Ce spunea acum aproape 150 de ani Împăratul Franz Iosef I despre Băile Herculane?

Băile Herculane, staţiunea considerată de către romani un “dar al zeilor”, este aşezată într-o vale străjuită de Munții Cerna.
Băile Imperiale Romane sunt fondate de împăratul Traian, sub numele de Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras) în anul 102 d. Ch. 

Povestea Băilor Herculane începe cu aproape două mii de ani în urmă, fiind una dintre cele mai vechi staţiuni balneare din lume şi, totodată, cea mai veche din România, prima menţiune datând din anul 153 d. Ch.

Romanii care au ajuns în Dacia, au fost impresionați de puterea tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei şi le-au închinat aici un adevărat cult balnear.

Istoria orașului din perioada romană se leaga de Castrul de la Mehadia, ridicat de către romani pentru a supraveghea drumurile care mergeau spre Ulpia Traiana Sarmisegetusa, capitala Daciei romane. În acelasi timp Castrul avea menirea de a apăra podul de la Drobeta construit de Apolodor din Damasc. Aici se adăposteau și se puteau reface soldații bolnavi care foloseau pentru tratament apele termale de la Herculane.

În anul 271 are loc retragerea aureliana și ultimele legiuni care părăseau Dacia sunt cele din Herculane.

În anii 307 – 337 Împaratul Constantin cel Mare, reface castrele romane de la Mehadia și Teregova, acordând o atenție deosebită băilor termale de la Herculane. Lângă aceste izvoare romanii ridicau temple impunătoare și spitale care comunicau cu băile. Alături de închinarea la Hercules romanii închinau altare și zeului Esculap și zeiței Hygeia (zeița sănătății la greci).

Popoarele migratoare : goții, vandalii, iazigii (275 – 390), hunii, avarii, gepizii (400 – 880), slavii (sec VI), maghiarii (889), pecenegii, cumanii (1070) și tătarii (1241) au trecut prin stațiune.

14 aprilie 535, Împăratul Iustin al Imperiului Bizantin înființează Episcopia AD AQVE cu reședința la Mehadia.

În anul 904, Ducele Glad este înfrânt în lupta cu maghiarii și Banatul ajunge sub suzeranitate maghiară, dar cu administrație românească.

În anul 1201 are loc înființarea Banatului de Severin.

În anii 1241 – 1243 are loc năvălirea tătarilor în zonă.

În anul 1330, Regele Ungariei Carol Robert este înfrant de domnitorul român Alexandru Basarab în bătălia de la Mehadia. În această luptă pier 3 episcopi, 9 preoti și numeroși călugări catolici aduși să convertească poporul român la catolocism.

In anul 1456 in urma bataliei inpotriva turcilor castigate de guvernatorul roman al Ungariei Iancu de Hunedoara, regele maghiar Ladislau al V lea Postumul acordă libertati romanilor din comitatele Caras si Timis care au luptat cu eroism contra turcilor

În perioada 1552 – 1718 are loc ocupația otomană asupra Banatului.

În anii 1716 -1718 are loc războiul austro-turc, în care turcii sunt înfrânți.

La data de 21 iulie 1718 se semnează Pacea de la Pojarevac în urma căreia s-a hotărât ca Oltenia și Banatul să intre în componența Imperiului Habsburgic.

În perioadele 1778 – 1849 și 1860 – 1918 Banatul este anexat Ungariei.

În perioada 1849 – 1860 Banatul românesc împreuna cu Voivodina Sârbească alcătuiește Banatul Timișean, inclus în cadrul Imperiului Habsburgic și având capitala la Timișoara.

La 1 iunie 1919 localitatea Băile Berculane intră în componența României Mari.

Un simbol al stațiunii la mai bine de o mie de ani de la înființarea ei de către romani este Statuia lui Hercules din Băile Herculane, turnată în bronz în anul 1847 de maeștrii Ramelmayer și Glantz din Viena.

Numele stațiunii vine de la zeul Hercules, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.

Din timpul romanilor au rămas apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate în semn de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare.

După anul 1700 începe istoria modernă a Băilor Herculane, din timpul Imperiului Austriac.

Franz Joseph al Austriei (în română Francisc Iosif I)
a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei şi Boemiei, rege al Croaţiei, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916.

Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei şi a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

La începutul domniei sale, Franz Joseph a fost consiliat de noul prim-ministru, Felix Schwarzenberg, care l-a îndrumat spre recâştigarea puterii monarhice absolutiste şi spre obţinerea unei poziţii de forţă în politica externă. Campanii militare au fost necesare împotriva maghiarilor, care s-au răzvrătit împotriva autorităţii centrale Habsburg în numele libertăţile lor antice. Franz Josef a abolit constituţia din 1849 şi şi-a mărit atribuţiile guvernamentale în 1852.

După 1850, Franz Joseph a trebuit să accepte eşecurile politicii externe austriece: Războiul Crimeii şi ruptura de Rusia precum şi războiul cu Sardinia din 1859, împotriva Casei de Savoia şi a lui Napoleon al III-lea, când a fost învins în vestita bătălie de la Solferino.

Regresul a continuat cu înfrângerea din războiul austro-prusac din 1866, care a dus la constituirea statului dualist austro-ungar în 1867.

Franz Joseph a iniţiat modernizarea Vienei prin demolarea fortificaţiilor vechii cetăţi şi construirea celebrului bulevard Ringstrasse pe terenul eliberat.

Între 1848 şi 1867 Franz Joseph a fost ultima persoană care a ocupat funcţia de mare principe al Transilvaniei.

În data de 27 septembrie 1896 a inaugurat la Orşova (pe atunci în Austro-Ungaria), împreună cu regii Carol I al României şi Alexandru I al Serbiei, canalul navigabil de la Porţile de Fier. În aceeaşi zi a început o vizită oficială de trei zile în Regatul României.

La 24 aprilie 1854, la Viena, s-a căsătorit cu prinţesa bavareză Elisabeta de Wittelsbach (Sisi), verişoara sa, care avea doar 16 ani. Sisi este foarte populară în toată Europa pînă în ziua de azi. Căsnicia lor n-a fost una fericită. Sisi nu s-a adaptat niciodată rigorii vieţii de la curte şi întotdeauna a avut neînţelegeri cu familia regală. Împărăteasa era o călătoare pasionată şi rareori era văzută la Viena.

În anii 1800, după prima fază de construcţie a Centrului Imperial Istoric din Băile Herculane, împăratul Austriei, Franz Iosef I, spunea: “Acum, în această vale a Cernei există cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta, cunoscută ca Sisi, scria în jurnal său că “Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare”.

După 1852, staţiunea cunoaşte o perioadă de înflorire, când se construiesc băi luxoase, restaurante sau vile, proiectate de arhitectul curții imperiale austriace Wilhelm Doderer.

Unul din hotelurile construite în timpul împaratului Franz Iosef I și care inițial i-a purtat numele se cheamă astăzi Hotel Decebal. El a fost construit la Herculane, în 1865 de către împăratul austriac Franz Josef și este locul în care se întâlneau pe vremuri regii Europei. Cu o suprafață desfășurată de 7.070 de metri pătrați, se află în stare avansată de degradare, negăsindu-se până în acest moment o soluție pentru ca el să fie reabilitat și reintrodus în circuit.

Hotelul are 110 camere, 4 niveluri, demisol, parter și două etaje, iar suprafața totală de teren aferentă este de 2.651 metri pătrați, din care 805 metri pătrați de teren liber de construcții.

De asemenea, un alt hotel emblematic al stațiunii Herculane nu este valorificat astăzi. Actualul Hotelul Traian, fost Hotel Carol nu a fost încă reabilitat.

Multe alte clădiri de referință din Centrul Imperial Istoric așteaptă să fie reabilitate.