Mănăstirea Plumbuita – oaza de liniște a bucureștenilor

A venit primăvara și suntem în postul Sfintelor Paști. Motiv important să vă invităm la o scurtă plimbarea într-o oază de liniște, de pace și de reculegere. Un loc care se confundă cu istoria românilor și cu credință lor dintotdeauna față de Dumnezeu.

O oază de liniște de sute a de ani a bucureștenilor. La sfânta Mănăstire Plumbuita din cartierul Colentina.

Sfânta Mănăstire Plumbuita se află în partea de est a municipiului București, în cartierul Colentina. Se pare ca însuși numele de „Colentina” provine de la una din luptele desfășurate în aceste locuri. Deși nu s-au găsit dovezi științifice cu privire la acest lucru, există o tradiție locală conform căreia numele cartierului ar proveni din următoarea conversatțe: „Unde-i bătuși, spătare, pe turci și pe tătari?”, ar fi întrebat domnitorul Matei Basarab, iar acesta ar fi răspuns: „Colea-n tină, Maria Ta”.

Numele de de Mănăstirea Plumbuita i-a fost dat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă vreme acoperită cu tablă de plumb. Există și legende în jurul acestei denumiri.

Monografia Mănăstirii Plumbuita, apărută în 2001, spune că există trei versiuni privind numele sfântului lăcaș. Una susține că această mănăstire s-ar numi „Plumbuita” pentru ca Matei Basarab ar fi învelit-o cu plumb.

O a doua versiune susține că în timpul luptei din 1632 acoperișul bisericii a fost topit și transformat în proiectile de luptă. Matei Basarab, având nevoie de ghiulele în timpul luptei, a dat la topit acoperișul de plumb al mănăstirii pentru a le fabrica.

Altă legendă spune că bătălia lui Matei Basarab cu Radu Iliaș, care a avut loc sub zidurile Mănăstirii Plumbuita a fost atât de aprigă, încât mulțimea ghiulelelor căzute pe acoperișul bisericii s-au topit printr-o minune și i-au dat învelitorii un luciu de plumb, de unde și denumirea.

Punctul comun rămâne însă faptul că acoperișul bisericii a fost acoperit cândva cu plumb. Conform unei tradiții pierdute, unii dintre domnitorii noștri înveleau ctitoriile lor cu plumb pentru a fi mai rezistente la intemperiile vremii, iar plumbul dădea un aspect mai bogat.

Biserica mănăstirii, rezidită de Matei Basarab în 1647, are plan triconic, cu turlă pe naos, și prezintă atât caractere arhitecturale tipic muntenești, cât și ancadramente de tip gotic la ferestre, care evidențiaza influența arhitecturii moldovenești.

Are ziduri foarte groase, de aproape un metru. Tabloul votiv al bisericii îi înfățișează pe voievodul-ctitor Matei Basarab și pe Elena Doamna.

Casa Domnească are arcade pe masive de zidărie la parter și arcade mai numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de arhitectură civilă anterioară secolului al XIX-lea care se păstrează în București.

Turnul-clopotniță este încorporat în zidul de incintă, în jumătatea laturii sudice a acestuia. Nivelul inferior este străpuns de tunelul intrării, deasupra acestuia înălțându-se camera clopotelor.

Situată într-o poziție strategică, la ieșirea din București, pe un mic deal de pe malul râului Colentina, mănăstirea joacă un rol important în apărarea orașului. În anul 1632, lângă mănăstire se dă o bătălie cu miză importantă, între oastea Țării Românești, condusa de Matei Basarab, și oastea turcă, in frunte cu Radu Iliaș.

Acesta din urmă fusese trimis de sultan pentru a îl înlătura din scaun pe Matei Basarab, urmând să sa instaleze în locul sau un domnitor numit de Poarta Otomană. Bătălia este câștigată de Matei Basarab, care rămâne astfel pe tronul Țării Românești.

În timpul Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu, ajungând cu oastea sa la București, își stabilește tabăra la Plumbuita și pune santinele lângă mănăstire, pentru a opri ieșirea din oraș a celor care încercau să fugă din calea oștilor sale.

În timpul Revoluției de la 1848, fără acordul autorităților bisericești, mănăstirea este transformată în închisoare politică. În luna octombrie a anului 1848, autoritățile vremii arestează și încarcerează în beciurile de la Plumbuita o parte din capii Revoluției.

Începând cu secolul al XIX-lea, mănăstirea traversează o lunga perioada de decădere. Cutremurul din 1802 afectează grav mănăstirea și clopotnița, care au fost reparate de către egumenul Dionisie din Ianina, fost egumen al Mănăstirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.

Fiind închinată încă din 1585, de către domnitorul Mihnea Turcitul, Mănăstirii Xiropotamu, Plumbuita este jefuită sistematic de către călugării greci, averile ei luând calea Sfantului Munte.

Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, toate averile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea este părăsită, fiind transformată în biserică de mir. Plumbuita decade și ajunge în ruină pentru o lungă perioadă de timp. Biserica este avariată grav de cutremurul din 1942.

În 1940, mareșalul Ion Antonescu începe o acțiune de restaurare, dorind ca Plumbuita să devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului, iar locul său de veci să fie în acest lăcaș.

Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect. Vitregia vremurilor și rezultatul celui de-al doilea război mondial nu i-au permis să-și vadă visul împlinit.

Datorită preotului Ion Sachelarescu, care a publicat în 1940 ”Din istoria Bucureștiului”,  Plumbuita, biserica și cetatea lui Matei Basarab intră într-un amplu proces de restaurare. Acesta nu este dus la bun sfârșit, restaurarea fiind reluată în anul 1953 sș terminată prin grija Patriarhului Justinian în 1955.

Mănăstirea a fost târnosită în data de 24 iunie 1958, stareț fiind Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu. Ansamblul actual al mănăstirii cuprinde: biserica mănăstirii, de plan triconic, cu turla pe naos, turnul clopotniță sș chiliile.

În Casa Domnească este amenajat un muzeu care cuprinde: obiecte de artă religioasă, 130 de busturi ale domnitorilor români, sculptate în piatra de către starețul Simeon Tatu, precum și picturi murale originale. Biblioteca mănăstirii, cunoscut muzeu de carte veche, cuprinde titluri valoroase, unele vechi de 500 de ani.

Mănăstirea Plumbuita găzduiește cu bucurie și moaște ale unor sfinți mult cinstiți de romani: Sfântul Mare Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

În cadrul mănăstirii funcționează atelierele Secției de Pictură, Restaurare și Patrimoniu din cadrul Facultății de Teologie din București. Până recent, mănăstirea dispunea de ateliere de sculptură, de tâmplărie mecanică și manuală, de preparat tămâie și ateliere de prelucrare a obiectelor de cult din metal, inclusiv o secție de turnat clopote.

Cel mai mare clopot turnat la Mănăstirea Plumbuita are 1.200 de kilograme și este în funcțiune la Mănăstirea Radu Vodă din București.

Mănăstirea Plumbuita este azi o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Ctitorită de Petru Voda, fiul lui Mihnea și al Doamnei Chiajna, cu hramul de Sfântul Ioan Botezătorul, la data de 1 iulie 1564, Mănăstirea Plumbuita  a avut așa cum ați văzut o istorie zbuciumată, cu multe suișuri și coborâșuri.

Prima ctitorire are loc in anul 1560, când voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, începe construcția mănăstirii, care va fi terminată de domnitorul Mihnea Turcitul.

Mănăstirea Plumbuita vă așteaptă cu drag la ceas de sărbătoare sau oricând sufletul Dumneavoastră simte nevoia de liniște și reculegere.