Încep și spun. În puține locuri din România găsești un asemenea loc în care natura frumoasă și nealterată se întâlnește cu buna cuviință și ospitalitatea gazdelor care fac ca eticheta, bucătăria să satisfacă exigențele oricărui vizitator.
Am ajuns recent la Albești de Muscel, în satul Cândești, la invitația unor vechi prieteni, cu speranța că am putea face ceva, administrativ și profesional, pentru propășirea acestei zone: Zona Muscel – Iezer. o zonă cu adevărat de poveste care seamănă neînchipuit de adevărat cu o zonă românească de munte unde multe lucruri, locuri și oameni au rămas ca acum multe sute de ani. Viața la munte, păstoritul, bucătăria tradițională. dragoste oamenilor față de tradiții și față de pământul strămoșesc.
Am ajuns și la Păstrăvăria Brătioara, un loc pe care îl vizitasem cu mulți ani înainte și care, datorită patronilor a devenit un loc extrem de primitor, unde exigența celor care gestionează această locație a făcut ca locul să fie extrem de ofertant (practic nu te plictisești dacă vii aici), vizitat de oameni din toată țara, iubitori de natură, de aer curat, de cățărat cu motocicleta sau ATV-ul pe cărări de munte, de sport, de pescuit, de odihnă și recreere cu familia. Chiar m-a impresionat acest loc și modul cum a evoluat el în cei mai bine de 5 ani de când nu am mai fost acolo.
Dar, pentru informarea Dumneavoastră, să aflăm ce ne oferă această locație. și, subliniez acest lucru, nu este doar o destinație de weekend, poate fi în orișicare zi a săptămânii.
Păstrăvăria Brătioara este în primul rând o unitate de cazare cu 15 camere confortabile și o suită premium, aceasta din urmă la ultimul etaj al hotelului, bine dotate, mobilate și aranjate cu gust unde poți fi sigur că după mai multe ore petrecute în natură, ore cu aer curat, proaspăt și rece, numai bun de tras adânc în piept, poți dormi foarte bine. profund și odihnitor.
Prin preocuparea patronului mesele au fost înlocuite, oricând dorești să te așezi la masă, cu un ospăț pantagruelic pregătit de șefi reputați și rafinați. Maestrul de ceremonii este păstrăvul, scos din bazin cu câteva minute înainte de a-l savura la masă, dar defilează și alte feluri de mâncare din gastronomia tradițională românească sau internațională. Totul se stropește cu vinuri foarte bună din crama realizată pentru cunoscători, și care are rafturile pline cu cele mai bune vinuri românești din cei mai buni ani.
La Păstrăvăria Brătioara nu ai cum să te plictisești. Găsești multe lucruri de făcut, cum multe din stațiunile românești din țară nu îți pot oferi. Turișții pot pescui în bazinele de pescuit sportiv pline ochi de păstrăvi zglobii, pot face sport pe terenurile de tenis și fotbal, poți juca un meci de tenis de masă sau chiar o partidă de fussball.
Tabloul rustic al păstrăvăriei Brătioara este completat și zugrăvit cu ajutorul șurii turistice, o clădire rustică cu vechime de peste o sută de ani, adusă din județul Satu Mare și asamblată aici (parcă ăsta a fost locul ei dintotdeauna) pentru organizarea unor eevenimente private de neuitat.
Iubitorii de natură se pot bucura de aerul curat plimbându-se cu căruța, închiriind o bicicletă sau pornind într-o drumeție montană.
Timpul trece mai repede cu o carte bună și multe pauze în foișoare, în hamace sau chiar pe șezlonguri.
Pe cei curajoși și iubitori de adrenalină îi provocăm la Aventura Park, pentru cățărare prin copaci și pe traseele cu diferite grade de dificultate, la o călătorie cu tiroliană, la o partidă de tir cu arcul, la o partidă de călărie pentru copii și adulți sau la o excursie pe golul alpin. acolo unde o stână adevărată îți pregătește adevărate minuni culinare.
Locul este foarte generos și pentru cei veniți pentru un team-building, pentru reuniuni de firme sau pentru orice alte manifestări de acest tp. Păstrăvăria Brătioara are o sală de conferință cu proiector, TV prin satelit și sistem audio cu surround.
La final de seară ciocnim un pahar de vin bun în crama săpată în munte și apoi ne relaxăm la focul de tabără.
Încheiem cu cele trebuincioase: baie în cameră, parcare păzită, încălzire proprie și terasă de socializare. Pentru celălalt tip de socializare, cel online, avem wi-fi la discreție, numai bun pentru a lansa în spațiul virtual pozele făcute la Păstrăvăria Brătioara și în locurile minunate din vecinătate. Sigur găsiți ceva să vă inspire.
Tot mai multe evenimente fericite se consumă în viața oamenilor venind la Păstrăvăria Brătioara. Totul se datorează oamenilor inventivi care administrează locația.
Hai la Brătioara și dacă plătești 3 nopți, poți să stai 4.
De luni până joi (inclusiv), le propunem celor care ne trec pragul să își prelungească vacanța lor de trei nopți cu încă una din partea casei.
Costul este de 450 lei pentru două persoane cu mic dejun inclus.
Oferta este valabilă în timpul săptămânii. Sunt excluse perioadele cu sărbatorile legale și weekend-urile. Oferta nu este valabilă pentru teambuilding-uri.
Evenimente private
La evenimentele private venim cu meniuri speciale pentru momentele importante din viața voastră.
Liniștea, farmecul și intimitatea zonei vor ajuta și vor completa cea mai importantă zi din viața ta.
Fie că optezi pentru cununie în aer liber sau pentru nunta în șura turistică, îți garantăm că serviciile se vor ridica peste așteptările tale.
Meniul este extrem de variat și de bine realizat. Produse de toate felurile și pentru toate gusturile. Ar fi păcat să vă sugerăm ceva așa că vă invităm să intrați pe pagina de internet a acestei locații: www.pastravariabratioara.ro
Cei care sunt foarte dornici să mănânce păstrăvi după ce pleacă de la Brătioara își pot lua acasă mai multe kilograme de pește bun la numai 25 de lei/kilogramul.
Învățăm să comunicăm eficient, să rupem barierele, să criticăm constructiv, să descoperim conflictele și să muncim într-o echipă. La Păstrăvăria Brătioara de pot organiza teambuilding-uri excepționale.
Tehnicile de supraviețuire în natură vor căli viitoarele caractere decizionale, îi vor face să-și asume responsabilități, să ia decizii și să rezolve problemele contratimp. Pentru monotonie avem o serie de remedii locale, aplicate între pauzele de curs: degustare de vin în crama ascunsă sub deal, concurs de gătit, foc de tabără și purceluși sau miei învârtiți la rotisor.
Nici copiii nu sunt uitați în această ecuație care tinde spre perfecțiune. Loc de joacă special amenajat pentru ei, un mic loc amenajat pentru animale de curte: porumbei, iepuri, păuni, cai pentru căruță, căruță pentru călătorie și ponei de călărit și mult loc de alergat și de făcut sport, inclusiv tir cu arcul.
Vă spun cu tot dragul, veniți cu prietenii și familia la Păstrăvăria Brătioara, un loc la 2 ore și jumătate de mers cu mașina de la București.