A venit vara. Ne întrebăm ce soluții avem să facem niște trasee de vis prin România. Așa că spunem la revedere anului școlar, temelor și examenelor și suntem gata să ne bucurăm de aventură și relaxare alături de familie și de prieteni.
Dacă ești pasionat de ciclism montan, dacă vrei să folosești bicicleta ca mijloc de transport pentru tine sau familia ta, am găsit soluția care te duce mai aproape de o vacanță cu soare și mișcare pe două roți.
Munții Baiului sunt molcomi și vă oferă cea mai frumoasă panoramă asupra Munților Bucegi. Între cele două masive s-a pus îmbietoarea Vale a Prahovei. Așa că este un traseu de încercat și prin Azuga-Munții Baiului-Secăria-Comarnic. Nu o să vă pară rău pentru cei 26-30 de kilometri parcurși. sunt localizaţi peste drum de Bucegi, îi desparte Valea Prahovei. Sunt culmile molcome şi înierbate ce se văd de pe platoul Bucegilor iar din arealul lor fac parte pârtiile din Azuga.
A fost suficient ceea ce v-am spus pentru a încăleca bicicleta și a pleca la drum?
Ruta: orașul Bușteni (800m)- culmea Zamora- pe sub vf. Baiuțul (1800m)- culmea Urechea (1700 m)- culmea Sorica- orașul Azuga
Județ: Prahova
Unitate montana: munții Baiului
Locuri de adăpost: stâna Zamora, teleferic Sorica
Marcaj: cruce roșie
Durata: 3-4 ore
Grad dificultate: Mediu
Distanta: 26 km
Diferenta de nivel: 1490 m
Descriere:
Se intră în traseu din Bușteni, din vecinătatea Palatului Cantacuzino, pe drumul forestier marcat cu cruce roșie. Urcarea te duce lejer pe drum forestier, bine bătut, până aproape de golul alpin unde pantele încep să crească. O dată ieșit din pădure, dacă ai parte de vreme bună, te vei putea bucura de priveliștea spectaculoasă asupra munților Bucegi. De aici drumul devine din ce în ce mai accidentat dar rămâne în limita bunului simț când vine vorba de ciclabilitate. Cu cât urci mai mult cu atât peisajul devine mai frumos și, în curând, ai să ajungi în cel mai înalt punct al traseului adică sub vârful Băiuțul (la cca. 1800 m). Din acest punct trebuie să-ți continui drumul spre stânga, tot pe marcaj cruce roșie, dar cu grijă pentru că o să ai parte de câteva coborâri abrupte peste sectoare cu piatră sfărâmată care te fac să pierzi cu ușurință aderența bicicletei.
Traseul continuă pe drum forestier până deasupra partiei de ski Sorica (pe sub vârful Urechea- 1715m). De aici începe coborârea principală care te duce înapoi în Valea Prahovei.
Trebuie să cobori pe lângă versant și să ai grijă la intrarea în pădure! Nu te lăsa păcălit de muchia largă și inierbată ci ține direcția către dreapta până ajungi pe poteca bine bătută ce se adâncește în pădure. Din acest punct traseul este clar deci nu vei întâmpina probleme la orientare.
Coborarea este pe alocuri tehnică, peste praguri cu rădăcini și șleauri erodate!
Locuri de cazare: orașul Bușteni
Poziționare: Intrarea în traseu se face de la Palatul Cantacuzino din orașul Bușteni (DN1 Sinaia- Brașov), traversând calea ferată prin centru.