei sunt numeroase culoare de migraţie. Nivelul ridicat al diversităţii ecosistemelor şi localizarea geografică se reflectă în bogaţia floristică – peste 3500 de specii de plante superioare şi faunistică – peste 30.000 de specii.
Fondurile de vânătoare ce au o mărime minimă de 5.000 ha la câmpie, 7 ha la deal şi 10.000 ha la munte, sunt de multe ori grupate în complexe cinegetice cu suprafeţe mari, pentru un management integrat şi durabil al speciilor de interes cinegetic.
În conformitate cu Legea nr. 103/1996 în Romania există 2147 de fonduri de vânătoare. Suprafaţa medie a unui fond de vânătoare este de cca. 10.000 de ha. În orice fond de vânătoare există o specie de vânat care are o valoare mai mare din punct devedere cinegetic. Această specie se numeşte vânatul principal.
Privit sub acest aspect, fondul cinegetic al României se împarte astfel: Iepurele: 15.200.000 ha ; Căpriorul:3.900.000 ha ; Cerbul: 2.800.000 ha ; Capra neagră: 220.000 ha ; Vânatul de baltă:545.000 ha.
Turismul cinegetic se adresează iubitorilor de aventuri cinegetice şi pescarilor, existând un bogat fond de vânătoare: urşi, mistreţi, căprioare, iepuri, şi piscicol: păstrăv, mreană, boisten.
Specia principală din zona montană, care prezintă interes cinegetic major, este cerbul carpatin.
Pe pârâul Valea Putnei, în localitatea cu acelaşi nume, este amplasată o păstrăvărie aparţinând Ocolului Silvic Pojorâta care produce păstrăv pentru consum şi puieţi pentru popularea apelor de munte. O dată cu extinderea activităţii de vânătoare, s-a dezvoltat şi turismul cinegetic. Sarcani Arpad, directorul uneia dintre cele mai mari firme care organizează vânători exclusiv pentru străini, spune că, în ultimii trei ani, majoritatea clienţilor săi au fost spanioli. Aceştia i-au detronat pe germani care deţineau supremaţia. Sumele pe care străinii le plătesc pentru un sejur cinegetic arată că, atunci când vine vorba să-şi adauge în palmares un trofeu, vânătorii sunt dispuşi să cheltuiască sume exorbitante. “Cel mai ieftin sejur este pentru cei care vin să vâneze un căprior, de exemplu, adică un trofeu mediu. Pentru trei zile de vânătoare, ei trebuie să achite 2.000 de euro. Cei care vin pentru un urs de 500 de puncte plătesc pentru trei-patruzile între 15.000 şi 18.000 de euro.
Cu aceşti bani pot vâna în Africa, timp de 10-12 zile, 15 specii de zebre, antilope etc., dar vânatul de la noi este mai valoros”, declară Sarcani Arpad.
Vânătoarea este sportul care constă în urmărirea şi uciderea animalelor sălbatice pentru a procura hrana, sau pur şi simplu de dragul aventurii sau pentru a petrece timp în mijlocul naturii. Oamenii au vânat încă din vremurile preistorice pentru a face rost de hrană pentru ei şi familiile lor, pentru blănuri şi îmbrăcăminte. Odată cu dezvoltarea agriculturii, creşterii animalelor şi, în cele din urmă, a manufacturii, vânătoarea şi-a diminuat treptat importanţa ca mijloc de supravieţuire. Datorită provocărilor şi divertismentului sau ca sport, vânătoarea a rămas totuşi o activitate populară chiar şi în timpurile moderne.
Şi în România vânătoarea a fost un sport practicat de-a lungul întregii istorii de către clasele conducătoare. Fiind o ţară cu foarte multe păduri şi codri adânci, România dispune de un fond cinegetic bogat şi variat. Chiar şi în prezent, în epoca modernă, este una dintre ţările europene cu cel mai bine conservat fond forestier, datorită defrişărilor reduse ca suprafaţă şi infiinţării monumentelor naturale protejate prin lege.
Turism de vânătoare în România
Aproape 2 milioane de iepuri, sute de mii de păsări şi păsărele, 30 de mii de urşi, 50 de mii de lupi, 10 mii de jderi, căpriori, mistreţi, cocoşi de munte, capre negre, cerbi carpatini, raţe şi gâşte, o mare populaţie de vânat se aruncă în faţa puştii în pădurile României, făcând din ţara noastră una din cele mai căutate pentru turismul cinegetic. România deţine unele specii rare, complet dispărute sau pe cale de dispariţie în restul Europei, dar care aici se pot vâna (cu autorizaţii speciale) în cantităţi limitate.
Turismul de vânătoare este unul V.I.P., fie că îşi atrage clientela din rândul demnitarilor români, fie dintre turiştii străini care vin să cheltuiască aici bugete importante, net mai mari decât în cazul tuturor celorlalte forme de turism de distracţie şi recreere. Turismul de vânătoare este organizat ca industrie numai în ceea ce îi priveşte pe turiştii străini. Vânătorii români se racolează mai mult dintre pădurari şi relativi ai acestora. Prin integrarea într-o asociaţie de vânătoare, cei interesaţi plătesc o cotizaţie anuală şi beneficiază de dreptul de a avea şi utiliza o armă de vânătoare pe teritoriul deţinut de asociaţia cinegetică. Incursiunile de vânătoare de lungă distanţă ale acestora sunt rare şi au ca ţintă predominant Delta Dunării sau unele păduri montane.
O altă categorie de vânători români, una cu o arie de migraţi „mult mai mare, extinsă practic la nivel naţional, este reprezentată de V.I.P.-uri care beneficiază de o infrastructură specifică. Încă de pe timpul comunismului, vânătoarea s-a impus ca o atitudine trendy“, într-un fel de aristocratizare a puterii comuniste, semnalul de începere a vânătorii fiind dat chiar de şeful statului, Nicolae Ceauşescu.
După 1990, preşedinţii României s-au arătat mai puţin dispuşi să pună mâna pe armă, dar vânătorii au avut ca reprezentanţi de frunte şefi de Guvern, secondaţi de mai mulţi miniştri, şefi ai serviciilor speciale, oameni de afaceri şi alte personalităţi care conferă acestei activităţi un statut de înaltă clasă.
Hunting este termenul care desemnează în engleză vânătoarea şi acest cuvânt s-a impus în titulatura multor firme de turism sau de arme de vânătoare din România. Ca în majoritatea statelor, şi în România turiştii străini sunt restricţionaţi în a participa la vânătoare în fondurile cinegetice autohtone, impunându-se taxe speciale pentru vânătoare, fotografiere, expatrierea trofeelor sau închirierea armelor. Dar, întrucât taxele percepute nu se ridică la valori foarte mari raportat la veniturile unui cetăţean al Uniunii Europene, turişii străini sunt prezenţi în România la un nivel care asigură prosperitate acelor câteva agenţii de turism şi furnizori de servicii specializate care actionează în acest domeniu. Acestea asigură cazarea în hoteluri de standard 3 stele sau cabane de vânătoare cu circuit închis sau semideschis, întocmesc formalităţile şi asigură închirierea armelor de vânătoare de la asociaţiile de profil (singurele abilitate pentru o asemenea operaţiune) şi furnizează servicii de interpret şi ghid atât pentru participarea la vânătoare cât şi pentru excursii de profil turistic general, prin vizitarea obiectivelor turistice din apropierea locului de vânătoare.
Străinii veniţi sunt în special italieni, iar numărul total al acestora este de câteva mii pe an. Totuşi, nivelul acesta este considerat optim de către cei din branşă, o creştere substanţială a sa nefiind posibilă din cauza fondului cinegetic redus. Astfel, dacă domeniile româneşti de vânătoare vor suscita un grad şi mai mare de interes în străinătate, lucru dorit de către toţi cei în branşă, influenţa va fi aceea a creşterii tarifelor pentru vânat şi nu a creşterii spectaculoase a numărului de turişti.
În România există, momentan, peste 20 de domenii de vânătoare mari, cu suprafețe cuprinse între 7.000 și 29.000 ha. Acestea sunt aflate în posesia Ministerului Apelor și Padurilor și administrate de asociații județene sau companii private. Vă vom prezenta într-un viitor articol în COLȚIȘOR DE VROMÂNIA care sunt cele mai mari zece domenii cinegetice din România, ce animale pot fi vanate acolo și care este taxa de închiriere aferentă.