La început de an și la momentul întocmirii proiectelor de vacanță pentru 2020 ne-am gândit să vă facem o invitație de suflet în Țara VinuluiWeinland – cum îi spuneau sașii care au trăit și trăiesc în acest minunat Colțișor de Românie. Un minunat tărâm de poveste care păstrează nealterată istoria vinului românesc din inima Transilvaniei și unde funcționează, într-o armonie perfectă, cea mai mare plantație de viță de vie din România, cu o suprafață de 2.500 de hectare, și, totodată, cea mai mare podgorie cu proprietar unic din Europa și micile podgorii de familie care păstrează și dezvoltă an de an, din tată în fiu dragostea față de vinul curat, sănătos și bine făcut din Țara Vinului.

Țara Vinului cuprinde Podgoriile Alba Iulia și Jidvei.

Podgoria Alba Iulia se află în inima Transilvaniei și se întinde de-a lungul Mureșului, de-o parte și de alta a râului, pe dealurile domoale unde localitățile se înșiruie astăzi de la Vințu de Jos spre Pâclișa, Bărăbanț, Șard, Ighiu și mai departe, ca să se sfârșească la Stremț.

Podgoria Târnave este situată în continuarea podgoriei Alba Iulia, pe văile Târnavei Mari și Târnavei mici care se unesc la Blaj și se varsă în Mureș. Târnavele sunt, astfel, singurele râuri din România care dau numele unei regiuni viticole de mare faimă, cea mai mare din țara noastră, de altfel, concentrând plantațiile cultivate între cele două Târnave.

Și, fiindcă, Weinland este un loc deosebit în care ai ce vedea, asculta și, mai ales, savura în tihnă – un pahar bun de vin – vă îndemnăm să plecăm într-o scurtă călătorie ca să aflăm despre trecutul și prezentul locului, să aflați detalii care să vă îmbie la a vizita cramele din inima Transilvaniei, cetățile și castelele simboluri ale unei legături trainice între oamenii locului, vița-de-vie și vinul de calitate.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Un lucru trebuie să îl știți pentru a avea o imagine completă asupra Țării Vinului. Aici se păstrează tradiția facerii vinulu în propria gospodărie, cu must de la Jidvei.

Vinul din Țara Vinului a ajuns să fie nu numai premiat, a ajuns să fie astfel și un simbol și un arc peste timp al continuității oamenilor, tradițiilor și gospodăriilor de familie din acest loc minunat de România.

Inima Ardealului este unul dintre locurile unde prezența culturii de viță-de-vie este atestată documentar din vremuri străvechi. Vița de vie era cultivată încă de pe vremea dacilor.

Un alt mpoment important în cultivarea viței de vie și în fabricarea vinului pe aceste meleaguri a fost jucat de sașii din zonă. Aceștia au avut un aport important la dezvoltarea viticulturii din Ardeal și au fost încurajați să aducă cu ei cunoștințele și progresele tehnologice în materie de îngrijire a viței-de-vie, dar și de procesare a strugurilor.

Un moment istoric decisiv pentru tradiția vinului în Ardeal l-a avut stabilirea sediului episcopiei catolice a Transilvaniei și a capitlului acesteia la Alba Iulia, împreună cu așezarea coloniștilor germani la Cricău și Ighiu, apoi și alte așezări. Pentru că se dorea stimularea cultivării viței-de-vie, germanii nou-veniți pe aceste meleaguri au fost scutiți de dijme și vămi pentru viile și vinurile pe care le valorificau. De subliniat însă că aceste scutiri se aplicau numai „pentru viile ce vor fi sădite de ei”, ceea ce a atestă aportul pe care acești sași l-au adus tradiției vinului din zonă.

Timp de mai multe secole, cultivarea viței-de-vie și comerțul cu vin au avut o importanță deosebită pentru bunăstarea comunităților din Podgoria Alba Iulia și Podgoria Târnave. Pentru ambele, documentele istorice menționează frecvent nivelul de taxare, dar și calitatea vinului produs în Transilvania. Relatările profesorului silezian Martin Opitz constituie una dintre sursele importante în acest sens. Profesor la Academia de obște din Alba Iulia, Martin Opitz a stat în Ardeal aproape doi ani (1622-1623) și s-a numărat printre cei care au recunoscut și elogiat vinurile zonei.

Podgoria Târnave este locul unde se găsește unul dintre cele mai frumoase castele ale Transilvaniei. Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă, cunoscut și sub numele de Castelul Jidvei, este un veritabil simbol al zonei. Restaurat complet de către familia Necșulescu, care deține podgoriile Jidvei, castelul este un monument istoric de grupa A care își deschide frecvent porțile pentru cei care iubesc istoria vinului din Transilvania. El se află în Cetatea de Baltă, Județul Alba, la mijlocul drumului dintre Târnăveni şi Blaj.

Actualul castel a fost construit în perioada 1570-1580, în partea de nord-est a localității, și a fost refăcut radical de contele Stefan Bethlen, între 1615-1624, urmând modelul castelului Chambord din Franța.

Castelul intrat în posesia lui Eugen Haller, a fost restaurat, în stil baroc, între anii 1770-1773, tot atunci a fost amenajat şi parcul din jurul castelului. Castelul a fost înconjurat cu un zid având cu o poartă de acces impresionantă.

Castelul are un plan în formă de patrulater și este prevăzut cu turnuri de colţ circulare și unul octogonal semiangajat situat pe latura de nord vest ce adapostește o scară de lemn foarte bine conservată. Sub scară se găsește o poartă care se spune că ar face legătura cu castelul de la Sânmiclăuș care se afla tot în posesia familiei Haller (acum în posesia familiei Necșulescu).

Acesta a fost construit în stil gotic francez, fiind ridicat pe patru niveluri iar scopul lui a fost de agrement.

La catul cel mai de jos, de sub pamânt se ajunge pe scara din bârne masive de lemn de stejar datează din 1560 și duce la o sală de degustare unde se pot acomoda până la 60 de oameni. Zidurile sunt masive fiind construite din cărămidă și piatră.

La parter unde se află stații boltite pe grinzi de metal putem observa blazonul din piatră al familiei Bethlen, decorat cu un șarpe cu coroane ce are în gură un măr cu cruce si un cap de om cu fes.

De-a lungul timpului a avut mai mulți proprietari și mai multe destinaţii: grădiniţă, închisoare, cantină, carmangerie şi secţie de vinuri spumante.

În a doua jumătate a secolului trecut a fost naţionalizat, iar în prezent se află în proprietatea familiei Necșulescu, proprietarii companiei Jidvei. Crama, parterul și un etaj au fost restaurate.

Castelul găzduiește numeroase degustări de vin funcționând în prezent și ca un mini-hotel cu circuit închis iar intenţia este de a transforma castelul în hotel de lux în următorii ani.

Țara Vinului este una dintre cele mai frumoase și apreciate destinații pentru turismul viticol din Europa, cu sate pierdute printre dealurile acoperite de viță-de-vie, cu biserici fortificate din vremuri demult apuse, dar și cu spații de degustare în care poți descoperi nu doar povestea vinului, ci și cea a locurilor unde viața cotidiană încă mai păstrează ceva din tihna de acum câteva secole.

În anul 2007, în Alba s-a înființat, la inițiativa Consiliului Județean, Asociaţia „Ţara Vinului”. Principalul scop al acesteia este promovarea turismul vitivinicol în județ prin impulsionarea vitiviniculturii. După modelul „Drumului vinului” iniţiat de Ansamblul Regiunilor Europene Vitivinicole, autorităţile din Alba au realizat un lucru similar, un instrument prin care terenurile viticole şi producţiile viticole să poată fi cunoscute, comercializate şi îmbinate într-o formă de ofertă turistică. „Drumul vinului” este un traseu semnalat prin panouri speciale, de-a lungul cărora se insistă pe valorile naturale, culturale şi de mediu, vii şi exploatări agricole individuale sau asociate deschise publicului.

În Podgoria Târnave se află viile celui mai mare producător românesc de vinuri de origine controlată din zona Transilvaniei, Jidvei, care numai în ultimul deceniu a investit zeci de milioane de euro, o parte însemnată a acestora fiind realizate prin fonduri europene. Prima unitate agricolă de mari proporţii cu profil viticol a fost înfiinţată în anul 1949 şi s-a dezvoltat continuu, ajungând în prezent să dispună de o suprafaţă cultivată de aproape 2.500 de hectare, cu viţă-de-vie plantată pe dealuri cu expunere est-vest, la altitudine de 400-500 de metri. În Podgoria Târnave sunt nu mai puţin de 467 hectare de Sauvignon Blanc, aceasta fiind la ora actuală cea mai întinsă plantaţie cu acest soi din Europa ce aparţine unui singur producător, fapt ce a consacrat zona drept „sanctuar al vinurilor albe”. Vinurile din soiul Sauvignon Blanc de la Jidvei au obținut în ultimii ani numeroase medalii de aur la cele mai prestigioase concursuri mondiale.

O particularitate a companiei Jidvei este „Şcoala de viţă”, o pepinieră viticolă, ce are ca scop producerea de material săditor de calitate, cu valoare biologică ridicată şi adaptat condiţiilor de mediu ale podgoriei.