Când am început documentarea și scrierea acestui articol am plecat de la afirmația argumentată a unui istoric român care spunea că sub București există o rețea de tuneluri subterane care permite circulația pe jos, cu căruța, călare, cu barca, cu mașina sau chiar cu … metroul. Și iată ce am aflat. Încerc să vă povestesc și Dumneavoastră câteva lucruri legate de această rețea într-un prim episod al unul serial foarte interesant intitulat ”Tunelurile subterane ale Bucureștiului”.

Povestea a început acum câteva sute de ani. Tunelurile secrete de sub Bucureşti au stârnit întotdeauna controverse, iar cei care locuiesc în Capitală au fost fascinaţi de „labirintul unui oraș de sub alt oraş, Bucureștiul”.

În urmă cu sute de ani, pe locul în care acum se află Bucureştiul erau casele unor boieri importanţi ce aveau terenuri întinse pe care cultivau viţă de vie.

Tunelurile sunt vechile crame boierești și tunelurile pentru refugiere

Majoritatea caselor deţinute de boierii din trecut erau dotate cu nişte crame uriaşe în interiorul cărora erau depozitate zeci, chiar sute de butoaie şi sticle pline ochi cu vin. Aşa se face că de-a lungul timpului sub Bucureşti au fost descoperite o mulţime de tuneluri despre care istoricii susţin că ar fi, de fapt, nişte urme ale vechilor crame.

De asemenea, pentru că în Bucureştiul de odinioară jafurile erau la ordinea zilei, iar războaiele erau o ameninţare constantă, cei mai înstăriţi boieri ai acelor vremuri îşi construiau casele cu tuneluri lungi, astfel încât să poată să fugă în caz de urgenţă, salvându-şi vieţile.


Explică acest lucru istoricul Dan Falcan: „În secolele XVI–XVIII, marii boieri îşi construiau casele cu tuneluri lungi de câteva sute de metri care dădeau, de obicei, în câmpie. În caz de război, dacă erau jefuiţi, reuşeau să scape în acest fel“.


De obicei, tunelurile erau săpate în aşa fel încât prin ele putea trece o căruţă sau călăreț călare.

Cel mai mare constructor de tuneluri subterane în București a fost chiat Nicolae Ceaușescu

Tunelurile lui Ceauşescu

Deşi unele tuneluri au fost săpate în urmă cu sute ani, iar altele sunt doar părţi din beciurile domneşti de altădată, în Bucureşti au fost săpate şi în timpul lui Nicolae Ceauşescu o mulţime de tuneluri. Acestea, susţine istoricul Dan Falcan, făceau legătura între punctele cheie ale Bucureştiului, fiind realizate exclusiv pentru Ceauşescu. La nevoie, el putea să scape prin acest labirint subteran.

„Reţeaua pleca de la Comitetul Central al Particului Comunist Român spre Magazinul Muzica, Biserica Kretzulescu şi Palatul Regal. Se trecea prin ele cu barca, iar adâncimea apei era de un metru“, mai povesteşte istoricul.

Şi despre Casa Poporului au fost făcute o mulţime de speculaţii, ani de-a rândul vorbindu-se despre o adevărată reţea de tuneluri. Concret, se spunea că sub impunătoarea clădire din Bucureşti ar exista o reţea impresionantă de tuneluri.

În urmă cu șase ani, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, Anca Petrescu, arhitecta Casei Poporului, spunea că sub Palatul Parlamentului se află două buncăre antiatomice şi un adăpost antiaerian.

De asemenea, spunea arhitecta, galeriile care se întind pe câteva niveluri şi tuneluri de fugă sunt părţi normale ale unei asemenea construcţii:„Dacă în cazuri de urgenţă cineva se adăposteşte în buncărele de sub Casa Poporului, trebuie să iasă de acolo într-un fel sau altul. Acesta este rostul unor tuneluri de fugă. Cât despre un oraş plutitor subteran, nici nu poate fi vorba”, spunea Anca Petrescu în primăvara anului 2013 .

Există teorii conform cărora tunelul care lega Casa Poporului de stația de metrtou Izvor era destinată pentru realizarea unei linii de metrou prin care Ceaușescu să ajungă în rețeaua de metrou a Capitalei. Din păcate pentru el, nu a mai apucat acest moment. Istora s-a scris altfel.

Revenim cu multe detalii interesante în episoadele următoare.