Invitație pentru un weekend de poveste: calea ferată Oravița – Anina

Vă invităm astăzi să mergeți într-unul din weekend-urile viitoare pe un traseu care este cu adevărat unul fantastic.

Oraviţa-Anina este cea mai veche şi cea mai spectaculoasă cale ferată montană din sud-estul Europei, cu peisaje fabuloase, 14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturile în munte reprezentând peste două treimi din întregul traseu, lung de 21 de kilometri.

Calea ferată Oravița–Lișava–Anina a fost inaugurată la 15 decembrie 1863, fiind prima cale ferată montană (și a patra construită) de pe teritoriul actual al României.

Construcția ei a început în anul 1861 și a fost o lucrare inginerească dificilă pentru că se situa într-o regiune muntoasă (partea de vest a Munților Banatului), greu accesibilă urcând pe cei 33,4 km ai traseului, 339 de m, având nu mai puțin de 14 tunele cu o lungime totală de 2,1 km și 10 viaducte.

Iar dacă vă întrebați cât a costat construcția noastră, vă spun eu: la Calea Ferată Oravița – Anina s-au cheltuit în total 5 milioane de guldeni cu această cale ferată minunată. Ca și curiozitate, cu ceva timp înainte, ca să țină sub control resursele și prețul lor, curtea de la Viena a trecut din domeniul privat în cel al împărăției minele din zona Aninei.

Traseul pornește de la Oravița (oraș situat la 220 de m altitudine medie) apoi urcă pe platoul din masivul Munților Semenic, urmând un traseu pe care nu se află nici un alt drum. Datorită razelor de curbură mici, unele chiar de numai 104 m, și a rampelor mari cu declivitate maximă de 21 ‰, linia se aseamănă foarte mult cu celebra cale ferată Semmering.

Pentru remorcarea trenurilor pe dificilul traseu Oravița-Anina trebuia utilizată o locomotivă articulată cu un ampatament mic și cu o greutate aderentă de cel puțin 42 tf (tone-forță) iar sarcina pe osie era limitată la 9,5 tf/osie, din cauza slabei rezistențe a șinelor utilizate.

Conform temei de proiectare, locomotiva trebuia trebuia să remorcheze pe rampele cu declivitatea de 21 ‰, un tonaj maxim de 110 tf, cu o viteză de cel puțin 11 km/h. Pentru a nu se depăți rezistența șinelor, inginerul Pius Fink a proiectat o locomotivă-tender cu 5 osii cuplate de tip E-1. Acest inginer, cunoscut în special prin realizările sale prin culisa cun un singur excentric sau prin injectorul Pius, a inventat o cuplare originală între ultima osie a locomotivei propriu-zisă și prima osie a cadrului tenderului care se baza pe sistemul Kirchweger (1852).

Patru asemenea locomotive au fost special construite pentru calea ferată Oravița-Abina, între anii 1861-1867 în cadrul fabricii de locomotive a societății StEG. Al doilea tip de locomovite-tender, de tip D-t, au fost introduse în perioada 1881-1884, având o viteză maximă de 35 km/h. Ele au fost înlocuite în 1930 de locomotive-tender C.F.R. 40.0001-40.0005 care au fost construite la Reșița în 1929, special pentru linia Oravița-Anina.^]

În anul 1956 pe această secție au fost introduse locomotive cu parametrii superiori din seria C.F.R. 50.000, care au sporit tonajul remorcat de la 150 tf. la 235 tf. iar în anul 1977-1978, pentru a sporirea capacității secției, a fost introdusă dubla tracțiune cu aburi, iar în 1980 dubla tracțiune diesel-electrică cu locomotive LDE-125 de 1250 cai-putere (920 kW) obținându-se un tonaj de 600 tf., respectiv o capacitate zilnică a secției de 10.000 tf.

Această porțiune face parte din situl „Calea ferată Baziaș-Oravița-Anina”, fiind clasată ca monument istoric (cod LMI CS-II-a-A-10949.02).

Tot monument istoric este și clădirea gării Anina.

Ca unul care am fost acolo vă ofer 10 motive ca să mergeți într-o asemnea călătorie. De senzație. Este musai să urcați în tren și să parcurgeți Calea Ferată Oravița-Anina, încărcați cu voie bună, prieteni și aparate foto. Este unul dintre acele locuri în care veți pleca la drum curioși și veți coborî încântați de cele trăite.

1. Cel mai folosit punct de plecare este gara din Oraviţa, cea mai veche gară din România (1854) (ca să fiu mai exact, de pe teritoriul actual al României). Ba chiar a fost construită înaintea celor din Roma (25 Februarie 1863), Stockholm, Tokyo sau Los Angeles. Vă mai spun o premieră: gara din Oravița este prima gară dotată cu lift-pasaj pentru marfă, asta fiindcă peronul e situat mai sus decât nivelul străzii.

2. Este a doua cale ferată montană din Europa, după Semmeringbahn din Austria, nu degeaba i se zice Semeringul Bănățean. Se spune că pietrarii aduși din nordul italiei au folosit un mortar asemănător ca şi compoziţie cu cel roman. Poate și din acest motiv el rezistă după atâta timp, iar calea ferată nu a fost închisă niciodată din cauza infrastructurii, nici măcar iarna. Dacă a fost vreodată oprită circulația, s-a întâmplat din cauza pietrelor cazute pe linie.

Linia făcea parte din „Drumul cărbunelui” (Kohlbahn), Anina-Oraviţa-Baziaş. La Baziaş, cărbunele provenit din zăcământul de huilă superioară de la Anina era încărcat în şlepuri pentru a aproviziona marile furnale din Europa centrală, aflată în plină revoluţie industrială. Linia aceasta a fost construită la numai trei decenii după prima cale ferată din lume, Liverpool-Manchester, în absenţa dinamitei care avea să fie inventată abia la 3 ani după terminarea lucrărilor, a tehnicii de ridicare (macarale) şi chiar a cimenturilor moderne.
A fost dată în funcţiune la 15 decembrie 1863 pentru transportul de mărfuri şi la 4 aprilie 1869 pentru cel de persoane. Ca vechime, este cea de-a cincea linie de pe teritoriul actual al României, însă ca realizări tehnice şi arhitectonice a rămas neegalată până astăzi. Înaintea ei fost construite liniile Oraviţa-Baziaş (1854), Timişoara-Seghedin (1857), Timişoara-Baziaş (1858) şi Constanţa-Cernavodă (4 octombrie 1860). Coincidență sau nu, dintre aceste prime cinci linii, patru se află în Banat.

3. Pentru că într-unul dintre puncte vei vedea, sus pe muntele opus, locul prin care vei trece. Nu știu un alt traseu de cale ferată similar.

4. În drumul său printre stânci, trenul ne duce și pe lângă o mină închisă de uraniu și din tren se poate vedea una dintre ultimele stele sovietice rămase în picioare de pe vremurile apuse. Ceaușescu trebuie că nu a știut de ea, altfel ar fi dispărut de mult.

5. Pentru că e singura cursă feroviară la care nu îți dorești să ajungi prea devreme la capăt. Ajută faptul că pe trei pătrimi din lungimea liniei Oraviţa-Anina, viteza maximă admisă este de 20 km/h.

Ca și curiozitate: prima cale ferată de la noi, cea spre Dunăre (Oravița – Baziaș) a avut cursa inaugurală lungă de… 7 ore. Iar cursa Oravița – Budapesta se făcea în 26 de ore, iar la Viena se ajungea în 36 de ore.

6. Realizarea tehnică: linia noastră traversează 14 tuneluri (în total, cam 2 kilometri; tunelul cel mai lung are singur aproape un kilometru) și 10 viaducte (în total, 843 de metri). Dar nu e tot, mai are și 89 de podeţe, 49 de ziduri de sprijin şi parcurge tăieturi în munte pe o lungime de 21 de kilometri, adică peste două treimi din întregul traseu.
Diferenţa de nivel a căii ferate Oraviţa-Anina este de 340 m (de la 218 m la 558 m). Viaductul Racoviţa, în lungime de 126 m, are 11 deschideri şi este sprijinit pe zece piloni. Defileele totalizează puțin peste doi kilometri, iar zidurile de sprijin superioare (ramblee) au cinci km, cu o înălţime maximă de 36 m. Zidurile de sprijin inferioare (deblee) au 13 km, adâncimea maximă fiind de 15 m. 129 dintre cele 160 de curbe (81%) au raza de curbură mai mică decât raza uzuală de 200 m şi reprezintă 20 km. Panta maximă, de 21 la mie, afectează 50% din lungimea tronsonului Lişava-Gârlişte. La cifrele comparative cu Semmeringbahn se pot adăuga panta maximă (de 21 la mie în cazul nostru faţă de 25 la mie) şi raza minimă curbă (de 114 m faţă de 190 m).

7. La Viaductul de la Jitin, enorma placă metalică situată la mijlocul acestuia a fost confecţionată chiar acolo, într-o „uzină” temporară creată pe loc, fiind apoi ridicată şi fixată la înălţimea de 37 m în absenţa unor macarale moderne. Un alt viaduct spre Anina este Viaductul Schlucht.

8. Chiar și trenul trebuie să fie unul special, înălțimea tunelurilor este ușor mai mică decât în mod normal, iar din cauza curbelor strânse, distanța dintre osii e și ea, mai mică. Trenul este unul vechi, cu băncuțe din lemn maro, așa cum era în urmă cu 50 de ani, să te simți cu adevărat într-un tren istoric.

9. În amintirea unui destin tragic. Iată și o poveste tristă din acele timpuri: unul dintre arhitecții de la Calea Ferată Oravița – Anina a fost considerat vinovat de un prim eşec al perforării tunelului Gârlişte, acolo unde cele două galerii nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri. El s-a sinucis în 1862, aruncându-se de pe unul dintre viaducte.

10. Un ultim motiv, dar nu cel din urmă este domnul conductor. Din basme scos e și „nașul”, cel care povestește cu mândrie despre acestă cale ferată, despre orașul lui și întreaga regiune. Ba aduce și un album foto cu vederi și poze vechi cu trenul și ce e frumos în zona lui. La ultima vizită, chiar zilele trecute, a adus și un vechi ceas de conductor și un fluier ca în timpurile trecute, să se asorteze cu vagoanele de jumătate de secol.

Informații utile

• Program:
  • Oravița – Anina, luni – duminică: 11:15
  • Anina – Oravița, luni – duminică: 14:40 (acum staționează 90 de minute în Anina; Important: fiindcă în trecut am găsit diferențe între ora reală de plecare și cea de pe site-ul CFR, sunați pentru confirmare la gara Anina pentru a nu greși ora!)
  • (Ultimul update: 09 iulie 2017)
• Taxe:
  • Adulți: 10 lei;
  • Copii: 5 lei.
• Alte informații:
  • Cel mai bine se vede din ultimul vagon.
  • Dacă faceți fotografii puteți deschide ușa din spate și cea din lateral.
  • Aveți grijă dacă deschideți ușile!
  • Majoritatea curbelor (la plecarea din Oravița) sunt spre stânga, profitați de asta ca să ocupați un loc bun în tren.