România este o destinație turistică de vis. Tot mai mulți români dar și străini, oameni care au ales cu obstinație în alte destinații mai puțin frumoase dar mult mai bine promovare aleg din ce în ce mai mult locuri minunate din România.
Sunt mulţi români și străini care consideră că Transilvania este cea mai frumoasă zonă din România, unde autenticitatea, pitorescul şi ineditul se împletesc armonios. De la castele, cetăţi, conace, biserici fortificate, drumuri impresionante ce şerpuiesc de-a lungul munţilor la zone de o frumuseţe aparte unde liniştea domneşte iar natura se arată în toată splendoarea ei, Transilvania surprinde neîncetat.
Există și multe locuri minunate care merită descoperite, unele însă ţi se lipesc de suflet, rămân acolo şi nu te lasă să le uiţi. Sunt acelea care emană o frumuseţe ireală, care te relaxează şi îţi transmit atât de multă energie, încât de fiecare dată când vei ajunge în faţa lor iţi vei promite că ai să revii.
Comuna Vama Buzăului, fiindcă acolo vrem să te invităm în acest articol, o localitate aflată în Buzău la 219 kilometri de București și la un pic de mai mult de 3 ore de mers cu mașina din Capitală, are acest efect asupra vizitatorilor săi, motiv pentru care şi-a câştigat poziţia de frunte în topul preferinţelor multora.
Aflată în inima munţilor Ciucaş, la o altitudine de peste 700 de metri, comuna Vama Buzăului cuprinde patru sate încântătoare: Acriş, Dălghiu, Buzăiel şi reşedinţa ce poartă numele comunei. Prima atestare documentară este plasată în anul 1775, atunci când punctul vamal de graniţă dintre Transilvania şi Ţara Românească a fost mutat în acestă zonă, ceea ce a determinat aşezarea primilor locuitori în jurul graniţei şi dezvoltarea ulterioară a localităţii. Întreg ţinutul este cuprins de o linişte profundă, eliberatoare, totul fiind într-o armonie perfectă.
Sunt mulţi cei care ajung aici din curiozitatea de a vedea locul de unde izvorăşte râul Buzău, însă găsesc mult mai mult: un colţ de natură grandioasă, sublimă, unde singurul zgomot este cel al susurului izvoarelor curate şi limpezi.
Principalul simbol al zonei este Cascada Urlătoarea, formată din două cascade la distanţă de câteva zeci de metri. Cascada îşi răsplăteşte vizitatorii cu un adevărat spectacol al naturii. Apa cristalină ţâşneşte din cele 9 izvoare producând sunete asemenea unor urlete. Panta masivului este una lină iar vara turiştii pot urca desculţi până la izvoare, debitul şi temperatura fiind constante pe tot parcursul anului. Apa nu este deloc adâncă, ajunge maxim până la jumătatea gambei, ceea ce reprezintă o mare bucurie pentru copii dar şi pentru adulţii care vor să se răcorească în zilele de vară. În perioada rece, cascada poate fi admirată doar de la bază întrucât există riscul ca apa să fie îngheţată pe micile poduri care asigură accesul. Zona din jurul cascadei merită luată în considerare pentru o escapadă în orice anotimp, aceasta impresionând atât în sezonul cald, cât şi în cel rece când firele de apă îşi croiesc drum printre frunzele ruginii sau straturile de zăpadă.
Am străbătut ţara în lung şi în lat şi pot spune cu încredere că acest colţ de natură este cel care m-a impresionat cel mai mult atât prin prisma frumuseţii naturii cât şi datorită curăţeniei ireproşabile. Zona este extrem de curată, există spaţii special amenajate pentru picnic, cu mese şi canapele din lemn, precum şi spaţii speciale pentru depozitarea gunoiului; acestea din urmă sunt împrejmuite de garduri pentru a împiedica accesul animalelor sălbatice. A fost primul contact cu un loc atât de curat şi bine întreţinut, nimic nu este aruncat la întâmplare, totul se desfăşoară într-o ordine perfectă. Ne dorim cu toţii ca această implicare să servească drept exemplu atât pentru autorităţi cât şi pentru turişti.
Un alt obiectiv turistic ce nu trebuie ratat în zonîă este Rezervaţia de Zimbri de la Acriş care se află la 5 kilometri de Vama Buzăului. Este unul dintre puţinele locuri din România unde se mai pot vedea zimbri, cerbi şi căprioare, în mediul lor.
Preţul de intrare porneşte de la 5 lei de persoană (cine vrea să doneze mai mult o poate face) iar fondurile încasate sunt folosite pentru a procura mâncarea animalelor şi pentru întreţinerea ţarcului. Ţarcul, mărginit de râul Buzău, este extrem de bine îngrijit, există canapele şi un foişor iar doamna de la intrare este binevoitoare să ofere detalii celor care vor să afle mai multe; tot de la dumneai se pot achiziţiona diverse sortimente de brânzeturi specifice zonei.
Accesul către comuna Vama Buzăului este unul facil iar peisajul este plin de farmec. Din Braşov, pe traseul Braşov-Prejmer-Brădet-Vama Buzăului, sunt mai puţin de 50 kilometri iar în dreptul localităţii Brădet se urmează drumul 49 A, la dreapta, către Acriş şi Vama Buzăului. Din Bucureşti, varianta cea mai la îndemână este Bucureşti-Ploieşti-Săcele-Teliu-Brădet-Vama Buzăului, însumând puţin peste 200 kilometri, însă sugerez varianta Bucureşti-Ploieşti-Vălenii de Munte-Nehoiu-Brădet-Vama Buzăului care este mult mai aerisită şi rustică, cu acelaşi număr de kilometri. Se poate ajunge uşor şi la pas, pornind din centru localităţii Vama Buzăului până la cascadă sunt aproximativ 2 kilometri iar drumul este unul domol, fără urcuşuri mari. Trebuie să ajungeţi la pensiunea “La Răscruce” în dreptul căreia veţi face dreapta până la cascadă. Recomand această variantă întrucât întreaga comună este de un pitoresc aparte, aerul este atât de curat încât ar fi păcat să nu faceţi o mică plimbare. În plus, veţi avea un ghid de nădejde: râul Buzău.
Pentru pasionaţii de fotografii, întreaga zonă este foarte ofertantă, cadrele sunt încântătoare de oriunde ai privi şi nu cred că ai cum să dai greş.
Şi pentru pasionaţii de sporturi există opţiuni, de la off-road, biking, hiking până la simple plimbări pe potecile pietruite sau sporturi de iarnă, cea mai apropiată pârtie de ski fiind la doar 20 kilometri în localitatea Valea Mare, judeţul Covasna.
În ceea ce priveşte cazarea, zona nu este foarte ofertantă, sunt puţine pensiuni, unele dintre ele nu apar pe site-urile de rezervări. Totuşi, există cel puţin o unitate de cazare care trebuie avută în vedere atunci când hotărâm să petrecem câteva zile în comuna Vama Buzăului. Este vorba despre “Vama54 Boutique” care reuseşte să îmbine armonios natura, luxul, mâncărurile alese şi serviciile ireproşabile. Boutique-ul se află la 7 kilometri de centrul comunei iar drumul nu este asfaltat.
Aşadar, comuna Vama Buzăului este exact ceea ce am aşteptat de la o destinaţie pentru un sfârşit de săptămână: linişte, natură, curăţenie, implicare din partea autorităţilor locale, cazare şi mâncare bună. Zona are un potenţial turistic uriaş, însă majoritatea turiştilor îşi îndreaptă atenţia în continuare către staţiunile vecine de pe Valea Prahovei sau Cheia, ceea ce nu este neapărat un lucru rău pentru cei care caută o destinaţie mai izolată, mai ferită de aglomeraţia zonelor populare.