Săniușul… Este suprema definiție a bucuriei de a trăi. Are toate ingredientele: copilărie, viață, libertate, veselie, natură, competiție, temeritate, pricepere, curaj. Zbenguială în toată regula. Obraji îmbujorați. Și, da, o nesfârșită stare de bine. Plus un dram de responsabilitate: nu-ți trage nimeni sania spre derdeluș.

Săniușul rămâne în topul celor mai iubite sporturi de iarnă pentru copii dar și pentru adulți. Îndată ce apar primii fulgi de nea, copii bucuroși, își scot săniile și pornesc în mare grabă spre derdeluș.

Cu toate că săniușul este unul dintre sporturile cele  mai vechi a rămas cel mai îndrăgit în rândul copiilor. Copii preferă săniuțele deoarece acestea le oferă  libertatea de a aluneca pe zăpadă în siguranță  și cu multă  distracție.

Cu toate acestea, le recomandăm părinților să-și însoțească copii la săniuș și să le ofere acestora săniuțe de calitate indiferent dacă sunt fabricate din plastic, lemn sau fier. Tehnologia de astăzi ne permite să le oferim copiilor noștri sănii care au o ergonomie foarte bună, pentru a atenua mai ușor denivelările derdelușului. La săniile care au șezutul confecționat din lemn vă recomandăm să fiți atenți ca lemnul să fie rotunjit la margini și colțuri pentru a evita zgârieturile. Pentru copii mai mari, care au spirit de aventură și curaj, găsim în comerț săniuțe din plastic și aluminiu sub diferite forme, frumos colorate și foarte atractive.

Iar dacă părinții participă alături de copii lor la distracție, totul devine  mai sigur, pot să evite eventualele pericole  și devin copii din nou…

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

În lipsa unor derdelușuri în siguranță și uneori, chiar a lipsei zăpezii vă invităm astăzi, într-un loc, pe care mulți îl știți si, sunt sigur, că îl revedeți mereu cu mare bucurie. Derdelușul din centrul Stațiunii Poiana Brașov din imediata vecinătate a bisericuții maramureșene de lemn.

Cei care ajung în Poiana Brașov se pot distra și la săniuș pe derdelușul special amenajat în zona de acces către Pârtia Bradul (în spatele bisericuței de lemn). Pârtia de săniuș este singura din țară care dispune de sistem de înzăpezire artificială, astfel că, deși nu prea a mai nins este deja practicabilă, dar este dotată și cu nocturnă, precum și o bandă de transport.

Pentru accesul pe acest derdeluș, care este administrat de o firmă privată, se plătesc anumite tarife în funcție de durata timpului petrecut, în acestea fiind inclusă și sania sau colacul pentru tubing. Astfel pentru o oră de acces în zona de agrement, copiii vor achita 20 de lei, la care se adaugă 10 lei pentru a avea acces și la banda transportoare care te urcă pe derdeluș. Adulții trebuie să plătească 25 de lei pentru acces și alți 15 lei pentru bandă. Prețurile cresc exponențial, existând tarife și pentru 2 ore sau 3 ore, dar și pentru o zi. Astfel, pentru o zi întreagă pe derdeluș, un adult trebuie să plătească 85 de lei, iar copiii 60 de lei. Pentru acces, turiștii plătesc cartele speciale, fiind percepută și o garanție pentru cartelă, de 10 lei.

Pârtia de săniuş are lungimea de 140 de metri, este prevăzută cu nocturnă şi are 120 de săniuţe pentru închiriat.

Mai nou, pe pârtiile de săniuș sau chiar pe piste special amenajat a intrat cu mare forță și snow tubingul. Un sport de iarnă atipic și foarte atractiv.Snow tubingul este un sport de zăpadă foarte popular în rândul tinerilor și nu numai. În esență, el implică coborârea unei pârtii într-un colac mare, gonflabil, cu o bază tare, special conceput pentru protecție și pentru o alunecare ușoară. Snow tubingul nu ține cont de vârstă și cu siguranță va scoate la suprafață copilul din tine.

În plus, pe lângă pârtia de sănii și cele 4 piste de tubing (3 drepte, una șerpuită), anul acesta a fost amenajată și o zonă specială pentru copiii mai mici, de până la 10 ani, fiind amenajat un traseu cu porți și cu figurine din burete, dar și un carusel cu sănii.

Primăria Brașov vrea să continue investițiile în extinderea domeniului schiabil, dar și pentru a crește oportunitățile de petrecere a timpului liber în Poiană.

Pentru ca stațiunea să fie un punct de atracţie atât iarna, cât şi pe timpul verii, una dintre atracţii, ar putea fi şi un traseu pentru sănii, dar pe şine. De fapt este vorba de un „alpine coaster”, care ar urma să fie amenajat în paralel cu Pârtia Bradul.