Am început cu ceva timp în urmă în COLȚIȘOR DE ROMÂNIA o serie de articole de promovare a vacanțelor de toamnă în România și a câtorva dintre cele mai frumoase destinații de vacanță de văzut și savurat în acest anotimp, pe care nu trebuie, nu ai voie să le ratezi.
Puțini români, mult prea puțini știu să savureze un concediu (mini-concediu) sau măcar o ieșire de weekend toamna în mijlocul naturii.
Toamna este sezonul simfoniilor de culori. Pentru unii, toamna este un anotimp melancolic, pentru alții este o perioadă care mustește a frumuseți îmbietoare. Indiferent dacă această perioadă a anului este sau nu pe placul dumneavoastră, nu aveți cum sa rămâneți indiferenți la splendoarea culorilor pe care ni le oferă. prin propunerea noastră de vacanță de toamnă vrem să vă ducem cu ochii minții într-un tărâm absolut admirabil în orice anotimp. În Țara Moților. Mai precis la Gârda de Sus.
Localitatea Gârda de Sus este situată pe valea superioară a Arieșului Mare, în județul Alba, la nord-vest de Câmpeni, localitatea fiind străbătută de drumul national DN 75. Cele 17 sate componente sunt răsfirate pe pantele Munților Bihorului ocupând o suprafață de 8.211 ha.
Obiectivele turistice, multe la număr pe care le poți vedea, sunt cu atât mai frumoase cu cât ele pot fi surprinse în peisajul toamnei, al transformării naturii după ieșirea din vară, în pregătirea ei pentru intrarea în iarnă. Am ales să vă invităm la Gârda de Sus în acest timp fiindcă veți percepe locul ca pe o lume incredibila, de poveste și de peisaje admirabile, care vă va trezi toate simțurile și care vă va merge direct la inimă.
Așa că hai la Gârda de Sus. E o idee minunată să pui la cale o escapadă de weekend, o mini-vacanță de toamnă, într-o destinație în care poți admira natura din plin. Fiindcă această destinație este cea mai bună recomandare și confirmare a ceea ce înseamnă turism rural de foarte bună calitate.
Chiar daca fenomenul pandemiei și restricțiile impuse creeaza multe probleme celor interesati de vacanta, noi avem solutia. La Gârda de Sus, unde vrem să vă invităm pentru 3-5 zile de vacanță frumoasă este o localitate situată într-un peisaj superb, încărcat de istorie și de tradiții frumoase, cu posibilități de cazare foarte bune, cu produse agroalimentare curate, sănătoase care se așază pe mesele Dumneavoastră fiind preparate după rețete tradiționale.
Comuna Gârda de Sus se pregătește să devină staţiune turistică de interes local. Gârda de Sus face parte din Parcul Natural Apuseni. Teritotirul comunei reprezintă o zonă importantă cu peisaj carstic montan, cu o biodiversitate bine conservată, cu un turism specific şi de calitate, cu un mod de utilizare durabilă a resurselor şi o infrastructură care sprijină dezvoltarea durabilă.
Comuna, fiind situată în inima Munţilor Apuseni, dispune de numeroase obiective turistice şi culturale, pe teritoriul comunei aflându-se un număr de 10 peisaje declarate rezervaţii ale naturii precum şi de numerose formaţiuni carstice (peşteri, chei).
În comuna Gârda de Sus se află Peştera Gheţarul Scărişoara, peştera ce adăposteşte cel mai mare depozit de gheaţă fosilă din ţară (100.000 mc). Este un gheţar de tip static, aflat pe fundul unui aven, reprezentând prima peşteră declarată monument al naturii din România.
Peștera lui Ionele este o altă bijuterie a zonei.
Din centrul comunei pleacă majoritatea traseelor turistice ale zonei, deci putem spune că Gârda de Sus este „centrul turistic” al Munților Apusenilor.