Probabil că pentru fiecare om normal o problemă prioritară este menținerea sau îmbunătățirea stării de sănătate. Am avut ocazia în ultimele zile, după ce la Târgul de Turism al României am aflat despre acest loc, să citesc multe lucruri despre acest loc minunat din România, și să văd la fața locului o adevărată ”fabrică de sănătate”, – Centrul Medical SANCONFIND din Poiana Câmpina. Centrul este o clinică medicală dotată după cele mai înalte standarde de calitate, cu aparatură modernă, performantă, cu personal foarte bine calificat și, nu în ultimul rând valorificând calitățile curative ale apei sărate din zonă și a nămolului sapropelic adus de la Techirghiol.
Centrul Medical SANCONFIND este o clinică modernă, construită după cele mai moderne standarde internaționale în urmă cu cinci ani și care și-a câștigat deja prestigiul și recunoașterea specialiștilor în domeniul medical, și în special, al recuperării medicale, dar care se bucură și de aprecierea pacienților aflați în căutarea mult doritei stări de sănătate.
Centrul medical va avea – in afara Sectiei de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, un spital cu department de imagistică medicală, bloc operator, chirurgie minim invazivă, chirurgie estetică şi reparatorie, maternitate, pediatrie şi nou-nascuţi, laborator de analize, farmacie, saloane cu confort sporit, îngrijire la domiciliu în sistem integrat şi o secţie ambulatorie cu 20 de specialităţi medicale.
Proiectarea şi realizarea Centrului Medical SANCONFIND a avut ca model clinici celebre din Elveţia, Austria, Germania şi Italia.
Acesta este motivul pentru care în fiecare an, indiferent de anotimp, zeci de mii de români apelează la serviciile terapeutice oferite de acest centru aflat atât de aproape de București. La o distanță de 112 kilometri și la mai puțin de o oră și jumătate de mers cu mașina din Capitală, fără a intra în nebunia permanentă a traficului de pe DN1.
Centrul Medical SANCONFIND este o investiție privată românească, parte integrată într-un centru medical multidisciplinar, aflat în “Poiana Sării”, vechea denumire a localității Poiana Câmpina.
Dotările centrului sunt de excepție. Astfel, aceste dotări ale complexului reprezintă o o investiție de 22 milioane de euro în cele mai moderne echipamente și aparatură de recuperare, investigare, monitorizare și tratament. Centrul dispune de peste 30 de roboți pentru recuperare neuromotorie, combine de fizioterapie de ultima oră, aparate imagistice cu multiple posibilități de tratament, diagnosticare și monitorizare, săli special amenajate și personal medical foarte bine pregătit.
Cât despre posibilitățile de cazare sunt, tot așa, de excepție. Cu nimic mai prejos decât cele din cele mai pretențioase centre medicale din țările importante ale Uniunii Europene. În mod cert, sistemul de sănătate din România poate lua Centrul SANCONFIND ca un etalon și un model pentru tot ceea ce ar trebui să fie sănătatea din România.
Și, în plus, luați în calcul și acest aspect deloc neimportant, toate tarifele, referindu-ne atât la cazare, masă cât și la proceduri de tratament sunt la un preț extrem de avantajos.
In centrul balneo pot fi tratate peste 10 tipuri de afecțiuni
Terapiile din centru sprijină persoanele cu afecțiuni neurologice (de tipul AVC, nevralgii) și ortopedice (afecțiuni ale articulațiilor și coloanei vertebrale). Apa sărată, extrasă din forajele din zonă, conține, pe lângă sare în concentrație asemănătoare apei din Marea Moartă, și sulfați: natriu, potasiu, calciu, magneziu și fier, ce se absorb prin piele în timp ce pacientul execută diferite exerciții.
Baza modernă de tratament balnear folosește resursa naturală, apa sărată de izvor, din 2015 și o aparatură robotizată de ultimă generație, cu ajutorul căreia a reușit să ridice din scaunul cu rotile pacienți cu afecțiuni severe (multiple operații în urmă unor accidentări, pareze), precum și terapii cu nămol, de tipul masajelor, împachetărilor sau băilor în căzi individuale, toate asistate de o echipă multidisciplinară, formată din medici, cât și din terapeuți.
La Poiana Câmpina se află singura bază de tratament care oferă tratamente balneare cu apă de izvor netermală, locală, captată prin instalații speciale, filtrată și încălzită la 33 grade în instalațiile proprii și cu roboți speciali care sprijină ameliorarea și tratarea afecțiunilor severe.
Cu ajutorul terapiilor oferite de centru, pot fi tratate peste 10 tipuri de afecțiuni: nevralgii, Accidente Vasculare Cerebrale, boală Parkinson, spondilită anchilozantă, afecțiuni respiratorii, hernia de disc, osteoporoza, circulație periferică deficitara, tendinite, spondiloze, fracturi, oboseală și stres. Ce mai!!! O adevărată FABRICĂ DE SĂNĂTATE.
Peste 60.000 de pacienți s-au vindecat cu ajutorul terapiilor din centru
Vorbim de o investiție privată românească, parte integrată într-un centru medical multidisciplinar. Idee susținută cu mare însuflețire de om harnic și priceput, entuziast prin tot ce face, cu suflet mare, care plecând de la munca din zona serviciilor și a industriei nu s-a sfiit să investească și în zona serviciilor medicale și în agricultură. Fiindcă asemenea oameni nu trebuie să rămână anonimi ci, dimpotrivă, trebuie promovați, pentru că exemplul și însuflețirea lor să-i inspire și pe alții, trebuie să vă spunem că autorul acestei minuni din domeniul medicale este domnul Ioan Simion din Câmpina. Numele Confind Câmpina, firma acestui om, sau al antreprenorului Ioan Simion sunt puţin spre deloc cunoscute publicului larg din România. Totuşi, este o poveste extraordinară a unui om şi a unei idei plecate după Revoluție de la zero, de la şurub si piuliţă, şi care a ajuns acum la maturitate și succes, respectiv la vânzari de peste 70 de milioane de euro din echipament petrolier.
Domnul Simion a înțeles mai bine decât mulți români cu preocupări și chiar obligații profesionale în domeniul medical că zona pe care o reprezintă – Poiana Câmpina – are o resursă minerală de foarte mare valoare, cu efecte terapeutice excepționale. Apa sărată existentă în subteran în zonă, fapt utilizat din vechime de localnici, apă sărată cu mare valoare terapeutică pentru toți cei care au apelat la serviciile ei. De aici și până la a realiza un Centru Medical extrem de bine dotat nu a fost decât un pas. Ca atare, domnul Ioan Simion a trecut și la alte oportunități de investiţii, la sănătate, și, la agricultură, omul nostru înțelegând foarte bine că a pune pe masa românilor produse agroalimentare sănătoase este tot un fel de politică de sănătate. Domnul Ioan Simion analizează și posibilitatea de a dezvolta activitatea de turism prin realizarea unui complex hotelier în imediata vecinătate a Centrului Medical.
Statistic vorbind, numărul de pacienți care au fost tratați la Poiana Câmpina în acest centru a depășit 10.000 de persoane anul acesta în 5 luni. Numărul total de pacienți tratați de la deschidere și până acum a fost de peste 60 000 de oameni. Care toți au plecat fericiți și mulțumiți, cu dorința sinceră de a reveni în fiecare an fiindcă SANCONFIND este o adevărată FABRICĂ DE SĂNĂTATE.
Dacă în trecut oamenii veneau la băi doar vara, astăzi Poiana Câmpina poate primi cel puțin 100 000 de solicitări doar pentru băile sărate cu apa de la izvorul local, pe parcursul unui sezon, cu adresabilitate crescută de la lună la lună. Băile cu apă sărată și masajele cu terapeut specializat reprezintă doar câteva din cele mai solicitate proceduri balneo.
Scurt istoric:
Prima mențiune a localității a fost într-un hrisov din 1510 semnat de Vlad Voievod, sub denumirea de Poiana Sării, iar prima analiză a apei a fost în anul 1900. În primii ani ai secolului al XX-lea, s-au pus bazele unor băi minerale pline de leac și de aprecieri.
Fosta stațiune era situată între pomi fructiferi, locație care se bucura de un climat blând, și aer bogat în ioni pozitivi.
Primele băi au funcționat în fostă clădire a Primăriei Poiana Câmpina până în anul 1908. Apele minerale erau aduse uneori de la izvor cu sacaua trasă de boi. Din 1908, poienarul Moise Popescu le amenajează pe proprietatea sa. La vremea aceea, ele erau dotate cu un bazin special din beton, 12 cabine de schimb, cameră de sudație, zonă pentru băi calde/reci, hotel și restaurant.
Și fiindcă astăzi, la Poiana Câmpina există un primar tare inimos, implicat și devotat localității sale, care a înțeles că o importantă sursă de dezvoltare a comunității este apa sărată extrasă din subteran, este vorba de domnul primar Alin Moldoveanu, Primăria Poiana Câmpina lucrează cu specialiștii în domeniu la valorificarea, dezvoltarea și promovarea potențialului balneoturistic al zonei. Și, în mod sigur, nu peste multă vreme veți auzi de o nouă stațiune balneoclimatică pe harta turistică a României. Poiana Câmpina.