Mulți oameni care iubesc această țară și plaiurile ei minunate pot spune de multe ori că există multe, foarte multe locuri pe care nu le cunosc, despre care nu au auzit, cu atât mai mult, nu le-au văzut, dar care sunt adevărate colțișoare de rai pe pământ.
Am trecut de foarte multe ori cu mașina prin Lupeni, o comună mare, frumoasă și bogată din județul Harghita. Cu oameni harnici și gospodari – se vede pe casele și curțile lor îngrijite. Dar care, aparent, nu mi-a atras atenția despre frumusețea excepțională a locului, despre peisajele absolut senzaționale surprinse de un om al locului, totodată un fotograf de mare talent.
O să vorbesc mai mult despre acest om – Emil Jakab – care este nu numai fotograf excepțional, un fotograf de mare talent dar și un om care face turism de nota 10.
Pensiunea Domniei Sale – Ábel Bölcsője – fiind un adevărat colțișor de rai din comuna Lupeni.
Domnul Jakab administrează cu multă implicare o pensiune care face mare cinste localității Lupeni, toți turiștii care îi calcă porțile fiind extrem de mulțumiți.
Ei bine, comuna Lupeni se află la poalele Depresiunii Vișagului, pe partea dreaptă a bazinului superior al râului Târnava Mare, în valea superioară a afluentului de dreapta acestuia, Pârâul Feeric (Nicoul Alb), Fehernyiko.
Lupeni (în maghiară: Farkaslaka) este o comună în județul Harghita, din estul Transilvaniei, formată din satele Bisericani, Bulgăreni, Firtușu, Lupeni (localitatea reședință de comună), Morăreni, Păltiniș, Păuleni, Satu Mic și Sâncel.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Lupeni se ridică la 4.473 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 4.434 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (94,59%), cu o minoritate de romi (3,09%). Pentru 1,9% din populație nu este cunoscută apartenența etnică.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (79,95%), dar există și minorități de reformați (11,96%), unitarieni (4,45%) și martori ai lui Iehova (1,1%). Pentru 1,9% din populație nu este cunoscută apartenența confesională.
Am vrut să facem această precizare legată de apartenența confesională fiindcă biserica, oricare ar fi ea, și credința joacă un rol foarte important în viața comunității. Oamenii din satele comunei Lupeni, fiind oameni credincioși, păstrători ai credinței și ai tradițiilor locale secuiești, mândri de originea lor și de locurile natale și dornici să facă multe lucruri frumoase pentru familia lor și pentru comunitatea în care trăiesc.
Sunt de vizitat mai multe obiective turistice – biserici aflate pe raza localității:
Biserica romano-catolică din Bisericani este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Bisericani. Ansamblul este format din următoarele monumente:
- Biserica romano-catolică
- Zidul de incintă.
Biserica reformată din Păltinișdatează din anul 1795. Biserica se află pe lista monumentelor istorice. Biserica a fost construită în anul 1795, aceeași datare corespunzând și clopotniței de lemn. În interior se remarcă, pe lângă amvon și Masa Domnului, stranele și parapetul corului, pictate în anul 1840.
Biserica reformată din Satu Mic datează din anul 1620. Biserica se află pe lista monumentelor istorice. Biserica a fost construită în anul 1620 și reparată în 1815. Turnul-clopotniță din lemn a fost construit în 1827.
În interior se remarcă valorosul tavan casetat, pe una dintre casete fiind trecut anul 1815, anul reparației capitale a bisericii.
Un loc absolut minunat și notabil pentru istoria întregii zone este Casa memorială a scriitorului Tamási Áron, monument istoric aflat pe teritoriul comunei Lupeni.
Fiind cea mai importantă personalitate a Ținutului Secuiesc născută în localitatea Lupeni se cuvine să acordăm mai multă atenție acestui subiect.
S-a născut în comuna Lupeni, în Secuime, numele lui la naștere fiind János Tamás. Tatăl lui a fost Dénes Tamás, un agricultor (țăran), iar mama lui Márta Fancsali. În anul 1904 a învățat în școala elementară din Lupeni (Farkaslaka).
Din 1910 a frecventat cursurile Liceului Romano-Catolic din Odorheiu Secuiesc. În anul 1916 a fost recrutat în armata austro-ungară. În anul 1917 a susținut bacalaureatul militar (hadiérettségi) la Alba Iulia.
Deoarece nu a vrut să trăiască viața strămoșilor lui țărani, în anul 1918 s-a înscris la facultatea de drept a Universității Maghiare Regale ”Ferenc József” din Cluj. În anul 1921 a terminat studiile universitare, după care a urmărit cursurile Academiei de Comerț, pe care absolvit-o în anul 1922. În acea vreme și-a schimbat numele din János Tamás în Áron Tamási. După terminarea studiilor, el a muncit ca funcționar bancar în Cluj, iar apoi în Brașov.
După încetarea Primului Război Mondial, a rămas, împreună cu familia lui, în Transilvania, care, conform Tratatului de la Trianon, a devenit partea Regatului Român. În luna iulie a anului 1923, când avea 26 de ani, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat în bănci.
În acea vreme a început cariera lui de scriitor, câștigând concursul de nuvele al Ziarului de Est (Keleti Újság) din Cluj, cu nuvela Tamás Szász, păganul (Szász Tamás, a pogány).
Primul volum de nuvele al lui (Lélekindulás) a fost inspirat de cântecele și baladele populare secuiești. A trimis manuscrisul din SUA la editura din Cluj, iar volumul a apărut în 1925. În perioada 1923 – 1925 a trăit în metropola americană New York, de unde s-a mutat la orașul Gary din statul Indiana, iar apoi la orășelul Welch din Virgina de Vest.] De aici s-a mutat acasă la Cluj în luna mai a anului 1926, devenind unul dintre cei mai populari scriitori maghiari din Ardeal.]
În perioada interbelică a scris mai multe volume de nuvele. Apoi a apărut romanul Címeresek, în care descrie viața din Ardeal, după care apare și opera lui principală: trilogia Ábel: romanele Ábel în pădure, Ábel în țară, și Ábel în America.[
Între anii 1926 și 1944 a locuit în Cluj, lucrând la revistele Ziarul (Az Ujság) și Opoziție (Ellenzék).
În 1926 s-a căsătorit cu Erzsébet Haliker, dar n-au avut copii. A fost unul dintre fondatorii revistei literare Helikon din Ardeal (Erdélyi Helikon). Din 1933 are o rubrică proprie în Revista Brașoveană (Brassói Lapok), cu titlul Vorbă curată (Tiszta beszéd). În 1936 încearcă, prin seria de articole intitulată Tineret activ (Cselekvő ifjúság), să înnoiască „gândul ardelean”. În această perioadă a cucerit de mai multe ori (1929, 1930, 1933, 1943) premiul Baumgarten, iar în 1940 a primit coroana Corvin (Corvin-koszorú).
După Dictatul de la Viena, Regatul Ungariei primește nordul Transilvaniei, Tamási începând să participe activ și în viața literară din Ungaria. În 1943 a luat cuvântul la întâlnirea scriitorilor de la Lillafüred. Între anii 1943 și 1949 a fost membru corespondent al Academiei Ungare de Științe. În 1944 se mută cu soția lui la Budapesta.
După război a rămas în Ungaria, iar în urma alegerilor parlamentare din 1945 a devenit deputat, în culorile Partidului Național Țărănesc din Ungaria. I s-a oferit de două ori să fie ministrul religiei și al învâțământului din Ungaria, dar a refuzat de tot atâtea ori. A avut un singur mandat în parlament.
În perioada 1949 – 1953, a fost aproape îndepărtat din viața literară, în acea vreme scriind mai ales piese de teatru de păpuși, fiind exclus și de la Academia Ungară de Științe. În urma relaxării de după decesul lui Stalin, în 1954 a devenit membru al consiliului național al Frontului Popular Patriotic.] A fost lăsat din nou să scrie articole și narațiuni, a primit și premiul Kossuth. În perioada 1956-1957 a fost președintele asociat al Uniunii Scriitorilor Maghiari. Din 1963 a fost membrul prezidiului Consiliului Național de Pace.
Bustul scriitorului se află în municipiul Odorheiu Secuiesc, orașul în care a absolvit liceul.
Áron Tamási a decedat la data de 26 mai 1966, la Budapesta. Conform dorinței lui, scriitorul a fost înmormântat în satul lui, la Lupeni, în județul Harghita. Este membru postum al Academiei Literare Digitale Ungare.
Casa memorială Tamási Áron a fost deschisă în anul 1972. Este o casă de lemn, acoperită cu șindrilă, în care s-a născut și a copilărit scriitorul Tamási Áron. Până în 1982 casa a fost îngrijită de Tamási Gáspár, fratele scriitorului, iar din 1982 de Tamási Erzsébet, sora scriitorului. Șura din curte a fost construită de Tamási Gáspár.
În casă se pot vedea mobila veche, obiectele folosite de scriitorul Tamási Áron, cărțile sale, scrisori, fotografii, acte personale, însemnări.
Mormântul lui Tamási Áron se află lângă biserica catolică din sat, între doi stejari. Monumentul Tamási a fost sculptat în 1972, dintr-o stâncă de 8 tone, de sculptorul Jenő Szervátiusz și fiul său Tibor.
Revenind la localitatea Lupeni ea este o minunăție în fiecare anotimp.
În mijlocul iernilor cu zăpadă.
Primăverile și verile însorite.
Toamnele care oferă peisaje impresionante.
Farmecul localității este potențat de ruginiul toamnei.
Și, în plus, localitatea îți oferă o minunată joncțiune cu natura. Cu pădurea, cu animalele.
Locul este minunat. Merită să veniți și să vedeți o zonă minunată.