Într-o perioada destul de săracă în evenimente generate de starea de alertă în criza COVID-19, când multe evenimente și festivaluri au fost anulate, am aflat cu mare bucurie deplasându-mă prin județul Constanța că totuși există și evenimente care se vor desfășura fiindcă acțiunea nu produce niciun fel de probleme, dimpotrivă, lavanda – planta de leac care îi aduce pe oameni în același loc – având un efect miraculos asupra sănătății oamenilor.

Și am să vă spun astăzi câteva lucruri despre Lavanda Fest – Festivalul Lavandei care se ține în comuna constănțeană Pecineaga între 20 și 28 iunie 2020. Fiindcă o plimbare printr-un câmp plin de levanțică înflorită este cel mai bun remediu împotriva stresului. Așa s-au gândit și organizatorului acestui eveniment desfășurat în acest an pentru a doua oară.

În primul rând să povestim puțin despre lavandă.

Un iz de ulei de lavandă poate declanșa senzatii variate, iar dulcea lui mireasmă te trimite cu gândul spre lanuri de flori albastru-violete sub cerul verii. Dincolo de aroma de lavandă, acest ulei esenţial are nenumărate beneficii atunci când este utilizat în scop terapeutic.

Ce este lavanda?

Uleiul de lavandă provine din Lavandula angustifolia, o tufă veșnic verde, ușor de cultivat care produce mănunchiuri de flori înmiresmate și frumoase deasupra frunzelor gri-argintii.

Planta este originară din nordul Africii și din regiunile muntoase mediteraneene și crește cel mai bine în habitatele însorite și pietroase.

Astăzi ea crește peste tot prin sudul Europei, Statele Unite și Australia.

Lavanda a fost utilizată de mai mult de 2 500 de ani. Vechii perși, grecii și românii au adăugat florile în apă băii pentru a ajută la spălarea și purificarea pielii. De fapt, denumirea de „lavandă” vine de la cuvântul latinesc lavare, care înseamnă a spăla.

Fenicienii, arabii și egiptenii utilizau lavanda ca parfum, dar și pentru mumificare – mumiile erau înfășurate în veșminte înmuiate în lavandă. În Grecia și Roma era utilizată ca leac cu multiple posibilități de folosire, în timp ce în Europa medievală și în timpul Renașterii era presărată pe lespezile castelului ca dezinfectant și deodorant natural. Lavanda a fost chiar utilizată în timpul Marii Ciume din Londra din sec. al XVII-lea. Oamenii se încingeau cu flori de lavandă, crezând că îi va proteja de Moartea Neagră.

Uleiul de lavandă de calitate are o mireasma dulce, florală, ierboasă și ușor lemnoasă. Culoarea lui este cuprinsă între galben pal spre galben verzui.

Haide să aflăm care sunt utilizările şi efectele benefice asupra sănătăţii, cum poate fi preparat şi dacă poate avea contraindicaţii sau efecte adverse. se folosește în mai multe forme, inclusiv sub formă de ulei. Uleiul esențial de lavandă este inițiatorul revoluției aromoterapiei moderne și puteți folosi uleiul esențial de levănțica pentru a va reîntineri și relaxa trupul și mintea parfumând aerul din încăpere.

Atât lavanda, cât și uleiul de lavandăă, sunt prețuite pentru mireasma și versatilitatea lor. Florile sunt utilizate în potpuriuri, decorațiuni și aranjamente pentru interior, în timp ce uleiul esențial este adăugat produselor pentru baie și îngrijire corporală, precum săpunuri, parfumuri, produse de curățenie domestică și detergent de rufe. Uleiul de lavandă este cunoscut pentru proprietățile lui antiinflamatoare, antifungice, antidepresive, antiseptice, antibacteriene și antimicrobiene. Mai are și efecte antispasmodice, analgezice, detoxifiante, hipotensive și sedative.(2) Uleiul de lavandă este unul dintre cele mai binecunoscute uleiuri esențiale în aromaterapie, și poate fi folosit în următoarele moduri:

  • Adăugat băii sau dușului pentru a alina durerile musculare și stresul.
  • Masat pe piele ca alinare pentru mușchii sau articulațiile cu dureri, cât și pentru afecțiuni ale pielii precum: arsuri, acnee și răni. Asigura-te că îl diluezi cu un ulei purtător (care să îl încorporeze).
  • Inhalat sau vaporizat. Poți utiliza o candelă de ulei sau poți adăuga câteva picături într-un vas cu apă fierbinte, iar apoi să inspiri aburul.
  • Adăugat în apă în care îți înmoi mâinile sau picioarele. Adaugă o picătură într-un bol de apă caldă înainte de a-ți înmuia mâinile sau picioare.
  • Utilizat ca o compresă prin înmuierea unui prosop într-un lighean cu apă infuzată cu câteva picături de ulei de lavandă. Aplică această compresă pe întinderisau vătămări ale mușchilor.
  • Se mai recomandă adăugarea uleiului de lavandă pe lista de produse naturale de curățare. Poți să îl mixezi cu bicarbonat de sodiu pentru a face o soluție de curățare complet naturală pentru baie și bucătărie.

Ca tratament, s-au cunoscut efectele sale atunci când un om de știința și-a ars, mână în mod accidental în laboratorul sau, iar după ce și-a răcorit rana într-un recipient cu levănțică a constatat că rana sa se vindecă remarcabil de repede.

Uleiul de lavandă mai poate fi utilizat și la:

Alinarea durerii. El poate ușura senzațiile dureroase sau mușchii încordați, durerile articulare și reumatismul, luxatiile, durerile de spate și lumbagoul. Doar masează uleiul de lavandă pe zona afectată.

Tratarea diferitelor afecțiuni ale pielii precum: acneea, psoriazisul, eczemele și ridurile. Mai ajută la formarea țesuturilor cicatrizante, care ar putea fi esențiale în vindecarea rănilor, tăieturilor și arsurilor. Lavanda mai poate ajuta și la alinarea mușcăturilor de insecte și a mâncărimilor pielii.(5) Este un anti-inflamator natural , deci ajută la reducerea mâncărimilor, umflăturilor și roșeții.

Menținerea părului tău sănătos. Ajută la omorârea păduchilor, ouălelor de păduchi și a altor insecte. Baza de Date Cuprinzătoare a Leacurilor Naturale/Natural Medicines Comprehensive Database (NMCB) spune că lavanda este posibil să fie eficientă pentru tratarea alopeciei areata (boală autoimună ce se manifestă prin pierderea părului în diferite zone „spontane”) şi sporirea creșterii părului cu până la 44% chiar după doar șapte săptămâni de tratament.

Îmbunătățirea digestiei. Simplul miros al acestui ulei ajută la stimularea mobilității intestinului și producerea de bilă și sucuri gastrice, ceea ce ar putea ajuta la tratarea durerilor de stomac, a indigestiei, flatulenţei, colicilor, vomei și diareei.

Alinarea tulburărilor respiratorii. Uleiul de lavandă poate ajuta la alinarea problemelor respiratorii precum: răcelile și gripă, infecțiile în gât, tusea, astmul, tusea convulsivă, congestionarea sinusurilor, bronșită, amigdalita și laringita.

Stimulează producerea urinei, ceea ce ajută la restaurarea echilibrului hormonal, previne cistita (inflamarea vezicii urinare) și alină crampele și alte tulburări urinare.

Îmbunătățește circulația sanguină. Ajută la micșorarea nivelului de presiune sanguină ridicată și poate fi utilizat pentru hipertensiune.

Se pare că acest ulei are și capacitatea de sinergie sau de potențare a efectelor altor uleiuri esențiale atunci când sunt folosite în combinație. Putem întâlni pulberi, tincturi sau capsule cu ulei de lavandă.

Se cunosc și numeroase utilizări ale lavandei în arta culinara, mai ales în zona mediteraneeană. Condiment fin și delicat, lavanda face casă bună cu gelateria și cofetăria. Vom întâlni lavanda și în salate sau antreuri, în preparate cu carne, mai ales vânat sau pur și simplu ca element de decor.

Dacă vă place parfumul inconfundabil al florilor de lavandă cu proprietăți binecunoscute de alungare a stresului, trebuie să știți că în perioada 20-28 iunie 2020, la Pecineaga, acolo unde se desfășoară a doua ediție festivalului „Lavanda Fest“. 

„Dedicăm o săptămână lavandei ca să putem să ne încadrăm în regulile existente ale pandemiei…distanțarea socială, interacțiunea cu cât mai puține persoane etc. și bineînțeles ca toată lumea pasionată de mov, lavandă și aer curat să apuce să se bucure. În ultimii ani, toate rețelele de socializare au fost invadate în luna iunie de fotografii cu nebunia mov. Toată lumea, cu mic, cu mare caută lanuri aromate de lavandă pentru fotografii sau pentru a culege planta din diverse motive.

Din acest motiv vă invităm și noi în câmpul de lavandă al familiei Bălănică unde puteți vedea că Dobrogea poate fi Mov.

Familia Bălănică de la Parfum de Lavandă, Pecineaga, țărani dobrogeni invită orășenii și nu numai, să uite de forfota urbei câteva ore, alegând experiența parfumată a câmpului de lavandă de la intrarea în localitatea Pecineaga, Constanța. Dress code alb-mov!“, anunță organizatorii.

Familia Bălănică din localitatea pecineaga are patru hectare de lavandă și vrea să facă și anul acesta un festival, între 20 și 28 iunie, deoarece este perioada de înflorire a lavandei și miroase foarte frumos. La festival vor fi expuse produse din lavandă, uleiuri, creme și alte lucruri, plus că oamenii vin să facă poze în lavandă, să socializeze.

Pentru Pecineaga, pentru oamenii din Dobrogea acest festival este benefic. Din toate punctele de vedere.