Cu toții treceti prin Valea Oltului fie în vacanță, fie cu treabă, cu gânduri, cu probleme. Majoritatea celor care trec pe acolo nu utilizează centura orașului Călimănești, prin Păușa și Jiblea, și treceți direct prin oras. Dar dacă se întâmplă să mergeți pe centura Călimăneștiului, în localitatea Păușa este un indicator discret care îți indică Mănăstirea Stănișoara la 6 km.
Drumul urcă lin pe lângă complexul de vile și tabăra pentru copii de la Păușa. Este fabulos, ca în poveste, urmează cursul unui părăriaș repede de munte. Pe stânga și pe dreapta niște poienițe superbe, prea bune pentru un picnic sau un grătar cu cei dragi. Drumul este pietruit, acceptabil zic eu, și străbate la început o pădure deasă pe urmă atacă în plin stâncile și își face loc printre ele. Este un pic urcuș, probabil după ploaie este mai greu de abordat. Oricum este bine întreținut.
Cine vrea să facă o drumeție de două ore prin natură, poate lăsa mașina jos în Păușa și poate continua pe cărare.
Cu mașina se merge cam 30-40 de minute, cu pauzele de rigoare pentru a poza paradisul prin care treci. Peisaje de vis.
Și după toata acțiunea, ieși din pădure, la poalele muntelui, într o poieniță ca în povești. Acolo, la umbra masivului Cozia se află una dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din țara noastră. Sub stâncile impozante se află o biserică de piatră, uriașă, împrejmuită de chilii ale călugărilor. Mănăstirea Stănișoara.
Articolul continuă mai jos. Îți place?
Urmărește Colțișor de România și pe facebook
Peisajul este frapant, când am coborât din mașină nu îmi venea să cred unde mă aflu. În jur o liniște apăsătoare, puteai sa îți auzi ticăitul de la ceas.
Mănăstirea Stănișoara este unul dintre puține locuri din țara noastră unde kitschul nu a pătruns. La mănăstirea Stănișoara, pur și simplu, nu vezi tarabe cu toate chinezăriile și turcismele care sunt principalele lucruri de vânzare în România. Este o mănăstire unde călugărul își îndeplinește atribuțiile pe deplin. Am văzut călugări cum munceau la scoaterea cartofilor, alții cărau fân, alții munceau la asfaltarea unei alei. Și atenție, nu aveau firmă și utilizare de asfaltare, ci aduceau piatră din munte cu căruța, altii o spărgeau cu barosul, alții preparau betonul și alții constuiau aleea. Totul se desfășura în echipe de câte 2 călugări. În biserică era un alt călugăr care îți răspundea la toate întrebările, amabil, pur și simplu îi citeai lumina pe față.
Mănăstirea Stânișoara este situată la poalele masivului Cozia, pe versantul său sudic, în cadrul localității Călimănești, în județul Vâlcea.
Este o mănăstire de călugări și are hramul „Sfântul Gheorghe”. Un lucru interesant despre această mănăstire este faptul că până în secolul XVIII, , lăcașul s-a numit „Nucet”, iar apoi s-a schimbat în „Stânișoara”, nume ce provine de la stânele de oi din această zonă montană.
Pentru a ajunge la mănăstire, poți porni și din Căciulata, traversând Păușa și un drum forestier. Totodată, în funcție de punctul tău de pornire, poți face traseul pe jos sau cu mașina.
La Nucet – Stănișoara, primul așezământ monahal a fost un schit construit din lemn (nu se cunoaște data construirii), ce se leagă de numele sihaștrilor Meletie, Neofit, Isaia și alții, veniți pe aceste locuri de la Sfânta Mănăstire Cozia și trăitori ai peșterilor de aici. În 1747, Gheorghe Clucerul, împreună cu alți boieri din Pitești, zidesc aici o biserică ce a fost pustiită în 1788 de năvălitorii turci, care au incendiat biserica iar pe călugarii i-au omorât.
Între anii 1803-1806 este reconstruit schitul Nucet – Stănișoara de către monahii Sava și Teodosie, veniți de la Muntele Athos, sprijiniți de episcopul Iosif I al Argeșului, dar incendiul din 1850 va distruge întregul așezământ.
Actuala biserica din piatră a fost construită între anii 1903-1908, sub ctitoria episcopului Gherasim Timus, stareț fiind Nicodim Manu. În anul 1937 se construiește biserica paraclis. La mănăstirea din munte, au participat la punerea pietrei de temelie șase arhierei membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La aceea vreme în incinta mănăstirii se găsea o casă de odihnă cu 100 de paturi.
Întregul așezământ monahal se află într-un cadru natural liniștit, înconjurat de frumuseți naturale ispititoare. Monahii duc o viață foarte austeră, slujbele se țin noaptea, iar hrana este fără carne.