Cel mai îndrăgit eveniment al Orchestrei Simfonice București, Concertul Tradițional de Anul Nou, a ajuns în 2019 la cea de-a VII-a ediție.
În cadrul unui nou concert din Stagiunea Salut CULTURA! care poate fi considerat mai degrabă un spectacol eveniment, Orchestra Simfonică Bucureşti, vă invită să luați parte la o seară memorabilă în care veți avea ocazia să ascultați în exclusivitate muzică clasică de cea mai buna calitate, alături de multe alte surprize.
În încheierea celei de-a doua ediții ale Stagiunii Salut CULTURA, o serie de 12 concerte și evenimente culturale susținute la Sala CinemaPRO, Orchestra Simfonică București revine pe scena Sălii Palatului alături de dirijorul Nicolae Moldoveanu, luni, 30 decembrie 2019, ora 19.00.
Numită în presa de specialitate drept “o capsulă de forță si pasiune”, Orchestra Simfonică București va interpreta o selecție specială de piese celebre din muzica clasică.
Se reunesc, astfel, pe aceeaşi scenă unii dintre cei mai buni şi talentaţi artiști care, indiferent pe câte continente au cântat şi vor mai cânta, vor avea întotdeauna bucuria de a se reuni pentru a împărtăși bucuria muzicii.
Fondată în anul 2007, Orchestra Simfonică București este un ansamblu muzical românesc de prim rang. A fost înființată de trei tineri muzicieni ambițioși, reunind în componența sa cei mai valoroși artiști instrumentiști din România. Din dorinta de a oferi iubitorilor de muzica posibilitatea de a intra in contact cu muzica de calitate, Orchestra Simfonică București a dezvoltat concepte muzicale originale si novatoare, transpuse pe scena stagiunii anuale Salut CULTURA!
Misiunea Orchestrei Simfonice Bucuresti este promovarea excelenței în muzică si atragerea tinerilor către sălile de concert.