Centrul Național De Învățământ Turistic este urmașul celei mai renumite școli din industria ospitalității – Centrul de Formare si Perfecționare pentru Cadrele din Industria Hotelieră si Turism – înfiinţat în 1971. La baza înființării Centrului s-a aflat Acordul Guvernului României cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) din 24 octombrie 1964 si proiectul de asistență P.N.U.D. ROM 71/506/1971 privind Dezvoltarea turismului.
În cei 50 de ani de funcționare, centrul, sub diversele sale forme și denumiri, a avut ca principal scop promovarea profesionalismului în turismul românesc prin crearea unor standarde de înalt nivel care, transmise generațiilor de cursanți, a făcut din aceștia adevărați profesioniști în domeniu.
În activitatea sa de-a lungul timpului, Centrul a organizat și desfășurat aproximativ 1.000 de cursuri care au fost absolvite de peste 10.000 de cursanți, cele peste 72.000 de ore de curs fiind susținute de 50 de profesori certificați.
Misiunea Centrului Național de Învățământ Turistic este:
- formarea de profesioniști în domeniul turistic;
- implementarea unui sistem de instruire permanent deschis interacțiunii cu mediul economico-social la nivel național şi global;
- compatibilizarea învățământului turistic românesc cu cel european, mai ales în ceea ce privește programele de studiu, astfel încât profesiile dobândite în România să poată fi exercitate în cât mai multe țări europene;
- inițierea si înscrierea în coordonatele inițiativei de educație permanentă (life – long learning) a Uniunii Europene – accesarea fondurilor europene în vederea dotării materiale a bazei de instruire;
- susținerea legăturilor de cooperare, colaborarea cu instituții de învățământ turistic reprezentative în U.E.;
- afilierea la organizații şi asociații europene şi mondiale de specialitate.
Cursurile şi programele de pregătire organizate de C.N.I.T. se desfăşoară în conformitate cu standardele ocupaţionale, dezvoltând competenţe profesionale specifice diverselor ocupaţii din industria turismului si HoReCa, necesare asigurării unor servicii de calitate la standarde internaţionale.
Cursurile organizate de către C.N.I.T. vă vor dezvolta competenţele de bază pentru a începe să profesaţi, pentru a vă spori creativitatea şi pentru a fi mereu pregătit la locul de muncă. Indiferent de cursul ales, acesta va fi potrivit dacă vă doriti să învăţati din pasiune.
La nivelul Centrului Național de Învățământ Turistic se organizează în prezent următoarele cursuri acreditate:
–competențe antreprenoriale – curs de specializare de 60 de ore (30 de ore de teorie și 30 de ore de pregătire practică), cu predare online, preț 450 Ron (fără TVA);
–curs bucătar (NC 5122.2.1) – curs de calificare nivel 3 cu durata de aproximativ 6 luni (cu durata de 720 de ore din care 240 de ore de teorie și 480 de ore de pregătire practică), cu participare fizică la curs, preț 800 Ron (fără TVA). Pregătirea practică se desfășoară în laboratorul propriu şi în producție în cadrul hotelurilor și restaurantelor cu care CNIT a încheiat convenţii de practică. Modulul se finalizează cu caiet de practică în bucătărie;
–curs cofetar-patiser (NC 7412.2.1) – curs de calificare nivel 3 cu durata de aproximativ 6 luni (cu durata de 720 de ore din care 240 de ore de teorie și 480 de ore de pregătire practică), cu participare fizică la curs, preț 800 Ron (fără TVA). Pregătirea practică se desfășoară în laboratorul propriu şi în producție în cadrul hotelurilor și restaurantelor cu care CNIT a încheiat convenţii de practică. Modulul se finalizează cu caiet de practică în bucătărie;
Cele două cursuri anterior menționate se finalizează cu examen de absolvire care constă în:
-Test tip grilă cu subiecte care acoperă integral tematica programei.
-Proba practică constă în executarea de preparate şi prezentarea acestora, conform biletelor de examen extrase.
Absolvenții primesc un Certificat de calificare profesională cu recunoaștere națională și internațională eliberat de Autoritatea Națională a Calificărilor, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale.
Centrul Național de Învățământ Turistic este autorizat ca furnizor de formare profesională pentru mai multe ocupații din domeniul HoReCa de către Autoritatea Națională a Calificărilor.
C.N.I.T. organizează lu alte cursuri de formare în ocupațiile de cameristă (NC5142.1.1) și ospătar/chelner vânzător în unitățile de alimentație publică (NC5123.2.1). Detalii despre aceste cursuri acreditate de calificare puteți găsi pe site-ul instituției www.cnit.ro
Centrul Naţional de Învăţământ Turistic organizează și cursuri nonformale ce au ca scop aprofundarea şi asimilarea de noi cunoştinţe, competenţe într-un mod organizat, interactiv, având la bază materiale de studiu deţinute în biblioteca turistica.ro.
Cursurile noastre pot fi parcurse de către toţi cei interesaţi să acumuleze informaţii noi, din diferite domenii ale turismului şi nu numai, indiferent de nivelul de studii al fiecăruia.
Centrul dispune de 3 săli care pot fi închiriate și care dispun de toate dotările necesare. Sălile sunt localizate în incinta Hotel Ramada Plaza, situat în București, B-dul Poligrafiei 3-5, Sector 1.
Sălile beneficiază de lumină naturală pe parcursul întregii zile. Accesul este individual. Sălile au în dotare 2 grupuri sanitare, lobby și o terasă circulabilă de aproximativ 140 mp.
Sălile sunt dotate cu mobilier specific:
• Scaune cu măsuță rabatabilă sau scaun+birou;
• Birou pentru lector;
• Whiteboard;
• Videoproiector;
• Flipchart;
• Wireless;
• Aer condiționat.
La cerere, se pot oferi:
• Laptop;
• Servicii de printare/xeroxare;
• Catering.
Sălile pot fi configurate, în funcţie de necesităţi, pentru o varietate de activități:
• Cursuri;
• Training-uri;
• Seminarii;
• Conferințe;
• Workshop-uri;
• Board games-uri;
• Ateliere;
• Expoziții;
• Team-building-uri;
• Lansare de produse/servicii;
• Casting.
Centrul Național de Învățământ Turistic este condus de Domnul Cristian Petrescu, un profesionist cu o vastă experiență în domeniul turismului, îndeplinind în decursul timpului și demnitatea de Ministru al Turismului.
CENTRUL NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT TURISTIC S.A. se găsește în Bucureşti, B-dul Poligrafiei nr.3-5 Sector 1. Adresă web: www.cnit.ro
Telefon: 021.5492.890
Email: [email protected]