Ați auzit de ”Inima lui Iisus”? Ce este, unde se află și ce semnificație are acest monument realizat din donațiile credincioșilor?

Multe locuri minunate are țărișoara noastră, din păcate, unele dintre ele, mult prea puțin cunoscute. Așa că, în căutările noastre, în aceste vremuri când ne-am întors fața către România, am descoperit că în Harghita se găsește cea mai înaltă statuie a lui Iisus, din Europa de Est. Așa că dacă, nu ne-a permis buzunarul să ajungem la Rio de Janeiro, să vedem statuia excepțională a Domnului Nostru Iisus Hristos, neapărat trebuie să mergem în această perioadă până la Înălțare, la Statuia Inima lui Iisus de pe Vf. Gordon, din județul Harghita.

În anul 2011, pe dealul Gordon din Harghita, aflat între Odorheiu-Secuiesc și Praid, în perimetrul localității Lupeni, a fost ridicată cea mai mare statuie a Lui Iisus din Europa de Est. Denumită Inima Lui Iisus, statuia are o înălțime de aproximativ 22 de metri, e construită din fier și oțel inoxidabil, iar prețul ei de 200.000 de euro a fost plătit din donații strânse de primăria din comuna Lupeni și de patronul fabricii de brânzeturi Gordon din județul Harghita.

În interiorul statuii se află scări metalice, în spirală, pe care puteți urca până în capul acesteia, priveliștea fiind minunată de sus.

Cum ajungem la statuia Inima Lui Iisus?

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

Cel mai sigur este să apelăm la ajutorul prietenilor noștri Google Maps sau Waze, care ne duc până la parcarea din spatele statuii.

Dacă totuși, vă bazați pe orientare, Statuia Inima lui Iisus se afla pe drumul dinspre Odorheiu Secuiesc către Târgu Mureș. La intrarea în comuna Bisericani, facem dreapta și apoi, mergem vreo 5 km pe un drum de țară, plin de pietre, colb și gropi.

Sunt două variante de a ajunge la statuie:

  1. Pe jos, în plimbare – mașinile le puteți lăsa în parcarea de la baza dealului. Urcarea e destul de abruptă, dar nu de speriat. Drumul până sus durează cam 20 de minute.
  2. Cu mașina – până în spatele statuii. Atenție! Sunt si porțiuni cu gropi mari și, în cazul în care a plouat, pregătiți-vă de o baie de noroi.

Orice variantă ați alege drumul prin pădure este spectaculos.

Statuia construită de artistul Zavaczky Walter, din Odorheiu Secuiesc are o înălțime de 22.5m și tronează de pe dealul Gordon (953m) deasupra întregii văi. Aceasta este cea mai mare statuie al lui Iisus din Europa de Est și seamănă puțin cu statuia lui Iisus din Rio de Janeiro. Imaginea mantiei lui Iisus formată din cele 4 rânduri de tablă și mâinile care sunt deschise ocrotitor, amintește de statuia lui „Cristos Mântuitorul“ (Cristo Redentor), din capitala Braziliană.

Noi am avut noroc de o zi senină, așa că priveliștea a fost pur și simplu WOW. Din vârful Statuii de peste 22 de metri, priveliștea este extraordinară. Se poate vedea aproape tot peisajul dintre Odorheiul Secuiesc și Sovata. Munții parcă sunt plecați la picioarele spectatorului uimit.