Stațiunea Băile 1 Mai este situată în județul Bihor, la numai 2 km de Băile Felix și 4 km de Oradea, între satele Rontău și Haieu.

Căile de acces către staţiunea Băile 1 Mai sunt următoarele:
– acces rutier: Bucureşti – Oradea pe E 60 (Braşov – Târgu Mureş – Cluj Napoca – Oradea), E 79 Craiova – Deva – Oradea, E 671 Timişoara – Arad – Oradea şi apoi Oradea – Băile 1 Mai pe E 66
– acces feroviar: în Băile 1 Mai se poate ajunge pe calea ferată până la Oradea din Bucureşti (650 km), Cluj Napoca, Baia Mare, iar din Oradea cu mijloace auto până în staţiune.
– acces aerian: Bucureşti – Oradea şi curse externe speciale.

Cunoscută de-a lungul timpului și sub numele de Băile Episcopiei, stațiunea s-a făcut remarcată mai ales datorită apelor minerale și a nămolului sapropelic extras din lacul aflat în localitate, utilizate în tratarea unor afecțiuni reumatismale, afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic și afectiuni ginecologice.

Stațiunea se bucură de un climat de tip continental moderat de șes,
temperatura medie anuală fiind de 10,5 grade Celsius, cea din vară fiind de 21,3 grade Celsius. Presiunea atmosferică medie este de 770 mm coloana de mercur.

Tot aici găsiți și „Lacul cu nuferi” unde crește o floare unică în România, protejată prin lege și considerată o rezervație naturală. Floarea de nufăr provine din apele Nilului. Datorită faptului ca apa este caldă, nu îngheață niciodată și la începutul secolului XX această localitate era numită și „Localitatea unde cântă broaștele și iarna”.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

La doar câțiva kilometri de Oradea, în Băile 1 Mai, staţiune cunoscută și sub denumirea de „localitatea unde cântă broaștele și iarna”, se află Rezervația Naturală Pârâul Peța.

Aici poate fi admirat Nufărul termal sau Nymphaea Lotus Thermalis, despre care se presupune că a supraviețuit ultimei ere glaciare. Rezervația Naturală Pârâul Peța este un loc unic în România, Europa și lume.

Lacul cu nuferi termali a fost declarat monument al naturii încă din 1931. Rezervația cu nuferi termali de la Băile 1 Mai este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Provincia Crișana, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în apropiere
Aici se găsește nufărul termal Nymphaea Lotus Thermalis, care este o specie subtropicală  despre care se crede că a supraviețuit perioadei de glaciațiune, datorită apelor calde ale pârâului Peța. Nufărul termal poate fi văzut şi în lacurile cu apă termală amenajate în stațiunea Băile Felix, unde  au mai fost aduse alte două specii de nuferi, Nufărul alb și Lotusul Indian, acesta din urmă fiind o specie adusă din Asia de S-E.
În lacul Rezervația Naturală Pârâul Peța,  mai trăiesc două specii rare: peștele „Roșioara lui Racoviță” și melcul Melanopsis Parreyssi. Nufărul termal este o plantă cu frunze rotunde plutitoare, cu marginea dințată și răsfrântă în sus, dintre care se înalță gingașele flori alb-gălbui, cu miros plăcut parfumat. Interesant este faptul că florile se deschid seara și se închid dimineața în jurul orei 10.
Rezervația este renumită și pentru că iarna, datorită apei termale de aproximativ 30 grade Celsius din lac, broaștele nu hibernează.

Apa termală, cu temperatură de până la 32 de grade Celsius, este folosită atât în bazele de tratament pentru tratarea bolilor reumatice, cât şi în cele două ştranduri din staţiune: ştrandul „Venus” şi „ştrandul cu valuri”. Ştrandul Venus este situat la intrarea în staţiune şi, în ultima perioadă, a fost recondiţionat, iar condiţiile de îmbuteliere îmbunătăţite. Are o capacitate de câteva mii de locuri şi trei bazine, unul pentru copii, unul de factură olimpică şi unul prevăzut cu trambuline pentru sărituri.

Apa din bazine are o temperatură de 32 de grade Celsius. Ştrandul cu valuri are o capacitate mai mică, dar suscită interesul datorită valurilor produse de un motor în apa din bazin (motorul este construit de inginerii austrieci în jurul anului 1835). O altă atracţie este lacul format pe pârâul Peta, care adăposteşte relictul tertiar nymphaea lotus var. thermalis – „Lacul cu nuferi”, considerat rezervaţie naturală. Planta originară din zona Nilului este protejată prin lege.

Efectul benefic al apelor termale din stațiune a fost descoperit cu foarte mulți ani în urmă. Primele tratamente care se făceau erau cu nămolul extras de pe fundul albiei pârâului Peta și din jurul izvoarelor termale. Acesta era aplicat direct pe părțile dureroase ale corpului și așa s-a descoperit efectul de vindecare și ameliorare a bolilor reumatice.

Cei care caută plăcerea de a-și petrece câteva zile într-un strand intim, cu multă verdeață și bazin cu apă curată sigur vor alege Băile 1 Mai. Cunoscută sub numele de Băile Episcopiei, s-a facut remarcată datorită apelor minerale și a nămolului extras din lacul din stațiune utilizate în tratarea afecțiunilor reumatismale, afectțunilor sistemului nervos și afecțiunilor ginecologice. Băile 1 Mai se află la 9 kilometri de Oradea.

Aici este izvorul pârâului Peta, care după ce traversează localitățile Sânmartin și Oradea se varsă în Crișul Repede. Lacul format pe pârâul Peta adăpostește relictul terțiar nymphaea lotus var thermalis, din păcate pe cale de dispariție datorită lipsei de interes a administratorilor.

Pentru prima dată în anul 1886 a fost propusă protejarea acestei specii. Ștrandul din Băile 1 mai atrage ca un magnet tineretul din zonă, fiindcă aici se află singurul ștrand cu valuri funcțional din țară.

Alte obiective turistice aflate în împrejurimi şi care merită vizitate sunt: Staţiunea Băile Felix, aflată la doar 2 km de Băile 1 Mai, localitatea Oradea şi ale sale muzee pitoreşti, pârtia de schi din Hidiselul de sus şi satul Betfia, unde există un platou carstic unic în zonă – un aven cu o adâncime de 86 de metri, aşa-numitul „Craterul de la Betfia”.