Ultimele săptămâni în care am avut privilegiul să merg de mai multe ori în județul Harghita m-au făcut să ajung și la Miercurea Ciuc și, preț de câteva ore, să merg și în Stațiunea Harghita Băi. Un loc de poveste cu peisaje tulburătoare, cu ape minerale binefăcătoare și cu mofete miraculoase, o stațiune care a evoluat mult în ultimii ani și care, prin eforturile edililor județeni și locali câștigă cu fiecare an strălucire, notorietate și tot mai multă apreciere.

Cum spuneam Harghita Băi se află în apropiere de municipiul Miercurea Ciuc, în județul Harghita.

Harghita Băi se intinde pe o suprafață totală de 35 hectare, la altitudinea de 1.350 metri, la cea mai înaltă altitudine din județul Harghita, stațiunea fiind cuibărită între piscuri muntoase de o frumusețe sălbatică, foarte căutate de amatorii de turism montan, de aer curat.

Stațiunea Harghita Băi nu este numai un loc de destindere, de relaxare, de agrement este o stațiune recomandată și pentru tratament. Tratamentul, relaxarea și agrementul putându-se practica atât vara cât și iarna.

În stațiune se găsesc importante izvoare, precum: Izvorul de ochi, Izvorul din pădure, Izvorul principal, Izvorul de stomac.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Tratamentele se realizează atât prin cură externă, cât și prin cură internă, fiind benefic în tratarea bolilor de inimă, ale sistemului circulator și în inflamatii cronice.

Stațiunea Băile Harghita este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Secuime, fiind un obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în apropiere.

Staţiunea Băile Harghita, localitate balneoclimatică montană, se află la 20 km distanţă de Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, fiind cunoscută pentru mofetele de aici, pentru apele minerale vindecătoare şi pentru condiţiile favorabile sporturilor de iarnă. Peisajul la Băile Harghita este de vis. La Băile Harghita se ajunge pe DN 13A, şi apoi pe drumul judeţean 138A.

Harghita Băi este o stațiune turistică de interes local fondată în anii 1800. A devenit cunoscută datorită, pe de o parte peisajului înconjurător, iar pe de alta parte, datorită apelor sale minerale și a mofetelor sulfuroase indicate în tratarea bolilor cardiovasculare și afecțiunilor reumatice. Stațiunea Harghita Băi se integrează într-un mediu geografic cu certe posibilități de valorificare în domeniul turismului.

Localitatea Băile Harghita a fost o parte a comunei Ciceu din anul 1898 până la primul razboi mondial (așa se explică numele de Băile Ciceu), iar în prezent aparține de Miercurea Ciuc.

Având o suprafață de 34 ha și oferind multiple posibilități de odihnă și tratament, stațiunea are un rol important în viața turistică a orașului, fiind vizitată, mai ales, pentru pârtiile sale de schi.

Situată sub versantul sudic al vârfului Harghita Ciceului (1761 m), localitatea are o altitudine medie de 1300 – 1400 m și este cunoscută datorită minei de caolin, pentru mofetele, apele sale minerale și pentru microclimatul alpin deosebit de placut.

Băile Harghita era la inceputul secolului al XX-lea una dintre stațiunile balneare de renume ale Transilvaniei, după ce la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost descoperite solfatarele cu gaze sulfuroase cărora stațiunea le datorează existența.

Cele dou mofete cu ape carbogazoase cu o compoziție chimică deosebită creează posibilitatea unor tratamente variate, în cura internă și externă (boli de inimă și ale sistemului circulator, inflamații cronice).

Dezvoltarea stațiunii Harghita Băi a început în anii 1920, când au fost amenajate cele doua mofete și au fost construite baia termală, biserica și numeroase vile private.

În 1941, stațiunea a devenit punct de odihnă și centru de antrenament pentru militarii maghiari. Atunci s-au construit mai multe vile din piatră și lemn, clădiri care sunt reprezentative și la momentul actual.
În anul 1947 a fost modernizat drumul forestier care lega Băile Harghita de drumul național, făcând posibil accesul în stațiune și cu mașina.
Așa cum spuneam și mai înainte, în anii 1950 s-a deschis la Băile Harghita o exploatare subterană de caolin, care, în cei peste 40 de ani de exploatare a produs o cantitate impresionantă de reziduri care, depozitate în zonă, constituie o problemă în viața stațiunii la momentul actual.

Băile Harghita au o climă dintre cele mai aspre din regiunile Europei situate la aceeași latitudine. Temperatura medie anuală este cea mai scăzută din țară, în timp ce precipitațiile anuale se situează deasupra mediei înregistrate la nivel național.

În perioada de iarnă zapada cade din abundență, sezonul de schi datorat acestor condiții naturale fiind unul dintre cele mai lungi din țară.

La Băile Harghita se poate schia timp de 4 luni/ an, din decembrie până în martie, însă sunt și ani în care zăpada rămâne pe pârtii și pe munte până în luna mai. Stratul mediu de zăpadă depășește de regulă 60 de cm.

Stațiunea dispune de mai multe pârtii amenajate, cu teleferic, unele chiar și cu instalație de nocturnă. Deși înainte de 1995 au existat doar trei pârtii de schi cu diferite grade de dificultate, în ultimii ani au fost amenajate mai multe pârtii mici în apropierea celor existente, iar în următorii ani va fi realizată o nouă pârtie având lungimea de 3 km.

Amplasamentul geografic al stațiunii Harghita Băi oferă o serie de avantaje față de alte stațiuni montane turistice și balneoclimatice.

Fiindcă suntem siguri că articolul nostru v-a incitat și fiindcă suntem siguri că vreți să veniți curând la Harghita Băi, vă reamintim că stațiunea este accesibilă de pe drumul național DN 13A (Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc) pe o ramificație de 7 km modernizată destul de recent. Se află la distanțe relativ mici de numeroase orașe cu traditie în sporturile de iarnă (Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Brașov, Târgu Mureș etc.), de unde provine și masa mare de turiști care o vizitează, în special în timpul anotimpului rece.

Nu-mi rămâne decât să vă spun încă o dată: Haideți la harghita Băi fiindcă nici nu știți ce pierdeți!!!