Dubova, un loc unic cu peisaje mirifice, Încântă privirile celor ce aleg să petreacă clipe de neuitat în acest ținut.
La Dubova întâlnești o rețetă care nu afli nicăieri în România. La Dubova întâlnești Dunărea cu valurile ei, muntele cu peisaje unice, misterul peșterilor, liniște și aer curat, ospitalitatea localnicilor.
Dubova este locul unde poți petrece o vacanță unică.
Pentru cei veniți în Dubova, Dunărea poate fi o atracție deosebită fiindcă zona Cazanelor este cea mai spectaculoasă de pe intregul defileu al fluviului, cu stânci prăpăstioase, vegetație specifică și peșteri.
Parcul a fost creat în scopul protejării şi conservării biodiversităţii şi a elementelor peisagistice existente.
Pe teritoriul parcului au fost înfinţate 18 rezervaţii naturale. Limita sudică a parcului este reprezentată de Fluviul Dunărea ce crează aici cel mai lung şi unul dintre cele mai spectaculoase defilee din Europa.
Parcul Natural Portile De Fier, cel mai mare parc natural din Romania-115.655 ha, pe teritoriul caruia se gasesc 18 rezervatii naturale, dintre care, rezervația naturală Cazanele Mari și Cazanele Mici, cu o suprafață de 215 ha, este situată pe teritoriul localității Dubova, intre Valea Ogradena și Ogașul Turcului. În această zonă, Dunărea străbate cea mai îngusta și mai grandioasă zonă a Defileului Dunării-Cazanele Dunarii de pe întregul ei parcurs european.
Relieful, râurile, pădurea, aerul curat, liniștea desăvârșită și, bineînțeles Dunărea – această combinație spectaculoasă dintre munte și apă într-un tot unitar cu natura, precum și monumentele de artă si arhitectura, componente ale mediului înconjură tor,se constitue și ca resurse turistice.
Toate acestea favorizează desfășurareași în zona Cazanelor Dunării a turismului de odihnă și relaxare, ecologic, cultural-religios, precum și a turismului de aventură.
Cum se ajunge la Dubova:
– auto – pe drumul european E70 până la Orșova, apoi circa 25 km pe drumul național DN57, spre Moldova Nouă.
– pe calea ferată – pe magistrala 900 București-Timișoara, până la stația Orșova, continuarea călătoriei făcându-se cu auto până la Dubova.