Mănăstirea Agapia, cea mai mare mănăstiri de maici din România, pomenită uneori sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare, este situată pe valea pârâului Agapia, în județul Neamț, la 9 km de orașul Târgu Neamț și 3 km de satul Agapia.
Amplasată în mijlocul unei păduri, Mănăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate așezăminte din această parte a țării, o străveche vatră de credință și cultură, dar și un neprețuit tezaur de artă, îndeosebi datorită frescelor pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.
Ansamblul Mănăstirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004 și cuprinde bisericile „Sf. Voievozi”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Sf. Ioan Bogoslovul” și paraclisul „Sf. Nicolae”, clădirile de incintă și satul mănăstiresc alcătuit din 141 de case monument istoric, între care și casa memorială „Al. Vlahuță”.
Ansamblul Agapia are o suprafață de peste 50 de hectare , din care 35 hectare curți și clădiri.
Pe lângă Mănăstirea Agapia funcționează singurul seminar de fete din zona Moldovei, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, înființat în vremea patriarhului Justinian Marina.
Istoria acestui vestit așezământ monastic este strâns legată de existența unui schit ce a dăinuit până astăzi — Agapia Veche (Agapia din Deal) ce poartă numele cuviosului Agapie din Mănăstirea Neamț, primul sihastru care s-a nevoit în această poiană întemeind o biserică de lemn cu hramul „Schimbarea la Față”.
Astfel a luat ființă prima sihăstrie din Munții Neamț, cunoscută sub numele de „Sihăstria lui Agapie”, mănăstirea Agapia fiind inițial o mănăstire de călugări. Aceasta a fost distrusă de o avalanșă de zăpadă într-o zi de Paști și a fost refăcută la sfârșitul secolului al XV-lea.
Prima mențiune documentară a fost făcută prin Hotărnica lui Ilies Vodă din 1437 care delimita moșia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamț.
Întrucât construcțiile de la Agapia din Deal nu prea aveau viață lungă din cauza terenului, în jurul anului 1600, o parte dintre călugări s-au mutat în vale, ridicând o mică biserică în jurul căreia avea să se dezvolte Mănăstirea Agapia de astăzi.
Primii ctitori voievozi amintiți în vechiul pomelnic de la mănăstire sunt Petru Rareș și Elena Doamna, prin grija cărora s-a construit prima biserică de piatră. Totodată, o inscripție aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menționează pe Petru Șchiopul și Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domnești, în anul 1585.
Noua mănăstire a fost construită în perioada 1641-1643 de hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653) după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol.
Ulterior au fost construite chiliile ce formează incinta mănăstirii, iar la răsărit clopotnița, construcție masivă din piatră de granit. Lăcașul de cult a fost sfințit la 12 septembrie 1646 de mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, în prezența domnitorului Vasile Lupu, și a primit hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte, iar hrisoavele din secolele următoare au consemnat noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii făcute către mănăstire. Numai pentru ziua sfințirii, hatmanul Gavriil, a comandat și donat o Evanghelie îmbrăcată în ferecături de aur, scrisă pe pergament și decorată cu portretele evangheliștilor în miniatură, precum și o cruce cu opt brațe îmbrăcată în argint aurit, filigranat pe care sunt sculptate cele douăsprezece praznice mari de peste an
În anul 1803, Mănăstirea Agapia a devenit obște de maici, la inițiativa mitropolitului Veniamin Costache, prin-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzzi. Stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului Veniamin Costache, ce a condus mănăstirea până în anul 1834. Cu acest prilej, a fost înființată o Școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie (muzică vocală biserciească), limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei.
Biserica „Sf. Voievozi” are plan triconc și este construită pe temelie de piatră brută, cu ziduri din piatră și cărămidă de o grosime impresionantă. Are abside semicirculare, la care au fost adăugate un diaconicon la sud și un proscomidiar la nord și are un acoperiș cu o înclinație redusă, acesta fiind străpuns de o turlă octogonală aflată deasupra naosului.
Lăcașul are fațade de un alb strălucitor ce poartă pecetea stilului neoclasic, frumoși pilaștri de factură corintică încadrând ferestrele și ușile sau susținând arcade oarbe cu arhivolte bogat ornamentate. Ferestrele au chenare de fontă cu decorații de aceeași factură neoclasică, iar deasupra ușii de intrare se află icoana hramului (Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil) pictată de Nicolae Grigorescu.
Intrarea în biserică se face prin partea sudică, pe o ușă masivă din lemn, iar în pronaos printr-o ușă metalică.
Biserica este înconjurată de un puternic zid de incintă care atinge și doi metri grosime, în interiorul căruia se desfășoară, pe două nivele, chiliile boltite, cu masive arce de susținere. Intrarea este adăpostită de turnul-clopotniță.
De-a lungul secolelor, Mănăstirea Agapia a suferit numeroase jafuri, distrugeri și incendii, dar a fost întotdeauna refăcută și consolidată. A fost afectată de un incendiu în anul 1821 și reparată între anii 1858-1862 când i s-au adăugat un nou pridvor, cel vechi închizându-se în sânul bisericii, și două turle mai mici, una pe pridvor, alta pe altar, și s-au lărgit ferestrele. Aceste două turle au fost mistuite de incendiul din 1903, rămânând numai turla veche a Pantocratorului, cu formă octogonală și cu calotă sferică, sprijinită pe arcele naosului boltit. Zidul despărțitor dintre vestibul, pridvor și pronaos a fost înlocuit cu trei arce. De asemenea, a fost reamenajat mormântul ctitorilor și au fost refăcute chiliile construindu-se o nouă cameră a clopotelor, iar după incendiul din 1903, au fost amenajate săli spațioase și luminoase pentru atelierele mănăstirii, fiind organizate o școală de patru clase pentru surorile tinere, ateliere de covoare și broderii, precum și o școală de pictură bisericească unde a predat Nicolae Grigorescu.
Cu ocazia acestor reparații stareța mănăstirii, maica Tavefta, a înzestrat lăcașul cu mobilier înnoit, policandre și candelabre comandate la Viena și Paris, fiind resfințit la 25 ianuarie 1862, de către arhiereul Calinic Miclescu de Hariopoleos. Tot în acea perioadă maica Tavefta l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, în vârstă de numai 20 ani, pentru a picta pereții interiori ai bisericii (1858-1861). Grigorescu a pictat în stil laicizant realist inspirat din compozițiile vestiților pictori ai Renașterii: Tizian, Rafael Sanzio, Rembrandt, Bartolomé Murillo, Leonardo da Vinci. Lucrate minuțios icoanele ating perfecțiunea tehnică, câteva dintre ele (Maica Domnului, Iisus) fiind catalogate drept opere reprezentative ale stilului neoclasic în arta românească.
În ceea ce privește pictura murală, s-a spus că vastele compoziții ce acoperă partea de deasupra pereților, bolțile, cupolele, pandantivii și arcurile ce separă diversele părți ale bisericii reprezintă o formă de artă nemaiîntâlnită la noi până atunci.
În anul 1873, stareța Tavefta a îmbrăcat icoanele din catapeteasmă în argint, precum și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.
Ample lucrări de consolidare protecție și renovare a bisericii au fost efectuate între anii 1968-1969. Paraclisul Nașterea Maicii Domnului a fost pictat în frescă de către profesorul Neculai Stoica și un colectiv de pictori restauratori (ieromonah Firmilian Ciobanu, arhimandrit Sofian Boghiu, Gh. Trășculescu și Gh. Zidaru) și au fost curățate de fum picturile murale ale lui Nicolae Grigorescu.
Nivelul extrem de ridicat al pânzei freatice, fenomenele de îngheț-dezgheț repetate, cutremurele din 1977, 1986 și 1990 au afectat elemente structurale ale mănăstirii, astfel că în 1995 a fost elaborat un studiu de fezabilitate. Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 896 din 8 noiembrie 1995, s-a aprobat finanțarea începerii lucrărilor de punere în siguranță a monumentului, lucrări ce s-au derulat în perioada 1995-2009. Odată cu finalizarea acestor lucrări s-a reușit redarea în circuitul turistic și ecumenic a unui monument deosebit de important pentru cultura românească și europeană.
În prezent Mănăstirea Agapia are cel mai mare număr de măicuțe dintre toate mănăstirile ortodoxe de călugărițe din România.
Aici găsim o impresionantă colecție muzeală de artă medievală și religioasă dar și o bibliotecă ce cuprinde cărți și manuscrise vechi. Dintre obiectele aflate în patrimoniul mănăstirii rețin atenția cele patru Evanghelii tipărite la Mănăstirea Neamț în 1821 și îmbrăcate în superbe ferecături de argint aurit, Evanghelia dăruită în 1813 de patriarhul Hrisant al Ierusalimului, Panaghiarul de argint aurit din 1514 pe care Alexandru Lăpușneanu l-a dăruit Mănăstirii Pângărați și crucea îmbrăcată în argint aurit, cu o bucată din sfântul Lemn al Crucii Mântuitorului, dăruită de patriarhul Chiril al Ierusalimului.
„Agapia, cea tăinuită de lume”, cum o descria Ion Creangă, a fost prezentată în mai multe opere literare despre munții Neamțului. Printre primii scriitori care au poposit aici a fost poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu (1857), aflat într-o călătorie prin Principatul Moldovei. El a descris această călătorie în volumul de memorialistică „Călătorii în Moldova” (1859), lăudând patriotismul maicilor de la Agapia, pe care-l consideră superior celui manifestat de „cei mai înflăcărați patrioți”.
Pe la Agapia a trecut și scriitorul Calistrat Hogaș în călătoriile sale prin Munții Neamțului, la sfârșitul secolului al XIX-lea, descriind mănăstirea în povestirea „La Agapia”, dar și Alexandru Vlahuță care face o descriere în povestirea „În munții Neamțului” din volumul România pitorească (1901) — „Mânăstirea Agapia e vârâtă-n munți, pitită-ntr-un ungher de văi, așa că n-o vezi decât când intri-n ea. Dinspre miazănoapte o păzește de crivăț o măgură-naltă, descoperită — Muncelul cu Flori; la apus se ridică zid întunecat de codru, și-n față iarăși pădure de brazi, străbătută de cărări ce te scot în luminișuri neașteptate — Poiana Mitropolitului, Poiana Stariții, iar mai sus prin bungete de fagi, deasupra opcinei înalte, în fermecătoarea priveliște de pe Ciungi, de unde vezi jos mânăstirea Văraticului, în dreapta băile Bălțățești, în stânga Cetatea și Târgu-Neamțului în față larga, nemărginita vale-a Moldovii”.