La mică distanţă de Ploieşti se află unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale din Prahova – Mănăstirea Ghighiu. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” şi izvorul tămăduitor de la Ghighiu atrag credincioşii din întreaga ţară.
Numele de Ghighiu apare pentru prima dată în secolul al XV-lea şi se referă la satul cu acelaşi nume, care este atestat printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din anul 1471, iar mănăstirea este menţionată pentru prima dată într-un document din 30 noiembrie 1601, scris de fiul logofătului Coresi din localitate.
Mai multe asemenea documente din secolele XVII-XVIII dau mărturie despre existenţa Mănăstirii Ghighiu şi despre continuitatea vieţii monahale pe aceste locuri.
Ctitorele Mavra şi Atanasia
La 23 aprilie 1817, Măriuţa Râfoveanca – monahia Mavra – dă un act prin care arată că a fost îndemnată să refacă schitul Ghighiu, pe locul arătat de călugărul Agapie, pentru pomenirea părinţilor ei (pe moşia sa Ghighiu, pe care o avea ca zestre de la părinţi). La 12 februarie 1826, monahia Atanasia – mama Mariei Râfoveanca – întăreşte şi ea schitului Ghighiu moşia de 600 de stânjeni a fiicei sale.
Pilda celor două este urmată şi de alţi oameni dornici să facă fapte de milostenie. Între anii 1832-1833, în cimitirul mănăstirii a fost construit un paraclis cu hramul Sfinţilor Lazăr, Spiridon și Haralambie, de către șetrarul Panait Mărunteanu şi soţia sa, Ecaterina.
În anul 1858, stareţul Eftimie († 1864) a început construirea bisericii mari pe locul celei de la 1817. Zidirea fost încheiată de noul stareţ, arhimandritul Antonie, la 31 Martie 1866, când a avut loc sfinţirea.
La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, mănăstirea se bucura de o importantă dezvoltare culturală şi spirituală.
Patriarhul Justinian Maria – noul ctitor
După cutremurul din anul 1940 şi ocuparea parţială a mănăstirii la 26 august 1941 de către o unitate militară germană, numărul monahilor scade la unsprezece. Începând cu anul 1952, la Mănăstirea Ghighiu a fost rânduită obşte de maici, în amintirea fondatoarelor ei, monahiile Mavra si Atanasia.
Prin purtarea de grijă a patriarhului Justinian, între anii 1954-1958 biserica mare a fost complet restaurată şi repictată de un grup de monahi, sub conducerea părintelui Sofian Boghiu. Tot atunci, prin osteneala stareţei Pelaghia Tudor († 26 martie 2013) s-au construit din temelie chilii integrate într-o incintă în formă de cetate.
În anul 1962, în urma decretului 410/1959, la Ghighiu au fost transferate 30 de maici şi surori de la Mănăstirea Zamfira.
Mănăstirea, astăzi
În prezent, la Mănăstirea Ghighiu vieţuiesc 45 de monahii, sub povăţuirea stareţei Epiharia Lungu. Credincioşii din oraşul Ploieşti, dar şi din împrejurimi, îşi găsesc aici mângâiere şi împlinire duhovnicească.
Cel mai de preţ odor al mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, dăruită la 25 februarie 1958 de Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei.
În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.
Icoana făcătoare de minuni de la Ghighiu a ajutat mulți oameni aflați în mari suferințe… Pentru că în viață, sunt lucruri care orice-ai face nu funcționează. Drumurile par închise, ușile ferecate, norocul inexistent iar fericirea, o utopie. Când totul pare că se scufundă, vocea interioară îți arată un licăr de speranță. Este nădejdea că undeva, nu se știe exact unde se află în univers, ne ascultă și ne ajută, mai ales pe cei aflați la capătul puterilor. Rugăciunile sunt dătătoare de speranță. Iar icoanele pictate acum mii de ani su sudoare, lacrimi și sânge pot concentra puterea credinței.
Această icoană, foarte veche şi mult iubită de credincioşi, în faţa căreia s-au petrecut nenumărate minuni, se află în biserica cea mare, în partea dreaptă. Mânăstirea, ridicată acum mai bine de patru secole, în mijlocul unei păduri care făcea parte din legendarii Codri ai Vlăsiei, atrage credincioşi din toată ţara. Două sunt motivele pentru care oamenii vin să se roage aici: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca, adusă tocmai din Siria, şi un renumit izvor tămăduitor, aflat în curtea lăcașului.
Pe lângă biserica mare a mănăstirii şi cea mică a cimitirului, în partea stângă se află şi un aghiasmatar devenit deja foarte cunoscut în rândul credincioşilor.
Tradiţia spune că în spatele Mănăstirii Ghighiu, încă din vechime, era un izvor tămăduitor, cu o apă rece şi bogată, care a ţâşnit chiar pe locul unde s-ar fi arătat Maica Domnului, poruncind logofătului Coresi să ridice mănăstirea. De la acest izvor şi-a luat mănăstirea hramul Izvorul Tămăduirii.
De asemenea, tradiţia spune că este un izvor cu apă tămăduitoare, lucru dovedit în timp, prin mărturiile oamenilor care au băut această apă cu credinţă şi s-au vindecat de diferite boli.
În perioada comunistă, în anul 1958, izvorul a fost acoperit cu o dală de beton, dar apa a continuat să picure, făcându-şi cale pe lângă placa de beton, care a fost îndepărtată abia peste 30 de ani. Cel care a curăţat cu grijă izvorul a fost Părintele Pantelimon, care îndurase grele suferinţe în beciurile comuniste, unde a fost întemniţat.
Izvorul mai există şi astăzi. Parcă pe măsura credinţei noastre, el şi-a împuţinat treptat-treptat debitul, dojenindu-ne fără cuvinte…
De hramul mănăstirii, la marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, curtea aşezământului se umple până la refuz de credincioşi, iar aleea care duce la izvor este parcursă de oameni în genunchi, în semn de smerenie şi recunoştinţă.
Binefacerile Maicii Domnului se revarsă asupra mănăstirii şi a pelerinilor prin Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” şi prin apa tămăduitoare a acestui izvor.