Cu Mocănița pe Valea Vaserului descoperind minunile Maramureșului

Dacă vrei să ai parte de o experiență pe care să nu o uiți multă vreme te îndemnăm să mergi cu Mocănița prin Maramureș, pe Valea Vaserului.

Este înainte de toate o plimbare care te faci, inevitabil, să te întorci în timp. Cu un tip de tren folosit încă din perioada interbelică pentru a transporta lemnul şi care, surprinzător, are astăzi aceeaşi destinaţie, dar şi una în plus: aceea de a transporta turişti, dornici să vadă locuri minunate.

Şi dacă mai adaugi un peisaj fermecător şi sălbatic pe unde şerpuieşte Mocăniţa agale, cum este Valea Vaserului, care din anul 2007 aparţine de Parcul Natural Munţii Maramureşului, atunci chiar ai pătruns într-un vis din care nu vei mai dori să te trezeşti.

Râul Vaser se întinde pe o lungime de 60 de kilometri, iar cursul acestuia printre stâncile pe care aproape că le poţi atinge cu mâna, păduri, poieniţe şi izvoare, creează o poveste de basm, din care poţi face parte atunci când alegi să porneşti într-o călătorie incitantă cu faimosul tren cu aburi.

Punctul de plecare într-o astfel de excursie este oraşul Vişeu de Sus, iar înainte de a ajunge în staţia Paltin, punctul terminus al plimbării, vei trece şi pe sub o poartă maramureşeană. Tradiţia maramureşenilor de a ciopli lemnul bisericilor şi al porţilor, este atât de veche încât a devenit un modus vivendi, fără de care nici nu se poate concepe viaţa acestora.

Calea ferată merge de-a lungul răului Vaser pe o distanţă de 50 de km până la staţia terminală Comanu şi reprezintă una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi activă din Europa, în România fiind încă folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi, care se vor transforma în minunate porţi de către mâinile migăloase ale meşterilor lemnari.

Noi am pornit dis-de-dimineaţă într-o astfel de călătorie de neuitat, nu înainte de a ne fotografia cu mocăniţa Bavaria, fabricată la Uzinele Reşiţa (în 1954), care urma să ne ofere inclusiv palpitaţii şi o să vedeţi imediat de ce…

Pe parcursul traseului, am făcut câteva opriri, pentru ca mocăniţa să fie alimentată şi încărcată (dar şi pentru poze), însă cine doreşte se poate decide să pornească într-o excursie prin munţi, dar trebuie să ştie din timp orele la care va trece mocăniţa prin halte.

Locomotivei cu aburi îi sunt ataşate atât vagoane forestiere, cât şi vagoane pentru turişti, iar priveliştea lăsată de şuieratul trenului care pufăie tot drumul precum cel mai înrăit fumător, pare desprinsă din filmele vechi. Când mai apar şi drezinele manuale sau automate precum nişte maşini ”antice” pe şine care se iau la întrecere cu tine, te întrebi în care epocă te-ai întors sau dacă nu ai ajuns cumva în viitor, în care autoturismele vor circula nu numai pe roţi, dar şi pe şine…

Rând pe rând, prin faţa noastră s-au perindat casele din Vişeu de Sus, pentru ca după aproximativ şapte kilometri să intrăm într-un peisaj de poveste, din care face parte şi semeaţa Piatră a Şoimului. Atât de frumos era drumul, încât nu am stat locului niciun moment şi am făcut fotografii după fotografii pentru a imortaliza un traseu pe care, poate, nu aveam să mai trecem a doua oară, deşi am înţeles că şi iarna circulă mocăniţa şi cred ca peisajul este unul fabulos.

Uneori merge mai încet, alteori mai repede, dar cu maxim 30 de km/oră, depinde de drumul care se arată în faţă, mai uşor sau mai greu, dându-ne adevărate emoţii, de parcă ar sări de pe şine şi …. chiar aşa s-a întâmplat! Vagonul din faţa noastră începuse să se zgâlţâie din toate încheieturile şi nu ne-am dat seama exact ce se întâmplă decât atunci când mocăniţa s-a oprit brusc, după ce începuse şi vagonul nostru, uşor – uşor să tremure zdravăn… Evident, a deraiat un vagon, dar este un lucru obişnuit, din câte am înţeles, mecanicii nu erau deloc speriaţi şi au încercat să ne liniştească, pentru că oricum zona era marcată cu semnul de deraiere posibilă, moment în care am coborât din tren şi au repus mocăniţa la loc pe şinele cu ecartament îngust (construite după ecartamentul austro-ungar de 760 mm) în doar câteva minute, prilej cu care am luat o porţie zdravănă de aer şi de râs împreună cu grupul nostru, cu care ne-am distrat neîncetat, pentru că aşa se întâmplă atunci când ai parte de un ghid de turism care ştie să închege grupul astfel încât să ne simţim toţi ca între prieteni vechi sau într-o mare familie.

Acest incident nu ne-a deranjat câtuşi de puţin, trenul voios a pornit-o pufăind la vale prin natura deosebit de pitorească, continuându-ne aventura care avea să ne ducă până în staţia Paltin, cu alte scurte opriri pentru carburant şi provizii de apă.

Călătoria cu mocăniţa este o adevărată provocare şi pentru faptul că vei fi rupt de realitate şi de legătura cu oricine, în afară de prietenii sau familia cu care ai plecat în excursie, deoarece telefonul nu mai are semnal…Şi pentru ca această călătorie să îţi dea şi mai mult senzaţia că te-ai întors în timp, la urcare, controlorul care urcă în fiecare vagon îţi va da un bilet de tren aşa cum era odată, un carton micuţ pe care este inscripţionat traseul trenului, o reală piesă de colecţie, ocazie cu care vei afla şi povestea mocăniţei.

În staţia Paltin, amenajată rustic cu mese şi băncuţe din lemn, ne=am oprit pentru un popas de o oră şi jumătate, timp în care am făcut un picnic, însă acolo există şi un restaurant unde se poate mânca pentru cine doreşte altceva decât ce a pus prin traistă.

Indiferent dacă alegeţi să mâncaţi de a ”acasă” sau nu, este bine să aveţi la voi ceva de-ale gurii şi de băut, pentru că timpul petrecut cu mocăniţa va fi mai mult de şase ore, iar pe traseu nu există niciun magazin pentru a cumpăra ceva.

De aici se poate face rafting pe Valea Vaserului, cum am văzut noi nişte austrieci că se pregăteau, urmărindu-i ulterior din mersul trenului, dar se poate vizita şi muzeul dedicat special mocăniţei şi munţilor Maramureşului. Muzeu este mult spus, dar sunt câteva încăperi pe pereţii cărora ne sunt oferite informaţii precum şi imagini despre exploatarea lemnului în Maramureş, despre istoricul căii ferate feroviare, despre obiectivele care pot fi vizitate în zonă. Planşele cu informaţii sunt atât în limba română, cât şi în limba engleză, având în vedere că vin şi mulţi turişti străini să se plimbe cu mocăniţa, un tren în care drumul este ”destinaţia”, iar timpul nu mai este decât o simplă unitate de măsură.

După prima plimbare pe care am făcut-o în inima muntelui şi în care soarele a ţinut cu noi într-un mare fel, ne-am urcat în mocăniţă pentru călătoria de întoarcere, la fel de fascinaţi ca şi prima dată, mai ales când ne întâlneam cu alta din sens opus, ambele salutându-se cu un şuierat prelung, care ne trezea din visare.

Am ajuns înapoi la staţia din Vişeu de Sus, nu pentru a ne odihni, deşi pentru mine a călători este sinonim cu a te relaxa, ci pentru a porni într-o drumeţie plăcută spre Cascada Cailor, pe o ploaie uşoară, de data aceasta, dar pe un traseu la pas la fel de uimitor, dovedindu-ne că fiecare zi petrecută de dimineaţă şi până seara târziu în cât mai multe locuri interesante reprezintă un timp câştigat, ce oferă vieţii experienţă şi anilor amintiri, fără de care trecerea noastră prin el nu ar avea valoare ori sens.

Notă:

• Traseul parcurs de mocăniţă este de 21,6 km până la staţia Paltin, durata fiind de aproximativ 2 ore;
• Biletele se pot achizitiona fie pe loc, de la casa de bilete, fie printr-o rezervare făcută înainte;
• La toaletă puteţi merge la unul dintre punctele în care opreşte mocăniţa, dar pentru a nu se crea aglomeraţie mai bine mergeţi la cele din staţia Paltin, însă, nu vă aşteptaţi să fie ca cele de la hotel…
• Sfatul meu este să includeţi plimbarea cu mocăniţa într-o minivacanţă, cum am făcut-o noi cu Scorilo Turism, deoarece veţi avea şi rezervarea făcută şi locurile în vagoane stabilite, astfel că vă veţi bucura de o experienţă reuşită.

Ştiaţi că:

• Părţile principale ale unei locomotive cu aburi sunt: căldarea sau cazanul (ce transformă apa în aburi utilizând căldura rezultată din arderea combustibilului), motorul locomotivei şi carul locomotivei?
• Durata medie de viaţă a unei locomotive este de 40 de ani?
• La 20 de km, o locomotivă consumă 7 m steri de lemn, 6 mc de apă, 30 kg de cărbune, 5 litri de ulei industrial şi 10 litri de ulei pentru cilindru?
• Personalul unei mocăniţe este format dintr-un mecanic, ajutor de mecanic, şef de tren şi frânar?

Principalele atracţii turistice de pe Valea Vaserului:

• Piatra Şoimului;
• Galeriile din cel de-al doilea Război Mondial;
• Tunelele săpate în stâncile Munţilor Maramureşului, între cantonul Baradău şi staţia Botizu.