Comori neștiute din jurul Bucureștiului – Ansamblul Palatulului Brâncovenesc din Potlogi

Astăzi vă facem o recomandare pentru o vizită de weekend, într-un loc mai puțin cunoscut bucureștenilor și nu numai, dar care vă va încânta cu siguranță. Complexul brâncovenesc de la Potlogi, din județul Dâmbovița, complex situat la 5km de autostrada București-Pitești, pe un drum ce pornește de la km 49 al autostrăzii. Complexul este considerat monument istoric de importanță națională și este reprezentativ pentru arhitectura rezidențială a sfârșitului de secol al XVII-lea.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit aici în perioada 1683-1698 o curte domnească, din care astăzi se mai păstrează doar Palatul Brâncovenesc, Biserica Sfântul Dimitrie și câteva ruine ale unor dependințe. Domnitorul a cumpărat moșia de la postelnicul Dima și a ales să își stabilească aici o reședință întrucât domeniul se afla pe drumul ce lega fosta capitală a Țării Românești,Târgoviste și Câmpulungul de București și era potrivită ca loc de popas.

La numai 15 ani de la construirea sa, în 1714, palatul a fost distrus de armata otomană drept pedeapsă pentru presupusa colaborare a domnitorului Brâncoveanu cu țarul Petru cel Mare al Rusiei și a rămas în ruină pentru următorii 250 de ani. A fost restaurant – sau mai degraba, reconstruit – începând cu anul 1955, în timpul regimului comunist, la refacerea sa, ținându-se cont de modelul brâncovenesc dezvoltat la reconstruirea Palatului Mogoșoaia, în 1922, de către arhitectul George Matei Cantacuzino.

Cu toate că forma sub care vedem astăzi Palatul de la Potlogi este rezultatul unor presupuneri și a imaginației, el este emblematic pentru stilul neoromânesc și reușește să transmită foarte bine o idee asupra modului în care arătau edificiile în timpul lui Constantin Brâncoveanu.

Ca arhitectură, Palatul de la Potlogi prezintă, la fel ca și Palatul de la Mogoșoaia, foişorul impunător cu scară exterioară în partea din faţă a clădirii şi o loggie cu coloane în spate (unde exista cândva o grădină și un lac), legate între ele printr-un hol lung. Clădirea are bogate decorațiuni în piatră: portalurile de la intrările principale, coloanele și balustradele foisorului sunt decorate cu ghirlande din frunză de acant, crin, lalea şi garoafă orientală. Decorațiunile interioare, în stuc, reprezintă ornamente florale, de inspirație orientală (turco-persană). Într-una dintre camere, o decorațiune reprezintă vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor.

Sub foișor se găsește intrarea în beciurile palatului, din cărămidă, centrate în jurul unui stâlp masiv din care pornesc arce duble ce susțin întreaga construcție. Biserica brâncovenească din Potlogi, închinată Sfântului Dimitrie, a fost ridicată în anul 1683, mai înainte de toate celelalte părți ale ansamblului voievodal. Biserica a suferit unele modificări în anul 1904.

În prezent, complexul architectural de la Potlogi se află în proprietatea Consiliului Județean Dâmbovița care a întreprins mai multe proiecte de restaurare.

Potlogii constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp.

Complexul monumental din județul Dâmbovița, care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria, vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul. Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar.

Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor şi grădinile.

Cea mai întinsă dintre curţi este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la faţada de sud a palatului. Curtea de serviciu, sau a slujtorilor, era drepunghiulară și ceva mai scurtă. Era situată la stânga celei principale şi avea accesul pe latura de vest a incintei. Cea de a treia curte, care forma grădina, cuprinde toată partea de nord (circa 2/3 din incintă), inclusiv clădirea palatului, până în lunca Sabarului.

Construcția și elementele componente ale Palatului Domnesc

În anul 1698, Constantin Brâncoveanu a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi, pe care domnul o ridică la statutul de curte domnească dinastică, a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării. Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești. Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo ˮ.

Nucleul spațiului aulic era palatul domnesc, unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură civilă românească medievală. Are în componența sa pivniță, parterul și etajul. Pe cele patru laturi existau patru scări, dintre care astăzi se păstrează numai două, ce facilitau accesul dinspre palat spre curte și grădini. La nivelul parterului, pe jumătate îngropată, se află pivnița. Este încadrată simetric de camere de seviciu la est și vest, precum și de logia nordică a parterului. Pivnița, cu accesul prin colțul de sud-est al palatului, era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care facea legătura cu camera tezaurului, situată la etaj, dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi. Etajul era compartimentat conform unor criterii funcționale complexe, cuprinzând o sală de ospețe, apartamentele doamnei și alte domnului, camera tezaurului, loggie, umblători și un sacnasiu. Încăperile etajului erau luminate prin ferestre mari, arcuite la partea superioară. Pereții interiori, ca și cei exteriori, erau decorați cu stucaturi, cu influențe decorative aparținând atât stilului Renașterii italiene târzii cât și stilului oriental.

Pisania Palatului Domnesc

„Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanulˮ.

Slovele de mai sus sunt cuvintele dăltuite în pisania de la intrarea în palatul domnesc, dezvelită cu ocazia inaugurării, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1698, în prezența lui Calinic al II-lea, patriarhul Constantinopolului (1694-1702).