Orașul stațiune balneoclimatică cu o vechime de peste 170 de ani, așezată pe cursul superior al râului Ialomița, la 21 km nord de municipiul Târgoviște și la o altitudine de aproximativ 400m,

Orașul Pucioasa beneficiază de o poziție frumoasă deschisă, de o parte și de alta cu dealuri tărăgănate de sub care țâșnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă (sulfuroase), de unde i se trage și numele de Pucioasa.

Principalii factori naturali de cură la Pucioasa sunt apele minerale slab mineralizate, sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, sodice clorurate și climatul agreabil cu veri răcoroase.

Localitatea Pucioasa se învecinează cu orașul Fieni și este amplasată la circa 100 km de trei mari orașe ale țării: București (unde se află cel mai apropiat aeroport), Brașov și Pitești.

Statiunea Pucioasa a devenit cunoscută pe harta țării prin apele ei tămăduitoare, intrate în circuitul european, grație academicianului Bernarth Lendwai Alfred, care le popularizează cu ocazia Expoziției de la Viena, din anul 1873, stațiunea Pucioasa ocupând primul loc, apele minerale de aici înregistrând procentul cel mai mare de substanțe minerale la litru.

De la descoperirea acestor ape minerale, interesul pentru folosirea lor a crescut constant, dupa ce despre ele au vorbit, într-o formă sau alta, o serie de medici și chimiști sau vizitatori români și străini.

Climatul de deal, cu temperatura medie anuală de peste 10 grade Celsius și cu precipitații de 750 mm anual, ca și existența apelor minerale, face ca stațiunea să fie recomandată pentru tratamentul afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice, periferice și centrale, respiratorii, dermatologice și cardio-vasculare.

De asemenea, aici sunt tratate cu bune rezultate boli de nutriție, de metabolism și afecțiuni specifice unor boli profesionale.

La Pucioasa se practică mai multe tipuri de proceduri: băi calde cu ape minerale în căzi și bazine, băi de plante, împachetări cu parafină, termoterapie, kinetoterapie, inhalații, aerosoli, electroterapie.

Cea mai importantă unitate de turism balnear din orașul Pucioasa este Hotel Ceres.

Complexul de odihna si tratament balnear CERES reprezinta combinatia ideala de confort si clasa, flexibilitate si stil, imbinate intr-un decor unic.

Hotelul CERES Pucioasa are in dotare un numar de 107 camere de doua paturi clasificate de Ministerul Turismului la doua stele si 9 camere tip apartament de lux.

Camerele de hotel, dotate cu televizoare, telefon si grup sanitar propriu, prin confortul lor, satisfac exigentele turistilor.

Masa este servita la pensiunea din incinta complexului, unde functioneaza atat un restaurant, cat si un bar, cu o mare varietate de preparate culinare bogate in calorii si vitamine cat si bauturi.

Unitatea mai este dotata cu o sala de 40-50 de locuri pentru diferite intruniri sau conferinte si mai multe sali de protocoale de diferite marimi.

Proceduri tratament balnear in baza de tratament a hotelului Ceres este asigurata o gama vasta de proceduri, astfel:

– bai calde cu apa minerala la cazi si la bazine ;

– bai de plante la cada ;

– impachetari cu parafina ;

– inhalatii si aerosoli cu apa sulfuroasa ;

– electroterapie cu curenti de joasa, medie si inalta frecventa

– dus subacval, bai galvanice ;

– termoterapie ;

– masaj segmentar, regional si reflex ;

– kinetoterapie individuala, cu manipulari pentru articulatii;

– periferice, tractiuni articulare si vertebrale. Indicatii terapeutice:

– afectiuni ale aparatului locomotor (reumatismale degenerative, abarticulare, inflamatorii, posttraumatice, neurologice, periferice si centrale;

– afectiuni respiratorii;

– afectiuni otorinolaringologice;

– afectiuni dermatologice. Boli asociate: afectiuni profesionale, boli de nutritie si metabolism.