Știu cât de mare vă este dorința de a evada în natură după o perioadă atât de lungă de izolare la domiciliu. Cum sufletul Dumneavoastră însetat de viață, de bucurie de a trăi așteaptă cu nerăbdare încheierea stării de urgență și ridicarea restricțiilor de circulație a persoanelor pentru a vă ”izola” în mijlocul naturii. În locuri cu aer curat, fără stress, fără poluare, fără posibilitatea infectării cu cine știe ce virus și, mai ales, cu peisaje fermecătoare, cu oameni harnici și gospodari, păstrători de datini și meșteșuguri populare, oameni ospitalieri care știu să îți pună pe masă tot ceea ce au mai bun, pregătit în gospodăria lor.

Și cum trebuia să exemplificăm această invitație cu o propunere de evadare în natură, ne-am gândit să vă facem o invitație în satul Șimon din județeul Brașov – ”gura de rai al acestui județ și al României” – la o pensiune care sună dar și arată minunat. La Pensiunea ”Mama Cozonacilor”.

Satul Șimon este un loc minunat și liniștit, mai puțin vizitat de turiștii gălăgioși și permanent puși pe distracție. Șimonul este locul care te poartă spre Vârful Omu din Munții Bucegi. Cum spuneam nu este foarte populat de turiști, ceea ce îi confera o mare autenticitate. Însă, spectaculoasa așezare montană, din Culoarul Rucăr-Bran, este destinația ideală pentru o vacanță liniștită, la poalele munților.

Satul Șimon nu poate fi despărțit în niciun fel de peisajul mirific al Culoarului Rucăr-Bran, un nesfârșit tărâm al satelor idilice de țară, cu verde nesfârșit, ori frunze ruginii sau albul zăpezii. Funcție de anotimpul în care mergi. Turmele de oi au pus stăpânire pe dealurile regiunii, făcând parte din peisajul rustic inconfundabil. Aerul tare de munte încarcă plămânii, iar liniștea e spartă doar de sunetul talăngilor puse la gâtul animalelor.

În satul Șimon poți surprinde la tot pasul peisaje desprinse din tablouri. Fiecare petic de pământ, copac sau gard par așezate la locul lor, puse de vreo mână nevăzută. Vom reveni cu un articol interesant despre acest minunat ”colțișor de Românie” – satul Șimon.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Mergem însă acum la o pensiune cu nume de vis – ”Mama Cozonacilor” – fiindcă acolo este destinația pe care v-o propunem astăzi.

Ce oferă ”Mama Cozonacilor” celor care vin să își petreacă câteva zile aici? Curățenie, mâncare bună și sănătoasă cu preparate traditionale (păstrăv, pastramă, bulz), condiții bune de cazare, aer curat, multe locuri frumoase de văzut în împrejurimi. Ce mai, un loc minunat pentru un concediu minunat, relaxant și cu gazde zâmbitoare și primitoare!

Pensiunea are o capacitate de 29 locuri pentru adulți și 5 pentru copii în 12 spațiile de de cazare, ”Mama Cozonacilor” fiind o pensiune agroturistica de 3 margarete.

Are o capacitate de 29 locuri in 12 camere. Trei dintre camere au cate 2 paturi de o persoana, 4 camere au pat matrimonial de două persoane, iar 5 camere sunt triple și au un pat matrimonial și unul de o persoană. Paturile sunt executate pe comandă din lemn masiv. Camerele au baie proprie, TV si balcon.

Locația este prevazută cu două săli: una de mese cu șemineu iar cealalta este amenajată inclusiv pentru a ține cursuri, avand o capacitate de
20-30 locuri.

Pentru grupuri mai mari de 30 de persoane se pot spații de cazare la vilele din apropiere.

Pensiunea are și o păstrăvărie amenajată în curte, iar pe marginea sa este un pavilion unde se poate servi masa și de unde se poate pescui.

Pavilionul are 16 locuri fiind dotat cu mobilier rustic și grătar.

Grădina de vară de lângă păstrăvărie construită în stil rustic, prin îmbinarea farmecului lemnului si a pietrei, constituie un loc ideal pentru petrecerea serilor răcoroase de vară (capacitatea grădinii fiind de 100 persoane).

Curtea are aproximativ 2000 mp. Există amenajat un loc de joacă pentru copii și o parcare auto.

La cererea turiștilor se pot organiza plimbări cu căruțe (iarna cu sania) prin sat sau pe drumul forstier ce duce catre munte, se pot organiza focuri de tabară, program cultural, se pot face berbeci la proțap, primiri și mese festive.

Unul din capitolele forte ale acestei pensiuni – ”Mama Cozonacilor” este bucătăria. Fiindcă aici, cozonacii cu tot felul de umpluturi și arome, plăcintele cu mere, brânza dulce și melcii cu nucă răsfață gusturile celor care-i calcă pragul. La acestea, dacă vom adăuga mierea produsă chiar de
stupii din curte și numeroasele specialități de branzeturi, putem spune fără teama de a greși că ”Mama Cozonacilor” este un loc de nota 10.