Județul Bistrița Năsăud este unul dintre județele cele mai ofertante în privința turistului însetat de zile memorabile de vacanță. Fiindcă în acest județ ai de toate: o zonă montană extrem de frumoasă, cu rezervații naturale de poveste – Rezervația Naturală Munții Rodnei – cu un oraș burg racordat la spiritul vechii comunități săsești – municipiul Bistrița – cu câteva zone puternic ancorate în valoarea tradițiilor și spiritualității locurilor cu adevărat românești – Valea Someșului, Valea Bârgăului, Valea Sălăuței, Valea Ilvelor – cu o stațiune balneoclimatică cu efecte de ”fabrică de sănătate” – Sângeorz Băi – cu localitatea cu cel mai bun aer din România – Colibița – cu satele și orășelele românești descrise atât de frumos de doi titani ai literaturii române: Liviu Rebreanu și George Coșbuc, de dragul cu care locuitorii acestor locuri își poartă graiul, portul și tradiția. O minunîție de județ.

De mai bine de 8 ani, o dată cu venirea la conducerea Consiliului Județean Bistrița Năsăud a unui ardelean admirabil, mândru de apartenența sa la aceste locuri – Radu Moldovan – preocuparea pentru promovarea turistică a acestui județ, pentru accesul cât mai favorabil la toate obiectivele turistice din județ pentru turiștii veniți din țară și din afară, inclusiv pentru românașii noștri întorși acasă de la muncă din străinătate a devenit una extraordinară, oferind județului o uriașă oportunitate de dezvoltare.

Mulți primari din județ, molipsiți de entuziasmul șefului de la județ dar și de comorile pe care le au localitățile lor au început să dezvoltemulte proiecte de dezvoltare și promovare turistică a zonei. Unul dintre cele mai bune exemple, deși sunt foarte multe exemple în Bistrița Năsăud, este localitatea Rebra.

Una dintre cele mai frumoase comune de munte din Bistriţa-Năsăud vrea să devină un punct de atracţie pentru turismul montan. Auorităţile locale au înţeles că turistul din zilele noastre nu se mulţumeşte doar cu peisaje frumoase, are nevoie şi de puţină acţiune. Ca urmare, lucrează la un plan de dezvoltare a ofertei turistice.

Primul pas făcut este reabilitarea drumului judeţean care face legătura între DN 17 D şi Parva.

Al doilea pas a fost reabilitarea clădirii și inaugurarea Centrului „Hubert Tyrode”, proiect realizat cu bani europeni, care s-a realizat în anul 2015. De atunci centrul a prins viața și și-a îndeplinit datoria, un veritabil centru de primire şi informare a turiştilor care nu a avut locuri de cazare, dar care a oferit pliante, hărţi, infochioşc cu traseele din zonă”, a declarat primarul Ioan Strugari.

Ioan Strugari – un om extrem de entuziast și de dornic să dezvolte turismul în localitatea sa, Parva. Devenit primar și, totodată, primul gospodar al comunei din postura de oier. El realizând împreună cu alți ciobani din zonă o adevărată bijuterie turistică – stâna turistică.

Nu în ultimul rând, Primăria Parva lucrează şi la diversificarea ofertei pentru turişti.

Ion Strugari se angaja în 2015 la lucruri importante. Pe care în bună parte le-a și rezolvat. „Vom amenaja o zonă care să se preteze turismului montan. Avem păstrăvărie nouă, avem produse tradiţionale cu care să aşteptăm turiştii. Vedeţi că mai nou comportamentul turiştilor s-a schimbat. Până acum, voiau cu toţii la mare, acum vor la munte. Aşa că noi studiem oportunitatea să amenajăm râul Rebra pentru rafting, să facem trei piste, pentru copii, pentru începători şi avansaţi în momentul în care vor fi debite mari pe râul. La asta ne gândim acum şi lucrăm cu un consultant. E un proiect costisitor, dar ne-am gândit la faptul că nu poţi aduce turişti pe care să nu ai unde să-i cazezi, să nu mai ai altceva ce să le oferi”, a mai spus primarul comunei Parva.

Rafting sau vâslirea pe ape repezi este un sport acvatic outdoor ce înseamnă coborârea pe râuri repezi de munte, cu bărci pneumatice, în echipe de două sau mai multe persoane. La noi în ţară poate fi practicat pe râurile Bistriţa, Jiu, Mureş, Someş, Crişuri, Nera, Cerna, Arieş, Buzău etc, care au un grad de dificultate mediu. Denumirea provine de la aşa zisele plute gonflabile (engleză: raft), ce au fost folosite prima dată de către armata americană. Aceste ambarcaţiuni fabricate din materiale foarte rezistente pot fi folosite în aproape orice condiţii şi pot trece peste orice obstacol. Sportul a devenit popular la mijlocul anilor 1970 atunci când rafturile au devenit accesibile pentru publicul larg. Rafting este considerat un sport extrem.

Proprietarii de oi din satul Parva au decis să investească banii primiți din partea Uniunii Europene și a statului într-o construcție modernă cu toate utilitățile care să fie folosită atât de ciobani, cât și de turiști. La 1700 de metri altitudine e apă curentă, duș, energie electrică, dar și un saivan în care animalele se pot adăposti noaptea sau în caz de vreme rea.

În locul unei construcții din lemn în care dormea ciobanul și tot acolo pregătea și brânza, în Munții Rodnei, la peste 1700 de metri altitudine, oierii din Parva au ridicat o stână modernă în care igiena, ordinea și curățenia sunt cuvintele de ordine. Numai ei știu cum au urcat materialele de construcție până aproape de cer știut fiind faptul că drumurile forestiere care duc spre golul alpin sunt distruse și periculoase.

Cu un curaj nebun cu iz de inconștiență, au cărat lemne, fier, gresie și faianță pe drumuri înguste de pe care, dacă privești în stânga și în dreapta, vezi fie stânca, fie hăul. Nu s-au gândit decât că trebuie să facă ceva cu banii europeni și cu cei ai statului român, primiți sub formă de ajutor ca să se modernizeze și să se dezvolte. Și au făcut ditamai clădirile precum cele din centrul unui oraș. Le-au făcut să le fie mai bine ciobanilor, turmelor de azi și din generațiile următoare.

La ele s-a gândit în primul rând Ioan Strugari, președintele Asociației crescătorilor de ovine din Parva, un om care nu se uită niciodată spre ce-a fost, privește doar înainte. Ca printr-o minune, lucrurile îi și ies. Întotdeauna.

În paralel, administraţia locală încurajează mai ales tinerii să aplice pentru fonduri europene şi să deschidă pensiuni.

Ioan Strugari (PSD) a anunţat că intenţionează să candideze la un nou mandat tot din partea social-democraţilor.