Gârda de Sus este un loc minunat. În inima Munților Apuseni, un loc parcă creat să fie inima și locul de unde pornesc cele mai importante trasee pe cărări de munte. Gârda de Sus este o minunăție a Munților Apuseni. Mulți o consideră și o numesc Centrul Turistic al Munților Apuseni.
La Gârda de Sus sunt locuri minunate unde să poți să tragi peste noapte, să mânânci bine, gustos și sănătos după rețete tradiționale, să te bucuri de aerul curat de munte și de ospitalitatea moțească, de stilul tradițional, de modul în care lemnul înnobilează casele tuturor oamenilor din Munții Apuseni. Să vizitezi obiective turistice unice în lume (Peștera Ghețarul de la Scărișoara), să te racordezi la viața pastorală a oamenilor de la munte.
Comuna Gârda de Sus este o localitate de pe teritoriul județului Alba fiind aşezată pe cursul superior al Arieşului Mare, în inima Munţilor Apuseni la poalele Bihariei, culmea cea mai înaltă şi masivă din Carpaţii Occidentali, dominată de vârful Curcubăta Mare (1849 m).
Amplasarea satelor din comuna Gârda de Sus se încadrează în zona caracteristică a Munţilor Apuseni fiind răsfirate pretutindeni în grupuri de trei pâna la zece case formând cătunele, sau în grupuri de zece până la cincisprezece case la care se adaugă cătunele vecine formând sate. La această dată comuna are 17 sate în componenţa sa administrativă şi o suprafaţă de 8.211 ha.
Am ales să te invităm într-o pensiune agroturistică poziționată chiar în centrul localității Gârda de Sus, pe Str. Centru nr.51, chiar pe malul râului Gârda Seacă, unde aerul foarte puternic și susurul apei te îndeamnă la odihnă, recreere și relaxare, la Pensiunea Agroturistică Danciu.
Îmbinând tradiția cu modernitatea într-un ansamblu armonios și deosebit de primitor, Pensiunea Agroturistică Danciu le oferă oaspeților săi o experiență unică într-un cadru minunat și primitor. Te vei simți ca la tine acasă.
Interioarele elegante prin ineditele aranjamente și accesorii rustice vă asigura un confort deosebit si un sentiment cald de intimitate, datorat frumosului mobilier din lemn, accentelor tradiționale strecurate discret și notei familiale ce domină întregul complex.
În plus, locația pensiunii, aflată în sânul naturii, o transformă într-o oază de liniște și relaxare; pădurile de brad vă îmbie de jur imprejur să le căutați răcoarea, râul Gârda Seacă din apropiere vă invită la scăldat și la pescuit iar nopțile, luminate de miliarde de stele și de flăcările jucăușe ale focului de tabără, au un farmec deosebit.
Pensiunea Agroturistică Danciu vă oferă:
– curte mare cu iarba, loc de parcare, ce duce pana la rau;
– spațiu de joacă amenajat :
-fermă didactică;
-trambulina, tobogan, masă de tenis;
– încălzire centrală și saună;
– acces internet;
– la cerere, se poate asigura transportul până la pârtia de ski Vârtop – Arieșeni;
– pavilion acoperit pentru luat masa afară, cu grătar;
– restaurant propriu cu mâncăruri tradiționale cu produse de la ferma proprie;
– se pot închiria și fără masă – având la dispoziție o mică bucătărie echipată cu tot ce trebuie;
– se accepta animale de companie talie mica.
Dupa o vacanta la Pensiunea Danciu, amintirea acestui colt de rai va va readuce cu siguranta inapoi!