Un loc minunat, de o frumusețe dumnezeiască.

Departe de stresul cotidian, Hotelul Peștera este situat în Parcul Natural Bucegi la 1610 de metri altitudine, între minunile făcute de natură: Babele, Sfinxul, Peştera Ialomiţei, Cheile Tătarului, şi minunile făcute de om: Lacul Bolboci, Mânăstirea Peştera Ialomiţei.

DCIM\100MEDIA\DJI_0087.JPG

Hotelul este destinația preferată a familiilor care vin să se reîncarce cu energie pozitivă și să-și recreeze trupul și mintea.

SONY DSC

Natura a fost generoasă cu noi, oferindu-ne aer curat, ape limpezi, munți și păduri. Iubitorii de natură se pot bucura de peisaje idilice, parcurgând numeroase trasee turistice spre Lacul Bolboci prin Cheile Tătarului sau spre Vârful Omu trecând pe lângă Babele și Sfinx.

Hotelul Peștera continuă o tradiție a ospitalității începută acum aproapte 100 de ani!

„Casa Peștera” a fost prima construcție inaugurată la 21 septembrie 1923. Printre cabanierii perioadei de început se numără și legendarul Niculaie Butmăloiu.

1923 – 1940 – Începuturile ”Casei Peștera”

„Casa Peștera” a fost numele primului adăpost destinat turiștilor ridicat în Poiana Crucii din imediata apropiere a Mănăstirii Peștera Ialomiței.  Inițiativa a aparținut lui Mihai Haret, nepotul savantului Spiru Haret. Mihai Haret este întemeietorul mișcării turistice din România și a fost Membru al Clubului Alpin Francez precum și Membru în Comitetul Societății Regale Române de Geografie

Construcția Casei Peștera a început în luna mai 1923. În toamna aceluiași an, mai exact la 21 septembrie a avut loc inaugurarea în prezența a peste 60 de iubitori de munte. Construită folosind exclusiv material lemnos din zonă,  casa de adăpost era proprietatea asociației Hanul Drumețului, societate pe acțiuni înființată în 1921 și care va deveni în 1926 TCR Touring-Clubul României.

Din 1924 și până în primăvara lui 1925, cabana a fost extinsă și reamenajată, întrucât numărul turiștilor în Bucegi crescuse semnificativ și construcția inițială devenise neîncăpătoare mai ales pe timpul verii. La noua inaugurare au participat peste 200 de oameni, deși evenimentul a avut loc 29 iunie 1925, o zi de vară friguroasă și cu viscol. Printre cabanierii perioadei de început se număra și legendarul Niculaie Butmăloiu.

Până în 1930, ”Casei Peștera”  i s-au adus îmbunătățiri în ceea ce privește confortul turiștilor, cât și posibilitățile de exploatare a cabanei, după cum susținea președintele Touring-Clubului României, Mihai Haret.  Acesta mai nota pentru revista de cultură ”Boabe de grâu” în 1930: ”S-au făcut la zi reparaţiile necesitate de mările stricăciuni pe care în fiecare iarnă i le căşunează zăpezile, gerurile sau uraganele” 

Casa Peștera avea „în anul 1930 40 de paturi cu somieră și cu saltele de lână, perne de fulgi și pături, totul repartizat în cinci camere la parter şi trei la mansardă. De asemenea, cabana avea și o sală de mese cu bibilotecă și muzeu în formare, o cameră pentru îngrijitor, o bucătărie și o pivniță. Într-un alt corp al ”Casei Peștera” se afla un grajd pentru vaci, un atelier, o cameră specială pentru fotografie și o cameră pentru călăuze, având 6 locuri.” din revista Boabe de grâu.

1940 – 1978 – Cabana Peștera

In noaptea de 12 Februarie 1940 vechea cabană de lemn este distrusă de un incendiu. În același an, în aprilie Turing Clubul începe construcția unei noi cabane pe același amplasament, în Poiana Crucii. Cabana Peștera avea parterul din piatră și etajul din lemn și a fost terminată în Octombrie 1942.

Sfințirea noii cabane a avut loc duminică 18 Octombrie 1942. ” La ora 10, în sala cea mare a casei, în prezența a peste 300 de persoane, starețul schitului „Peștera”, Mihai Bădilă a oficiat slujba religioasă pentru târnosirea nouei case de adăpost, a cărei temelie s’a pus în ziua de 6 August 1940, pe locul fostului „Han al Drumeților”. mistuit de un incendiu în noaptea de 12 Februarie 1940.

Capacitatea era de 119 locuri în camere cu 1-4 paturi și dormitoare comune,  Bufet și Restaurant-Cantină cu autoservire. De asemenea, avea lumină electrică de la microhidrocentrala proprie și apă curentă. Lângă Cabană se afla un teren de ski „pentru începători și avansați ; sezon 15 decembrie-30 aprilie” ( din Ghidul Cabanelor, Gh Epuran1962)

Cabana rezistă în aceasta formă până în septembrie 1970, când va fi din nou distrusă de un incendiu.

Între 1970 si 1978 casa de adăpost funcționeaza în patru barăci construite lângă ruinele vechii cabane.

1978 – 1998 – Complexul Alpin Peștera Categoria I

În 1974 incepe constructia actualului hotel, pe locul fostei Cabane Peștera. O parte din cabană a fost păstrată și alipită noii construcții. Inaugurarea complexului a avut loc  la 31 decembrie 1978. 

„Complexul Alpin Peștera (1610m) este format dintr-un hotel Categoria I cu 148 locuri în camere de câte 2,4 și 6 paturi și cabana cu 60 de locuri în dormitoare de 8, 12 și 16 locuri”  – din revista România Pitorească, 1983 de unde mai aflăm și că „în iarna lui 1981 viscolul a smuls o parte din tabla care protejează pereții hotelului și ca urmare 7 camere au fost deteriorate”.  Hotelul avea un Restaurant, un Bar și o Cofetărie și  se afla în proprietatea OJT Dâmbovița. O bună perioadă de timp  l-a avut responsabil pe cabanierul Nicu Șoric  și pe soția sa Rodica  bucătar-șef. 

În anul 1985 sef al complexului a fost „Constantin Marin, 37 de ani, aflat între primii 30 de bucătari ai turismului nostru; ajutor Marcu Adrian, 22 de ani, care aici și-a făcut ani de zile ucenicia” România Pitorească – oct 1985

1998 – 2003 – Hotel Peștera ***

In anul 1998 hotelul OJT Dâmbovița vinde hotelul și-l cumpără Romcif SA care, după o reparație capitală il clasifică la trei stele. Inaugurarea a fost făcută cu ocazia Revelionului 1999-2000. Capacitatea de cazare era de 108 locuri în 54 de camere.

Ca o noutate, apare la nivelul parterului o zonă SPA dotată cu piscină, saună, dușuri și grupuri sanitare. Piscina a fost construită chiar în spațiile fostei centrale termice (pe păcură). De asemenea, coșul de fum a fost dărâmat și în locul lui a fost montat liftul care deservește clienții hotelului. La nivelul Recepției se afla un Bar de zi lângă o cameră de jocuri dotată cu biliard și două mese de tenis. Deasupra, a fost deschis noul Restaurant deservit de o modernă bucătărie aflată în spațiile fostei cabane.

A fost construit „Foișorul” – loc de servire a mesei în aer liber foarte căutat și apreciat de turiști.

Se remarcă prin activitatea desfasurată dl.Lucian Dragusin un mare iubitor al muntelui.  În perioada cât a fost director, prin eforturi susținute, a reintrodus hotelul Peștera în circuitul turistic.

Hotelul are 49 de camere dotate cu toate facilitățiile de care aveți nevoie pentru a vă relaxa în liniște. Cu vedere spre Babele sau spre Foișor, camerele sunt dotate cu televizor, seif, minibar, telefon, baie cu duș sau cadă, uscător de păr.

Hotelul Peștera vă oferă de asemenea un restaurant cu preparate delicioase, pregătite în casă de către bucătarii noștri.Atracții turistice în zonă

Peştera Ialomiţei

Peştera Ialomiţei, cea mai vizitată peşteră din Munţii Bucegi, reprezintă un punct de mare interes pentru turismul judeţului Dâmboviţa. La izvoarele Ialomiţei se nevoiau sihaştrii încă din secolul XV, însă mănăstirea Ialomiţei a fost ridicată în secolul al XV-lea, chiar la intrarea în Peştera Ialomiţei.

Peştera Ialomiţei se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, în localitatea Moroeni, judeţul Dâmboviţa, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomiţa, la o altitudine de 1.530 m.

Mânăstirea Peștera Ialomiței

Chiar la intrarea în Peştera Ialomiţei se află Mănăstirea Ialomiţei, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău.

Se bănuieşte că schitul lui Mihnea Vodă cel Rău va fi fost ars şi înălţat din nou în mai multe rânduri, fiind construit din bârne de brad, îmbrăcat de sus până jos în site frumos cioplite.

Parcul Natural Bucegi

Parcul Natural Bucegi este unul dintre cele 27 de parcuri naturale şi naţionale din Romania.

Zona munților Bucegi, despre care exista referiri din secolul al XV-lea, a fost propusă pentru protejare încă din anul 1936, datorită peisajelor inegalabile şi a diversității speciilor de plante şi animale specifice acestui masiv.

Lacul Bolboci
SONY DSC

Bolboci e un lac vast, creat prin blocarea artificială a râului Ialomița în 1988, printr-un baraj. În lacul Bolboci se varsă și râurile: Blana, Nucet, Bolboci și Plaiul Mircii.

Lacul Bolboci este unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase locuri din țară care, mai presus de toate și-a păstrat naturalețea sălbatică. Tocmai acest lucru face ca Lacul Bolboci să fie unul dintre cele mai vizitate lacuri montane din România.

Vârful Omu

Vârful Omu din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al șaselea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv.

Pe Vârful Omu se află Cabana Omu, precum și Stația meteorologică Vârful Omu, care poate fi considerată locul cel mai înalt din România populat permanent.

Babele și Sfinxul

Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2216 m altitudine. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene.

Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali.

Cheile Tătarului

Cheile Tătarului alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni.

Aria naturală cu o suprafață de 144,30 hectare se află în extremitatea nord-estică a județului Dâmbovița în Munții Bucegi, între platoul Padina și Lacul Bolboci, la o altitudine medie de 1.800 m.

Hotelul Peștera dispune de mai multe facilități.

PISCINA

Piscina este deschisă  între orele 10.00 – 22.00, numai pentru oaspeții Hotelului Peștera. Accesul copiilor este permis numai  însoțiți de un adult.

Capacitatea bazinului Piscinei este de 25 de personae.

Adâncimea bazinului Piscinei este de 1,3 m.

SAUNA

Capacitatea Saunei este de 8 persoane.

Copiii sub 14 ani nu au acces în Saună.

SPA

Capacitatea SPA-ului este de 8 persoane.