Ne-am gândit să vă invităm astăzi la Memorialul ”Nicolae Bălcescu” din localitatea cu același nume din județul Vâlcea – o adevărată picătură de istorie care întregește divinitatea sufletului românesc. Un loc cu adevărat minunat, familial şi totuşi atât de nou, vechi şi totuşi atât de viu, locul închide în sine atâtea speranţe, deopotrivă ale fiecăruia şi ale tuturor.
Pe valea Topologului, în comuna Bălceşti, judeţul Valcea, se află conacul şi parcul care au fost proprietatea serdarului Barbu Bălcescu şi a Zincăi Bălcescu, părinţii marelui om politic, istoric şi gânditor democrat-revoluţionar Nicolae Bălcescu (1819-1852).
Vizita în acest loc plin de istorie, de cultură și de spiritualitate românească ne atrage, ne incită, ne provoacă într-o frumoasă aventură de evaluare a istoriei sub o lupă atentă, competentă şi de o reală apreciere a evenimentelor care au pus în valoare personalităţile din România.
Muzeul Memorial ”Nicolae Bălcescu” este situat în Valea Bălcească – Comuna Nicolae Bălcescu, Judeţul Vâlcea. Accesul se face din localitatea Milcoiu pe E81 spre vest, apoi 5 km către localitatea Nicolae Bălcescu.
Memorialul ”Nicolae Balcescu”, este un complex muzeal unde vizitatorii se întorc în timp pentru a “retrăi” clipe frumoase alături de unul dintre reprezentanţii de marcă ai generaţiei paşoptiste: Nicolae Bălcescu.
În cele 11 încăperi ale conacului sunt organizate două expoziţii, una dedicată familiei – înaintaşi şi urmaşi – şi alta dedicată lui Nicolae Bălcescu.
În afară de conacul construit în stil brâncovenesc cu influenţe gotice şi renaşcentiste, vizitatorii mai pot vedea biserica de lemn din Gâltofani, monument istoric strămutat aici în 1974, două expoziţii de artă contemporană – lucrări executate în cadrul taberelor de pictură organizate aici – şi parcul conacului. La Memorialul ”Nicolae Bălcescu” sunt organizate ateliere cultural-pedagogice, activităţi în cadrul cărora sunt îmbinate teoria cu practica.
Personalitate marcantă a neamului românesc, Nicolae Bălcescu reprezintă un model de vieţuire şi comportament prin puterea sa de a se dărui şi de a sluji cu abnegaţie poporul căruia îi aparţinea. A străbătut întreaga Europă, din pusta maghiară până pe Tamisa, din biroul lui Lamartines de la Paris, pe malurile Bosforului în condiţiile vitrege ale secolului al XIX-lea, sacrificându-şi averea, sănătatea şi în cele din urmă hristica sa viaţă, la numai 33 de ani.
Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti, în mahalaua Boteanu pe 29 iunie 1819, fiind al patrulea din cei 5 copii ai Zincăi Bălcescu. Prima educaţie a primit-o în cadrul familiei, de la un arhimandrit grec, astfel încât, în 1832, atunci când se înscrie la Colegiul de la Sf. Sava s-a remarcat prin cunoştiinţele sale vaste în mai multe domenii: matematică, trigonometrie, istorie, limbi străine.
În 1838 se înrolează în armată primind gradul de iuncăr, fiind repartizat în escadronul de cavalerie. În 1840 se implică în mişcarea revoluţionară condusă de Dimitrie (Mitică) Filipescu. Este prins, arestat şi condamnat pentru “tulburarea liniştii obştii”. În închisoarea de la Mărgineni, din cauza condiţiilor mizere se înbolnăveşte de tuberculoză, boală ce avea să îi fie fatală 10 ani mai târziu.
Ieşit din închisoare, împreună cu Ion Ghica, Christian Tell şi Cezar Boliac pun bazele societăţii secrete de tip francmasonic “Frăţia”, societate care a jucat principalul rol în organizarea revoluţiei paşoptiste. “Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul, viitorul. O naţie fără istorie este un popor încă barbar şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirurilor”, avea să spună Nicolae Bălcescu, coredactor al Magazinului istoric pentru Dacia.
Nicolae Bălcescu a avut un rol fruntaş în declanşarea revoluţiei muntene, a desfăşurării şi a constituirii programului său. A insistat pentru introducerea şi punerea în practică a punctului 13 (împroprietărirea ţăranilor) al Proclamaţiei de la Islaz. În timpul revoluţiei a deţinut în primă fază postul de ministru de externe, apoi a fost numit unul din cei patru secretari ai guvernului provizoriu. Pe parcursul scurtei perioade a guvernului revoluţionar a desfăşurat o intensă activitate publicistică, s-a ocupat de problema comisarilor de propagandă, a întreprins o vizită diplomatică la Constantinopol pentru recunoaşterea revoluţiei. A avut principalul rol în negocierile româno-maghiare dintre Avram Iancu şi Lajos Kossuth, reuşind să aducă cele două tabere la un compromis.
Intervenţia trupelor otomane a pus capăt revoluţiei, Nicolae Bălcescu fiind nevoit să ia calea exilului pentru totdeauna. S-a stabilit lângă Paris, unde a lucrat intens la opera sa “Românii supt Mihai Voevod-Viteazul”. Atât la Paris cât şi la Londra a încercat să obţină sprijinul marilor puteri în favoarea Principatelor Române. A participat la acţiunile secrete pentru crearea unui front comun revoluţionar al popoarelor asuprite.
Grav bolnav în 1852 a încercat să revină în ţară. A sosit cu vaporul la Nicopole, unde nu I s-a permis accesul pe teritoriul ţării. Şi-a revăzut familia după care s-a îndreptat spre sudul Italiei pentru căutarea unei clime mai blânde. La 29 noiembrie 1852, o lună după sosirea la Palermo, Nicolae Bălcescu se stingea din viaţă într-o cameră a hotelului Alla Trinacria, trupul fiindu-I înhumat în cimitirul Mănăstirii Capucinilor.
Nicolae Bălcescu se înscrie în galeria marilor personalităţi ale naţiunii române, fiind un vizionar printre fruntaşii generaţiei care a condus la constituirea României moderne la 1859 şi mai târziu la proclamarea Statului Naţional Unitar Român în 1918.
Piatra de temelie a Conacului Bălcescu a fost pusă în anul 1828 de către Iancu Bălcescu și Zinca (mama lui Nicolae Bălcescu). Ulterior Conacul trece prin mai multe transformări până la înfățișarea de astăzi.
În 1907 se executau lucrări ample de reconstrucție, prin dublarea clădirii. În anul 1913 i se adăuga foișorul tip culă.
Cele mai ample lucrari sunt executate în perioada interbelică de catre strănepotul de frate al lui Nicolae Bălcescu, Radu Mandrea. Între anii (1936-1939) se construiește etajul, întregind Conacul la forma din zilele noastre.
La sfârşitul deceniului cinci, al secolului trecut proprietarul conacului, Radu Mandrea, nepotul lui Barbu pe filiaţie directă, se hătărăște să doneze, statului român, conacul pentru creerea unui aşezământ ce va purta denumirea de Căminul Nicolae Bălcescu.
Proprietarul conacului, Radu Mandrea, a donat statului român această proprietate.
“Subsemnatul Radu N. Mandrea, domiciliat în Bucuresti, str. Exarcu, nr. 3, proprietar al moşiei de baştină al neamului Bălceştilor, donez, în memoria lui Nicolae Bălcescu, în calitate de strănepot al acestuia, STATULUI ROMÂN, reprezentat prin Ministerul Artelor, cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Voda, nr.39, Conacul Bălceştilor, cu parc, pădure, teren de cultură si grădina de zarzavat, situate în Valea Topologului, Judeţul Argeş. Scopul donaţiunii este ca întregul conac urmeaza a fi loc de reculegere, de studiu şi de însănătoşire a cărturarilor şi artiştilor de ambele sexe, care prin activitatea lor culturală si socială contribuiesc la propăşirea neamului nostru. Acest asezământ va purta numele de – Căminul Nicolae Bălcescu -.”
Timp de douăzeci de ani, până în 1968, conacul a avut destinaţia de „loc de odihnă şi de creaţie” pentru scriitori şi artişti. Aici au venit şi au creat mari scriitori români (ex. Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu).
În 1966, în urma vizitei unei delegaţii oficiale, condusă de fostul şef al statului comunist, Nicolae Ceauşescu, acesta a luat hotărârea ca destinaţia „Căminului Nicolae Bălcescu” să fie schimbată în muzeu.
Conacul are o structură arhitectonică ce îmbină stilul gotic cu cel brâncovenesc, utilul cu armonia. Inaugurarea expoziţiei de bază, la 1968 a adus în reţeaua muzeală o instituţie de suflet care va înscrie împliniri de seamă în planul cercetării şi valorificării patrimoniului cultural naţional. În perioada 1968 – 1991 Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” a funcţionat în subordinea Muzeului Judeţean Vâlcea. În 1991 muzeul primeste personalitate juridica proprie devenind Memorialul ,,Nicolae Balcescu,,.
Astăzi în interioarele Conacului Bălceștilor este organizată expoziția de bază, structurată pe două componente: primele patru săli zugrăvesc atmosfera boemă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, următoarele patru, prin panouri și vitrine oglindesc mărturii despre memoria lui Nicolae Balcescu.
Aşezat la limita sud-vestică a moşiei Bălceştilor, satul Gâltofani (în traducere „om cu gâtul gros”) a ascuns între dealuri o frumoasă comoară. Satul înființat pe la sfârşitul secolului al–XVIII-lea, a fost împărţit la acea vreme între familiile Rudeanu şi Bălcescu. Deodată cu această împărțire a fost construită și o bisericuță din lemn de stejar cunoscută sub numele de „Biserica din Gâltofani”, sau „Biserica de pe moșia Bălceștilor”.
Pentru această biserică familia Bălcescu va avea o prețuire aparte. Însăși Zinca și urmașii acesteia se vor ocupa de întreţinerea ei. Deodată cu forma arhaică, locuitorii satului confirmă că biserica a servit inițial ca paraclis de curte boierească având numai absidă şi naos. După strămutare i-au fost adăugate pronaosul din lemn, adus dintr-o biserică veche a boierilor rudeni din Bercioiu. Acest lucru este demn de crezut pentru că brâul cioplit ca o frumoasă funie împletită pe una dintre bârne se continuă şi pe peretele interior, cel care desparte naosul de pronaos.
Însemnările ne arată că forma actuală o bisericii datează din deceniul al VII-lea al secolului trecut: „leatu 1865 s-au zidit atvonu cu zugrăveala şi cheltuiala dumnialor: coconu Kostache, Sevastiţa, Konstandin preot, Dumitru preot, Floria, Radu, Ion, Stancu, Ion, Ion Ene, Marin, Bandia, Ştefan, Gligore, Gheorghe, Mihai. Costache și Sevastița din pisanie sunt fratele şi sora lui Nicoale Bălcescu. N-ar fi exclus ca pronaosul să fi fost adăugat cu cheltuiala mamei lor serdăreasa Zinca, despre care bătrânii satului spuneau că venea cu cazane şi făcea prăznuire de 15-16 august – la Adormirea Maicii Domnului, – hramul bisericii – tradiţie care se menţine printre săteni până în ziua de astăzi. Pictura, de asemenea, arată o lucrare făcută cu multă grijă de zugravi pricepuți pe pânză maruflată, aplicată peste zidurile din lemn ale bisericii dar și peste pereții pridvorului.
După construirea bisericii de zid, biserica de lemn din satul Gâltofani a fost lăsată în uitare. Impresionat de vechimea și valoarea sfântului lăcaș, prin anul 1938, Radu Mandrea, fiul Zoei Bălcescu a făcut unele reparații. Mult mai târziu, prin anul 1974 directorul de atunci al Memorialului „Nicolae Bălcescu”, Horia Nestorescu Bălcești, a luat inițiativa de a transfera biserica de lemn de la Gâltofani în parcul Conacului. Lângă actualul amplasament al monumentului se află mormintele Sevastiței Bălcescu și al lui Barbu Bălcescu.
Interiorul bisericii este întunecos, ferestrele fiind mici -două în peretele sudic, una în cel nordic şi una în absidă – având aproximativ 20 de cm lăţime şi 40 cm înălţime. Pe perioada iernii niște bucăți din bârnă se fixau în spațiile tăiate pentru a menține căldura. Atât în prima parte a construcţiei de lemn ( absidă şi naos ), cât şi în pronaos pereţii au fost tencuiţi, fresca prinzându-se de lemn prin tehnica cioplirii bârnei. În multe porţiuni ea s-a desprins, dar pe cea existentă se poate vedea încă pictura, în stil bizantin arhaizant, executată de aceeaşi meşteri zugravi din Scheii Dăniceilor, care au pictat şi icoanele existente, după cum aflăm dintr-o însemnare: „Dumitru zugravu ot Schei leatu 1865 martie 5”.
Naosul şi pronoasul au o boltă semicilindrică, micşorată lateral printr-o grosime de bârnă, cu deschiderea de 3,80 m şi înălţimea de 2m pe care a fost aplicată pictură pe pânză sau direct pe lemn. Absida are o formă o poligonală. În dreapta şi stânga, găsim în pereţi abside care au servit pentru păstrarea obiectelor de cult. Zugrăveala actuală este se pare cea din 1870 după cum aflăm dintr-o însemnare de pe mineiul lunii iulie, aflat în biblioteca bisericii: ”În 1870 s-au zugrăvit biserica pe dinlăuntru de isnoavă de enoriaşi şi zugravi Florea Popescu din Schei”.
În prezent, patrimoniul mobil al bisericii de lemn din Parcul Conacului se află într-un proces de restaurare, urmând ca în cel mai scurt timp întregul așezământ să fie înveșmântat precum odinioară spre a fi reintrodus în circuitul liturgic. Acest lucru este necesar pentru a valorifica încărcătura spirituală a locului, pentru săvârșirea slujbelor de pomenire a membrilor familiei Bălcescu și pentru diferitele trebuințe ale celor care iubesc Memorialul închinat istoricului și revoluționarului Nicolae Bălcescu.
La Memorialul ”Nicolae Bălcescu” au loc în mod regulat mai multe evenimente:
- Tabăra de conservare-restaurare icoane de lemn;
- Tabără de pictură.
Dacă vreți să ajungeți la acest memorial puteți afla informații la următoarele posibilități:
- la numerele de telefon: 0250 761 249 și 0259.761.250;
- la fax: 0250 761 088;
- pe adresa de e-mail: [email protected]