Mănăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Ridicată în Munţii Trascăului, pe lângă valea Geoagiului (Dacica Germisara) într-un loc numit „Valea Mănăstirii”, bisericuţa cu hramul Izvorul Tămăduirii poartă ascunse în zidurile-i firave nu puţine taine şi legende. Mai este denumită şi ”Grădina raiului din Apuseni”.
Aşezământul este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, după unii autori chiar de la începutul secolului al XIII-lea, are prima dată certă anul 1376. Toponimul Râmeţ ar deriva de la Eremit=pustnic, concluzia fiind că a fost întemeiată de călugării retraşi în sihăstrie la adăpostul stâncilor de aici.
În 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotirea domnitorului Radu Vodă al Ţării Româneşti, care a primit de la regele Vladislav moşia de la Stremţ în ţinutul Râmeţilor. Făcând parte din domeniul de la Stremţ, mănăstirea a fost ocrotită şi îngrijită de familii boiereşti, proprietare ale domeniului.
Mănăstirea şi biserica s-au mai aflat sub protecţia lui Matei Corvin, ca şi a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o şi a fost una dintre puţinele care au rămas ortodoxe în secolul al XVIII-lea, până la distrugerea ei prin tunurile generalului Bukow.
Faptul este consemnat într-un limbaj profetic de unul dintre călugări: „scris-am eu Silvestru monahu cînd au stricat necredincioşii mănăstirea de la Rîmet şi cea de la Geoagiu, la anul 1762, în august 20, într-o zi de sîmbata spre pieirea loru”.
După o nouă distrugere, ca represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, (1785), biserica este refăcută în 1792.
Mănăstirea s-a redeschis la 1940, iar în 1955 sinodul hotărăşte transformarea ei în mănăstire de maici. În 1959, este desfiinţată de comunişti, dar maicile revin în 1962, sub „acoperirea” unei secţii de covoare, care funcţionează şi în prezent.
Catedrala Munţilor Apuseni
Renumele acestei mănăstiri este legat în mare măsură de cel al episcopului Emilian Birdaş de Alba-Iulia. În decursul episcopatului său a fost efectuată o complexă operaţie de ridicare a bisericii vechi cu 2 metri şi 8 centimetri, (astfel fiind salvată de la distrugere) şi concomitent a fost construită biserica nouă cu Hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, numită şi Catedrala Munţilor Apuseni. ”Cele două biserici de la Râmeţ vor grăi peste ani şi veacuri despre credinţa poporului român născut creştin, despre iubirea de neam şi glie strămoşească a fiilor lor, de unitatea tuturor în duhul dragostei creştine”, a spus Episcopul Emilian Birdaş la finalizarea lucrăilor.
Mănăstirea este situată la circa 12 km vest de Aiud, 17 km nord-vest de Teiuş şi 36 km nord-vest de Alba Iulia. Lăcaşul de cult este aşezat în valea îngustă şi stâncoasă săpată de apa Geoagiului în Munţii Trascăului, fiind dominată de pereţi de calcar ce se ridică de o parte şi de alta a văii.
Biserica Veche păstreaza fragmentar mai multe straturi de pictură de valori diferite. Cea mai veche pictură datează din anul 1300. Al doilea strat de pictură, de o mare valoare, atât documentară cât şi artistică, poate fi datat cu precizie, datorită inscripţiei de pe coloana din dreapta a bisericii unde putem citi atât anul 1376, cât şi numele meşterului, Mihu de la Crişul Alb, şi cel al Arhiepiscopului Ghelasie, egumen al mănăstirii şi primul Arhiepiscop român-ortodox din Transilvania. Pictura lui Mihu se detaşează prin măiestria desenului, simţul culorilor, varietatea fizionomiilor, precizia şi frumuseţea grafiei. Un alt strat de pictură de factură post-brâncovenească, care datează din 1749, are de asemenea o certă valoare artistică.
Biserica nouă are ca hramuri Adormirea Maicii Domnului şi Sfinşii Apostoli Petru şi Pavel, a fost construită din zid în formă de cruce în anii 1982-1986 şi este de dimensiuni monumentale.
Salvarea din 1988
Salvarea bisericii vechi a avut loc în 1988 în urma procesului de ridicare a construcţiei. „Episcopul Emilian a văzut Mănăstirea Schitul Maicilor, din Bucureşti, prima lucrare de translare a unei clădiri; construcţia cântărea 750 de tone şi pentru a fi adusă în locul stabilit a fost nevoie de 5 mişcări pe o suprafaţă de 245 de metri şi o ridicare de la pământ de 1,6 metri. Episcopul Emilian a observat lucrarea, m-a contactat şi i-am promis că îi voi face o vizită. Am venit pe drumul neasfaltat spre Mănăstirea Râmeţ, după ce Episcopul Emilian mi-a spus ideea lui de a-l ajuta cu vechea biserică de la Râmeţ. Aici, râul Geoagiu a adus aluviuni, era apă în biserică şi orice încercare de a scăpa de infiltraţii a fost sortită eşecului. Au venit aici, rând pe rând, echipe de specialişti, dar nu au găsit soluţii. Am început să studiez proiectul şi pot să spun că Dumnezeu m-a îndrăgostit de această idee, iar la data de 8 august 1988 am demarat lucrarea. Maicile de aici mă rugau să le ajut pentru că nu aveau un loc unde să se roage. În biserică, apa trecea uneori deasupra genunchilor şi mi-am concentrat eforturile spre a le ajuta”, a spus Eugeniu Iordăchescu, pentru ziarulunirea.ro.
Scheletele din fundaţie
Vechea biserică s-a ridicat cu 2,08 metri, folosindu-se o tehnică prin care s-a urmărit mereu păstrarea orizontalităţii. Pe conturul bisericii au fost montate aparate maister, care semnalau orice înclinare a edificiului. Lăcaşul de cult a fost ridicat manual, folosindu-se 24 de prese – 12 active şi alte 12 pasive. Biserica a fost ridicată cu un pas de 10 cm, folosindu-se 12 prese care lucrau, iar în acest timp celelalte 12 erau în pauză.
În timpul lucrărilor la fundaţia bisericii s-au găsit 20 de schelete, ce au fost duse apoi la Institutul de Antropologie de la Iaşi. Acolo, experţii au stabilit că o parte din schelete datează din secolul 11, iar celelalte din secolul 17. Sunt rămăşiţele unor bărbaţi ce nu au trăit mai mult de 50-60 de ani şi erau lacto-vegetarieni. E posibil ca aici să fi fost un centru monahal puternic, înainte de anul 1377, an înscris pe cel de-al treilea strat de pictură realizat de Mihu – zugravul de la Crişul Alb, cel care consemnează şi numele arhiepiscopului autohton al Transilvaniei – Ghelasie. Vechea biserică are şi subsol, cu o înăţime de 1,60-1,70, ce poate fi pus în valoare, însă amenajarea sa e dificilă din cauza înălţimii încăperii.
Muzeul din mănăstire
Mănăstirea Râmeţ are un muzeu ce găzduieşte o colecţie de carte veche, icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte etnografice şi de cult. Vizitatorii pot vedea aici piatra din Sfânta Golgota, adusă din Ierusalim, o piatră cu rugul Maicii Domnului de la Muntele Sinai şi obiecte de îmbrăcăminte specifice portului popular din zonă. Sun expuse incoane foarte vechi, din anii 1764, 1792 şi 1849, o bancă din lemn de la prima şcoală românească, o maşină de calculat, dar şi desagii cu care părintele Dometie, devenit preot duhovnic la Râmeţ, în 1959, căutat de credincioşi pentru puterea sa duhovnicească, se plimba pe dealuri.
Citeste mai mult: adev.ro/pbckid
Citeste mai mult: adev.ro/pbckid