România este o țară fascinantă fiindcă ea ascunde o mulțime de bijuterii naturale, care îți pot tăia răsuflarea ori de câte ori le descoperi. Acesta este și motivul pentru care astăzi ne-am oprit să îți prezentăm una dintre bijuteriile naturale ale României – Parcul Național Retezat – care ascunde flora, fauna și peisaje impresionante. Situat pe o suprafață de 54.000 ha, parcul își desfășoară măreția între 800 și 2509 metri altitudine.

Parcul Național Retezat este una dintre cele mai interesante destinații de vizitat din România. Acolo întâlnim nu mai puțin de 20 de vârfuri muntoase mai înalte de 2000 de metri, mai mult de 80 de lacuri și tăuri, precum și aproximativ o treime din speciile de plante pot fi regăsite acolo.

  • 1190 de specii de plante;
  • 90 de specii de plante endemice;
  • pot fi multe animale sălbatice: urşi, lupi şi râşi dar şi capre negre, cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri etc.
  • 185 de specii de păsări
  • cel mai întins lac glaciar din România – lacul Bucura, pe care noi vi-l propunem astăzi pentru vizitare
  • cel mai adânc lac glaciar din România- lacul Zănoaga

Creat în 1935, acest parc are rolul de a proteja elemente naturale pe cale de disparitie, dar și rol turistic.

Turiștii care ajung aici vor descoperi o zonă sălbatică, extrem de frumoasă. Răpitor de frumoasă. Din dorința de a se ține departe turismul de masă, aici nu există telecabine, telescaune sau foarte multe unități de cazare. dar cine are drag de această zonă bate cu pasul Parcul Național Retezat și rămâne peste noapte în cort.

Un aspect foarte bine reprezentat în Parcul Național Retezat sunt lacurile glaciare. În acest parc sunt peste 80 de lacuri glaciare: cel mai mare dintre ele este Lacul Bucura, alimentat de cinci izvoare, care se întinde pe o suprafață de aproximativ nouă hectare.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Altitudinea la care este amplasat, 2.040 de metri, îl face suficient de accesibil încât să fie, pe aproape toată perioada verii, înconjurat de zeci de corturi. Excursioniștii care nu se dau în lături de la un urcuș susținut de 3-4 ore, fie el și cu cortul în spate, au ocazia să petreacă momente de neuitat la peste 2.000 de metri altitudine. De altfel, zona este foarte vizitată de turiști, în special de cei care preferă de zece ori mai mult să înnopteze în cort, decât într-un hotel de două-trei stele. Dar pentru că Lacul Bucura se află la altitudine mare, sacii de dormit, hainele ceva mai groase și o butelie mică (pentru un ceai fierbinte, din când în când) sunt indispensabile unei călătorii de acest gen.

Ca amplasare, lacul se află între vârful Peleaga și Șaua Bucurei din munții Retezat. Dacă nu ai fost până acum la Lacul Bucura, trebuie să știi că punctul de plecare spre lacul glaciar este localitatea Hațeg, unde se poate ajunge cu mașina. Mai departe, poți continua drumul – tot cu mașina – până la Poiana Pelegii, unde vei întâlni o parcare suficient de mare. De aici și până la Lacul Bucura vei urca pe munte, preț de vreo doua ore.

Există nu mai puțin de 6 trasee diferite pe care dacă le urmezi acolo unde ți-ai propus. la Lacul Bucura.

Parcul Național Retezat este un tărâm pe care mulți oameni îl consideră a fi fermecat. Flora, fauna, orizontul brăzdat de linii neregulate și numeroasele lacuri glaciare, toate construiesc un tablou minunat.

Dintre acestea însă, lacurile glaciare sunt atracțiile principale ale Retezatului. Datorită lor, Masivul Retezat și-a căpătat și renumele de ” Tărâmul fermecat cu ochi albaștri “.