Da, chiar așa, știați că în România există un castel-calendar? Nu este o glumă. Există un castel – o ”comoară” ascunsă a României – în localitatea Zău de Câmpie, în județul Mureș, despre care mult prea puțini români și străini au auzit de el.
Printre „comorile” ascunse al României, de care foarte puţini au auzit, se numără şi Castelul-Calendar din Transilvania. Un loc plin de mister, care ascunde o frumoasă poveste de iubire prin arhitectura sa unică şi care ar putea atrage sute de mii de turişti dacă ar fi promovat intens.
Moşia din Zău de Câmpie a intrat în posesia familiei Ugron în a doua jumătate a secolului 18., prin căsătoria lui István Ugron cu baronesa Anna Bánffy. Posesiunea din Zau a făcut parte din zestrea baronesei, astfel că soţii s-au stabilit pe moşie şi au fondat „ramura din Zău de Câmpie” a familiei nobiliare Ugron. Moşia a intrat pe rând în posesia succesorilor, iar în anii 1860 Sándor Ugron (1826–1901) s-a instalat în moşie împreună cu soţia sa, Rozália Kendeffy din Râu de Mori (1836–1898). Dintre cei patru copii ai cuplului, Miklós (1858–1899) a fost moştenitorul averii, dar după moartea lui prematură, fratele său István a primit moşia. Pe vremea respectivă István Ugron a fost angajat ca și consul în Tbilisi, iar pe domeniul din Zău a existat un conac vechi, o casă de oaspeţi, un parc şi o criptă familială. Ugron a iniţiat construirea unui nou castel în 1908, la 9 ani după ce a moştenit proprietatea.
István Ugron (1862–1948) a avut o carieră diplomatică de succes în serviciul Monarhiei Austro-Ungare, timp de 32 de ani. În timpul construcţiei castelului el a fost delegat la Varşovia (1903–1909), la Bucureşti (1909–1910) şi în Belgrad (1911–1914). În 1918 s-a pensionat şi s-a stabilit în Transilvania, unde a îndeplinit mai multe funcţii publice şi politice importante: a fost preşedintele Societăţii Muzeului Ardelean (1921–1925), intendent suprem al Eparhiei Reformate din Ardeal (1924–1935), preşedintele Partidului Naţional Maghiar (1923–1926).
Construit pe un deal de lângă localitatea Zău de Câmpie, în anul 1911, Castelul-Calendar nu este doar o legendă. Clădirea are 365 de ferestre, câte zile are un an, 52 de camere, câte săptămâni sunt într-un an, 4 turnuri, la fel ca anotimpurile și 12 holuri, câte sunt lunile anului.
A fost construit de către Istvan Ugron, pe atunci ambasadorul Austro-Ungariei în Rusia, care a cerut să fie ridicat ca mărturie a iubirii veşnice pe care o purta pentru una dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei.
Legenda spune că, pe când se afla în Rusia, el s-a îndrăgostit de una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Fata l-ar fi acceptat dar pretențiile ei au fost mult prea mari. Aceasta i-a cerut baronului să paveze drumul către castel cu bani de aur. Și baronul s-a apucat de treabă.
Ambasadorul îndrăgostit a dat poruncă muncitorilor pentru a-i îndeplini hatârul iubitei. Doar că pe la jumătatea drumului prințesa a cerut ca banii de aur să fie puși în cant, pentru ca nimeni să nu pășească pe coroana împăratului, potrivit acesteia reprezenta o lipsă de respect și loialitate față de împărat. Ugron a dat din nou poruncă pentru refacerea drumului, doar că de data aceasta nu i-au ajuns banii pentru întreaga porțiune de drum. Văzându-se neputincios și incapabil să îi îndeplinească cerințele femeii iubite, baronul Istvan Ugron a încetat o vreme să îi mai facă curte prințesei. Baronul a rămas fără bani.
Însă în momentul în care au venit bolșevicii la putere, în anul 1917, întreaga familie a țarului a fost ucisă, iar baronul s-a retras din viața publică cu inima plină de durere. Baronul, din marea lui tristețe nu a mai ieșit niciodată și nu s-a mai căsătorit.
Timp de trei ani oamenii locului au fost obligaţi să muncească acolo, gratuit, cu uneltele şi cu animalele lor.
Castelul de la Zău de Câmpie nu a fost vizitat foarte des de baron. Cu toate acestea a fost ridicat din ambiţia lui de a construi o reşedinţă de vară cu totul şi cu totul deosebită, diferită de orice altă reşedinţă.
În perioada comunismului a fost preluat de stat şi a primit mai multe destinaţii în timp. Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă şi transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de judeţ. Castelul a fost, pe rând, sanatoriu pentru bolnavii de TBC, şcoală şi depozit de cereale, iar în ultimii ani casă de copii.
În trecut, castelul a devenit centru de plasamament aflat în subordinea Consiliului Judeţean Mureş şi a adăpostit aproximativ 70 de fete orfane.
Casa de copii a fost desființată în 2012, prin hotărâre de consiliu județean, iar ultimii copii au fost mutați de acolo în case de tip familial. Castelul ar putea găzdui în viitor un centru pentru persoane vârstnice. Din păcate, starea construcţiei se agravează însă pe zi ce trece.
În prezent, Castelul-Calendar se află pe lista monumentelor istorice din România și face parte din patrimoniul Consiliului Județean Mureș. Din păcate, castelul s-a degradat în perioada comunistă și are nevoie de o reabilitare.
Anul trecut, autoritățile au anunțat că au de gând să acceseze fonduri europene pentru restaurarea Castelului-Calendar.
În 2017 s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului către Muzeului Județean Mureș, pentru desfășurarea unor activități muzeale.
Acum, Castelul-Calendar este închis, însă vizitatorii îl pot admira din exterior și se pot plimba prin curtea sa.