Agroturism în tărâmul de vis al Tării Moților

Ţara Moţilor este poate cel mai frumos loc din România. Un adevărat ”colțișor de rai”. Țara Moților este /un ţinut aflat în Munţii Apuseni care cuprinde sate din mai multe judeţe, de pe valea Crişului Alb din judeţele Hunedoara şi Arad până în Bihor şi Alba, cu graniţe imprecise.

Țara Moților este mai cunoscut şi sub numele de Ţara de Piatră și cuprinde o mulţime de sate împrăştiate pe înălţimi care ating aproape 1.500 de metri, cu case micuţe răsfirate în mijlocul naturii, aşa cum nu se mai întâlnesc în nici un alt loc din ţară.

Localitățile din Țara Moților sunt aşezări româneşti ai căror locuitori îşi spun cu mândrie ”moţi” – cei pe care Ioan Slavici îi numea „cea mai nobilă parte a poporului român”.

Moții au o istorie îndelungată cu străvechi tradiţii, care încă practică meşteşuguri uitate prin alte locuri şi duc o viaţă aproape idilică, dar în viaţa cărora agroturismul şi ecoturismul câştigă tot mai mult teren, căci moţii, cunoscuţi pentru dârzenia lor, sunt deopotrivă oameni veseli şi ospitalieri şi cuceresc inimile celor care îi vizitează.

Casele moţilor, mici, construite din lemn, au ca notă distinctivă acoperişul, mult mai înalt decât pereţii, verande umbroase şi ferestre ascunse privirilor. Interioarele sunt aranjate cu ţesături lucrate în casă, la război, pe pereţi se pot vedea icoane pe lemn sau sticlă iar vasele de pământ se află încă la loc de cinste.

În satele moţilor mai pot fi admirate femei torcând sau ţesând, bărbaţi care se ocupă cu prelucrarea lemnului și vestitele tulnice lucrate din lemn de brad sau de molid, cu ajutorul cărora moţii transmiteau veştile în cele patru zări.

Cele mai importante sărbători adună localnicii la biserică şi pe străzile satelor, viaţa lor e plină de bucurii simple iar oaspeţii sunt primiţi cu drag.

Sute de peșteri și alte minuni ale naturii

Frumuseţile cu care natura a înzestrat aceste locuri sunt nenumărate şi extrem de diverse, de la peisaje superbe, scăldate în minunate culori, până la câteva sute de peşteri ascunse în stânci, odinioară adăpost pentru tâlhari, chei impunătoare şi cascade cu apă limpede.

Cea mai impresionantă peşteră este Scărişoara, care adăposteşte, de peste trei milenii şi jumătate, cel mai mare gheţar subteran din România.

Peştera este cunoscută de la jumătatea secolului al XIX-lea şi de-a lungul timpului a fost cercetată de mai mulţi speologi. La peştera aflată la o altitudine de 1.165 de metri se poate ajunge pe mai multe drumuri iar în interior există o potecă săpată în stâncă, cu scări ancorate în pereţi.

Drumul este este răsplătit de frumuseţea stalactitelor şi stalagmitelor din interior, care, pe alocuri, unesc tavanul de podea, şi de impresionantul bloc de gheaţă din Sala Mare care dăinuie aici de peste 4.000 de ani.

Odinioară, peştera Scărişoara comunica cu peştera Pojarul Poliţei, de care o despart doar câţiva metri.

Nu departe de peştera Scărişoara, se află peştera Poarta lui Ionele, o rezervaţie speologică cu două intrări, inclusă în circuitul turistic, în care se pătrunde pe o intrare monumentală iar la ieşire se dezvăluie în faţa ochilor magnificele chei Ordăncuşii, aflate între stânci acoperite de vegetaţie, pe pereţii cărora se rostogolesc mici cascade repezi şi năvalnice.

O altă rezervaţie peisagistică este cascada Vârciorog iar peştera Gheţarul de la Vârtop, numită şi Peştera Minunată, unde au fost descoperite urme ale omului de Neanderthal, farmecă prin ineditul ei, prin coloanele, stalagmitele, stalactitele, draperiile şi cristalele de calcit, care fac ca ea să fie considerată drept una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară.

În comuna Vidra, pe stânca numită Dealul cu melci, se păstrază cochiliile pietrificate a 35 de specii de moluşte care trăiau odinioară în Marea Tethys.

Detunatele, aproape de granița dintre județele Hunedoara și Alba, sunt două vârfuri muntoase unice în România, formate din coloane de bazalt hexagonale apărute în urma unor erupţii vulcanice, dar care, potrivit legendelor, sunt din vremea în care pe aceste meleaguri trăiau zâne și uriași, după o luptă între un tânăr uriaș îndrăgostit de o zână și tatăl acestuia, care le dușmănea. Trupurile tinerilor uciși au fost înghițite de adâncuri iar flăcările care au ieșit din măruntaiele pământului s-au transformat în stane de piatră.